Teren fertil pentru scumpiri în categoria de fructe și legume
Cu o creștere de 16,7% în termeni valorici și o scădere de 1,1% în termeni volumici, categoria fructelor și a legumelor pare să fi rămas în același punct ca în anul anterior. Asta dacă nu luăm în calcul creșterile raportate la prețurile produselor per kilogram, tendință ce pare să se mențină și în acest an, scumpirile fiind cauzate atât de secetă, cât și de contextul inflaționist. În acest caz, producătorii și retailerii deopotrivă mizează pe un comportament responsabil, mânat de dorința consumatorilor pentru o alimentație cât mai sănătoasă, cu scopul de a consolida o piață în care atributul de local devine deja noua ordine.
Când vine vorba despre consumul casnic, categoria de legume și fructe s-a contractat cu circa 6% în volum în 2022 față de anul anterior, în timp ce în valoare, dinamica a fost pozitivă (+13,4%), potrivit datelor GfK Consumer Panel. Volumele de fructe achiziționate de gospodării anul trecut au fost cu 9,3% sub nivelul din 2021, în timp ce în cazul legumelor, declinul volumic a fost de aproape 4%. Mai mult, fructele au pierdut cumpărători heavy buyers din rândul populației tinere, sub 29 de ani, iar gospodăriile cu venituri mici au achiziționat mai rar această categorie în 2022 față de anul anterior. Se poate spune că gospodăriile au achiziționat volume mai mici de fructe și legume la o vizită de cumpărare, ca răspuns la presiunile inflaționiste din piață.
După cum arată și datele de mai sus, 2022 și-a lăsat amprenta în piața de legume și fructe. Datele de retail audit furnizate de RetailZoom arată o scădere a volumelor de 1,1% în aprilie 2022 – martie 2023 versus perioada similară a anului anterior și o creștere valorică de doar 16,8%, în linie cu inflația înregistrată anul anterior. Legumele au fost cel mai puternic impactate, cu o scădere de 3,55% în termeni volumici și o creștere de 13% în termeni valorici, în timp ce legumele au bifat un avans timid de 1,4% în termeni volumici și un plus de 22,4% în termeni valorici.
Cum văd jucătorii piața în acest an
Primul trimestru al acestui an a continuat trendul ascendent la nivel de preț. Astfel, prețul per kilogram pentru fructe a crescut cu 18,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, cele mai mari majorări fiind înregistrate la struguri (+48,4%), lămâi (34,8%) și banane (23,9%). Totodată, în categoria de legume, dinamica prețului în primul trimestru arată o creștere de 19,8%, cu un plus de 75,5% la prețul per kilogram la ceapă, 39,3% la cartofi și 31,7% la ardei.
Cât despre producători, pentru Cooperativa Roua, care produce doar legume și fructe bio, 2023 a venit cu o ușoară creștere în volume, „ceea ce în condițiile inflației actuale generează rezultate încurajatoare pentru acest an”, spune Nick Vârtej, manager comercial.
Cooperativa a avut în 2022 o creștere de 32% a cifrei de afaceri și de 28% a volumelor rulate, datorate optimizării proceselor, creșterii randamentului în producție, precum și intrării pe noi segmente de producție. „2023 este deja un an dificil. Culturile pentru acest sezon au fost înființate cu costuri mari și ne așteptăm, ca și anul trecut, la presiune mare pe prețuri din partea retailerilor. Din păcate, nu de puține ori această presiune împinge producători mai puțin experimentați sub pragul de rentabilitate. Suntem foarte atenți la aspectele care țin de costuri și de nivelul de preț pentru că ne dorim să rămânem un partener de drum lung pentru clienții noștri”, explică Nick Vârtej. Cooperativa Roua deține cinci ferme de legume și patru de fructe, urmând ca alte șapte să fie construite în acest an, toate susținute prin fonduri europene.
„Ocupăm deja un segment destul de mare din piața de legume în retail în perioada primăvară-toamnă. Pe zona de fructe încă suntem la început, dar ne pregătim să devenim relevanți, cu precădere pe zona de cireșe, unde avem al doilea an de producție”, explică Nick Vârtej.
Pentru Eisberg, companie care procesează și ambalează salatele cu brandul omonim, 2022 a adus un plus de 13% în volume și un avans de 24% în valoare. „2023 a început cum s-a terminat 2022, cu lipsuri de materii prime și cu creșteri de preț pe articolele de interes, ceea ce pentru noi a dus automat la o creștere a costului de producție și, implicit, de vânzare”, spune Nicoleta Scarlat, director de vânzări Eisberg. Mai mult, primul trimestru al acestui an pare să fie ușor dezamăgitor din cauza lipsei materiei prime, compania nereușind să atingă volumele estimate.
În cadrul Ultragreens, producător autohton de microplante, specialități pentru decor culinar, ierburi aromatice și baby leafs, retailul reprezintă 30% din vânzări, alături de un alt procentaj de 30% care vine din segmentul cash&carry. „Pentru noi piața este în creștere și putem spune că cererea ar putea fi mai mare dacă puterea de consum ar fi mai mare. Disponibilitatea produsului în toate anotimpurile și proximitatea față de client sunt avantaje reale față de ceilalți furnizori din piață”, a explicat Victor Potra, Project Manager Ultragreens. În cadrul companiei, cele mai bune vânzări sunt înregistrate pe microplante și ierburi aromatice.
Și producătorul bio Seacave vede piața într-o ușoară creștere și, chiar dacă oamenii sunt mai atenți la cheltuieli și la ceea ce consumă, direcția este bună, mergând spre un consum mai redus, dar mai calitativ, spune Angela Arva, administratorul fermei. Seacave și-a început producția în 2021 și comercializează două categorii de legume, în funcție de sezon: ardei, tomate și castraveți sau salată, ridichi și pătrunjel, și vizează deja extinderea producției de la un hectar la 1,8 hectare. Totodată, Seacave este unul dintre fermierii cu care Froopt, magazin online de legume și fructe bio, colaborează.
„Avem peste 70 de producători locali certificați ECO, de la care ne aprovizionăm în funcție de sezon. Cei mai mulți dintre ei nu au posibilitatea să intre în marile magazine pentru că nu au suprafețe mari cultivate și nici producție mare, și atunci noi suntem un liant între ei și consumator. Pe fondul contextului economic instabil, oamenii și-au optimizat bugetul de cheltuieli, dar cei care aleg, în general, bio nu au făcut rabat la calitate, cel puțin așa simțim până acum”, explică Ioana Pantelimon, General Manager Froopt. Estimarea acesteia pentru perioada următoare vizează o creștere a prețurilor, din moment ce procesul de îngrijire a plantelor a fost afectat de majorările de costuri, de la semințe, răsaduri, substanțele de îngrijire și cu forța de muncă.
Tot din zona online, pentru Freshful, care și-a bazat oferta pe produse proaspete încă de la lansare, primul trimestru al acestui an a adus vânzări triple față de perioada similară a anului anterior. În topul vânzărilor sunt bananele, merele, avocado și citricele, alături de verdețuri, roșii, castraveți și cartofi. Aproximativ 85% din comenzile Freshful conțin cel puțin un produs din această categorie. Mai mult, ponderea produselor bio din totalul vânzărilor de legume și fructe este de 10%, chiar dacă în ultima vreme s-a observat o încetinire a creșterii interesului pentru astfel de produse, pe fondul perioadei inflaționiste.
Și Carrefour a înregistrat o dinamică pozitivă în primul trimestru din acest an, de 20%, față de perioada similară a anului trecut, după un avans de 10% în 2022 față de 2021. „Piața locală de fructe și legume, extrem de dinamică și competitivă, își are reflexia în piața globală, care a transferat printr-un efect de domino o serie de vulnerabilități și deficite, pe fondul războiului din Ucraina, al unui an agricol mai slab decât precedenții din cauza secetei și al majorării prețului de producție.
Evoluția Carrefour a fost susținută în primul rând de sortimentația diversificată, cu continuitate la raft, și în al doilea rând de presiunea inflaționistă”, explică Radu Gherman, Buying Director Ultra-Fresh Carrefour România. Retailerul francez are mai multe cooperative agricole partenere – Vărăști, Zărand, Brezoaele și Însurăței – a căror recoltă proaspătă pleacă spre magazine în maximum 48 de ore de la recoltare.
În cadrul Carrefour, dinamicile cele mai bune au fost raportate pentru produsele bio, cartofi, ardei și fructe de pădure, pentru acestea din urmă urmând a fi lansate noi cooperative anul acesta. La nivelul întregii rețele de 400 de magazine, Carrefour colaborează cu doar 6,5% furnizori externi, peste 90% fiind furnizori români.
Sezonalitate și potențial de dezvoltare
Pe lângă inflație și creșterea costurilor de producție, piața de legume și fructe se confruntă cu alte pietre de încercare. Sezonalitatea joacă un rol important în această piață, cele mai mari vânzări fiind înregistrate în perioada Crăciunului și a Paștelui, însă volumul acestora poate fluctua semnificativ, în funcție de sezon și de culturile agricole specifice României, explică Radu Gherman.
„O planificare atentă a culturilor agricole și identificarea oportunităților de pe piață oferite de sezonalitate și microsezonalitate sunt importante atât pentru producători, cât și pentru retaileri. În funcție de necesar, aceasta oferă agricultorilor garanția preluării integrale a produselor de către Carrefour, contribuind în același timp la asigurarea ciclicității culturilor și la combaterea risipei alimentare. Cu această ocazie, îi readuc în discuție pe fermierii din Vărăști, care în luna mai cultivă o varietate de legume de sezon, inclusiv salată verde, ceapă verde, mărar, lobodă, leurdă, ridichi, usturoi verde”, spune reprezentantul Carrefour.
Deși lunile de vară sunt cele mai bogate în fructe și legume, acestea sunt și cele mai slabe în vânzări, din cauza concediilor, adaugă reprezentanta Froopt. Magazinul online care comercializează peste 500 de legume și fructe ecologice în funcție de sezonalitate colaborează pe perioada iernii cu o cooperativă bio din Grecia. Cele mai bine vândute produse pe Froopt.ro sunt avocado, căpșunele, cireșele, roșiile, castraveții și ardeii, retailerul reușind în ultimul an să-și extindă sortimentația, dar și să livreze la nivel național.
„Ce este îmbucurător și ajută creșterea vânzărilor este încrederea clienților în produsele 100% românești, asta pentru că sunt considerate a fi mai sănătoase și gustoase, datorită lanțului logistic mai scurt. Sunt perioade când în topul celor mai vândute produse apar sparanghelul, cartofii noi, căpșunele, cireșele, prunele sau strugurii, toate de producție locală”, spune și Andrei Popescu, General Manager Freshful.
În cadrul hipermarketului online, ponderea producătorilor locali ajunge la 80% în timpul verii, pentru ca în restul anului să varieze între 15-55%. Mai mult, compania a demarat anul trecut parteneriate cu fermieri din județul Dâmbovița pentru produse românești sub brandurile Din Grădină și Din Livadă, ce vor continua și în acest an, cu o producție mai mare de roșii, castraveți, vinete și ardei, precum și mere și pere.