FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Tehnologia, tot mai întâlnită în rutina zilnică de îngrijire orală

Tehnologia, tot mai întâlnită în rutina zilnică de îngrijire orală

igienă orală

Articol scris de Anca Peleșteanu, Research Analyst, MEDNET Research.

Anul 2020 vine cu o notă mai optimistă în ceea ce privește igiena orală în România. Deschiderea din ce în ce mai mare către introducerea produselor mai nișate în rutina de îngrijire orală și atenția sporită acordată calității sunt premise solide de dezvoltare și specializare a pieței de igienă orală și de acum înainte. 

Concomitent cu maturizarea pieței se dezvoltă din ce în ce mai mult în ultimii ani și zona de produse mai sofisticate, specializate, premium. Un semn în acest sens este evoluția vânzărilor periuțelor electrice, categorie a cărei dezvoltare a fost susținută puternic și de creșterea comerțului electronic. Astfel, dacă acum cinci ani periuțele de dinți electrice erau folosite de doar 10,4% dintre respondenți, în prezent procentajul depășește 35%. Tot în creștere este și utilizarea altor produse de îngrijire complementare sau specializate, precum ața dentară, apa de gură, irigatorul bucal, produsele de albire a dinților, produse de igienă și îngrijire a aparatelor sau protezelor dentare. Desigur, periuța clasică rămâne cea mai folosită, deși tendința este în scădere, de la 89% acum cinci ani la 73% în prezent.

Ce produse de igienă orală folosesc românii?

Un sondaj online realizat de Mednet Research pe populația urbană relevă că, cel puțin la nivel declarativ, frecvența de utilizare a produselor de îngrijire orală a crescut față de anii precedenți, demonstrând o preocupare în creștere a consumatorilor români față de igiena și îngrijirea orală. Produsele „tradiționale”, precum pasta de dinți și periuța manuală, se mențin pe locurile fruntașe în topul rutinei de igienă orală, cu 97,6% dintre respondenți folosind pasta de dinți și 73,2% periuța manuală. Dintre aceștia, peste două treimi (62%) utilizează cel puțin o dată pe zi pasta de dinți și 57% periuța manuală.

Femeile folosesc produsele de igienă orală cu o frecvență mai mare decât bărbații, 71% dintre femei utilizând pasta de dinți și 65% periuța manuală de cel puțin două ori pe zi, comparabil cu bărbații, care sunt cu aproximativ 20 de puncte procentuale mai jos când vine vorba de aceeași frecvență de utilizare. De asemenea, și în cazul persoanelor cu vârsta între 60-65 ani a fost remarcată o frecvență mai mare de utilizare a produselor, cu circa 91% dintre respondenți folosind pasta și periuța manuală de dinți de cel puțin două ori pe zi. Mai mult de două treimi dintre cei chestionați (62%) au declarat că folosesc și apa de gură. Și, chiar dacă într-o proporție mai mică, dar simțitor în creștere, 35% dintre români folosesc o periuță electrică și aproximativ 30% ața dentară.

Produsele de nișă au o penetrare mai redusă: 10% dintre respondenți au declarat că folosesc un irigator bucal, produsele de albire a dinților sunt folosite de 8% dintre cei chestionați, iar produsele de igienă și îngrijire a aparatelor sau protezelor dentare au întrunit răspunsul afirmativ a circa 5% dintre respondenți. Acestea din urmă sunt și produse cu o frecvență mai redusă de consum, la fel ca produsele de albire – în 28% dintre cazuri fiind folosite mai rar de o dată pe săptămână - și ața dentară, care în circa 13% din cazuri este folosită mai rar de o dată pe săptămână. 

Schimbări în folosirea produselor de igienă orală

Sondajul arată și în ce fel s-au modificat obiceiurile de utilizare de produse de igienă orală în rândul consumatorilor români față de acum cinci ani. Așa cum arătam mai sus, în această perioadă a crescut procentul celor care declară că folosesc periuțele electrice - 35,5% în 2020 vs 10,4% acum cinci ani, apa de gură (62% vs 42%), ața dentară (30% vs 21%), irigatorul bucal (9,8% vs 1,9%) și produsele de albire a dinților (8,3% vs 6%). Populația Capitalei și persoanele între 18 și 40 de ani tind să folosească periuța electrică într-o proporție mai mare decât media.

De asemenea, irigatorul bucal și apa de gură au un grad mai mare de folosire în rândul femeilor și populației Capitalei. Dacă ne referim la frecvența de utilizare a periuței electrice, aproape jumătate din cei care o utilizează fac asta de cel puțin două ori pe zi, iar o treime declară că o folosesc o dată pe zi. Ața dentară și apa de gură au o frecvență de utilizare mai mare în București față de media națională.

Comportamentul de achiziție

Hypermarketurile se află în poziție de top atunci când vorbim despre achiziția produselor de igienă orală, indiferent care ar fi acestea. Periuța manuală, pasta de dinți, ața dentară și apa de gură sunt achiziționate în cea mai mare măsură din hypermarketuri, în peste 80% din cazuri, dată fiind probabilitatea mai mare ca ele să se regăsească în lista de cumpărături frecvente. Periuțele electrice și irigatoarele bucale sunt cumpărate într-o pondere semnificativ mai mare din mediul online.

Pentru periuțele electrice, 47,5% au declarat că le achiziționează din mediul online, iar aproximativ 13% dintre respondenți preferă achiziția dintr-un magazin de electrocasnice, dată fiind încadrarea produsului în aria tehnologiei. Deși nu atât de des utilizat, irigatorul bucal face și el parte din aria produselor cu o achiziție relativ polarizată, 55% dintre respondenți preferând achiziția lui dintr-un magazin online, 43% dintr-un magazin de electronice și 35% din hypermarket.

Un caz aparte în comportamentul de achiziție s-a remarcat în cazul produselor cu rol de tratament, aici intrând produsele de albire a dinților, dar și cele de îngrijire a aparatelor și protezelor dentare. În acest sens, în cazul ambelor tipuri de produse, o parte semnificativă dintre respondenți au declarat că preferă achiziționarea lor din farmacii fizice (35% în cazul produselor de albire a dinților și 48% în cazul produselor de îngrijire a aparatelor și protezelor).

O posibilă explicație aici poate fi gradul mai mare de încredere acordat farmaciilor, determinat de contactul direct cu un profesionist ce poate oferi recomandări sau informații suplimentare. Ca și criterii de achiziție a produselor de îngrijire orală, calitatea dovedită a produselor este declarat a fi principalul motiv care stă la baza alegerilor noastre, menționat de 39% dintre respondenți. Acesta este urmat de beneficiile oferite de un singur produs – 37%, protejarea gingiilor – 27% și albirea dinților – 26%.

Prețul este pe locul cinci în topul criteriilor de achiziție, cu 24% dintre răspunsuri, acesta fiind urmat de marcă - 20%. Recomandările cunoscuților nu constituie un criteriu important, fiind luate în considerare doar de 5% dintre respondenți.

Metodologie: Sondajul a fost efectuat online în luna martie 2020, pe un eșantion reprezentativ urban de 1.000 de respondenți de peste 18 ani. Marja de eroare: +/- 3,1%. În segmentul de igienă orală au fost cuprinse toate produsele destinate îngrijirii cavității bucale, precum: pasta de dinți, periuța de dinți manuală, apa de gură, ața dentară, irigatorul bucal, periuța de dinți electrică, produsele de albire a dinților, produsele de igienă și îngrijire a aparatelor sau protezelor dentare.

 

 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content