REWE International: Penny România, o prioritate pentru grup din perspectiva investițiilor

După ce a înregistrat cea mai bună creștere a businessului la nivel de grup pentru al optulea an consecutiv, Penny România mizează pe investiții în expansiune și pe sortimentație pentru a-și consolida creșterea. În 2022, nivelul investițiilor pe piața din România s-a ridicat la 120 de milioane de euro, sumă care a acoperit atât deschiderile de magazine, cât și remodelările și achizițiile de terenuri pentru noile unități comerciale. REWE International: Penny România, o prioritate pentru grup din perspectiva investițiilor

„România este o prioritate pentru grup din perspectiva investițiilor. În 2022, nivelul investițiilor a crescut cu 16% față de 2021. În ceea ce privește anul acesta, bugetul va fi majorat la 130 de milioane de euro, ceea ce reprezintă mai mult de o treime din totalul investițiilor la nivel de grup. Mai mult, la începutul acestui an am aprobat și o majorare de capital în valoare de 160 de milioane de euro. Pe termen lung, până în 2029 mai exact, vorbim despre un buget de investiții de 1 miliard de euro care ne va permite să depășim 600 de magazine în România și să operăm șase depozite logistice”, a explicat Michael Jäger, membru al consiliului REWE International AG.

Într-un interviu recent acordat Progresiv, Daniel Gross, CEO Penny România, a declarat că, în contextul provocărilor economice, reducerea ritmului investițiilor este ultimul scenariu luat în calcul. Și pentru că vorbim despre creșteri, dacă privim în spate, ultimii 5-6 ani au fost unii de creștere pentru segmentul de discount, tendință mai accentuată începând cu 2020. Clienții sunt atrași de politica de preț, de proximitate și, nu în ultimul rând, de gama de produse disponibilă la raft. În acest sens, Penny a investit constant în parteneriatele cu furnizorii locali, peste 85% din totalul cifrei de afaceri în 2022 provenind de la aceștia. În total, compania colaborează cu peste 600 de producători locali și regionali de produse proaspete.

„Clienții noștri sunt mai atenți la prețuri, la promoții și am constatat deja că, în unele cazuri, renunță la mărcile naționale în favoarea mărcilor proprii datorită raportului bun calitate/preț. În acest moment, 30% din cifra noastră de afaceri provine din private label. Obiectivul nostru este ca, până în 2026, să ajungem la o cotă de 45%”, a declarat Marek Dolezal, COO Penny România.

2022, cel mai bun an din punct de vedere financiar

Anul trecut s-a încheiat pentru Penny România cu un avans de 33% la nivelul cifrei de afaceri, fiind cel mai bun de la intrarea pe piața locală. Potrivit informațiilor furnizare de retailer, rulajele companiei au urcat până la 7,17 miliarde de lei, față de 5,39 miliarde de lei înregistrate în 2021. Dincolo de aportul inflației la aceste rezultate (+16,55), 2022 a fost și primul an din istoria retailerului pe piața locală în care a fost înregistrată o creștere double digit în ceea ce privește numărul de clienți. Concret, pe o bază de raportare like for like (în cazul magazinelor deschise de cel puțin un an), numărul clienților a crescut cu 12,6%. Retailerul are 2,5 milioane de clienți în fiecare săptămână. În ceea ce privește expansiunea, aceasta a contribuit cu 8% la performanța înregistrată de companie în 2022.

„2022 a fost un an al reușitelor, dar și un an în care a fost din nou nevoie să ne adaptăm, să fim flexibili și să rămânem optimiști și cu dorința de a ne duce la capăt planurile curajoase. Am înregistrat o creștere mare a cifrei de afaceri datorită numărului de clienți, modelul Penny a fost descoperit și apreciat de și mai mulți români. Succesul nostru pornește de la oameni, iar rezultatele cu care am încheiat anul se datorează acestei echipe”, a declarat Daniel Gross, CEO Penny România.

„Un alt rezultat bun pentru Penny România a fost înregistrat și în cazul profitului. Am atins un profit net de 152 milioane de lei profit net, ceea ce reprezintă o creștere de 24% raportat la 2021. Este cel mai bun rezultat înregistrat de la intrarea pe piața locală”, a adăugat Raffaelle Balestra, CFO Penny România.

Anul trecut, compania a încheiat și procesul de remodelare al magazinelor existente, fiind vorba de peste 80 de locații, dar a deschis și 36 de magazine în noul format, până la un total de 336 de magazine. Pentru acest an, compania estimează că va inaugura 35-40 de noi magazine. În prezent, cota de piață a retailerului este cuprinsă între 6 și 8%, dar, până în 2029, ar urma să depășească 10%.

Penny continuă să investească și în strategia de dezvoltare omnichannel, având deja parteneriate semnate cu Glovo și Bringo. Pe parcursul anului trecut, retailerul a livrat mai mult de 400.000 de comenzi din 180 de magazine. Calculat la nivel lunar, valoarea comenzilor prin Glovo și Bringo se ridică la un milion de euro.


Citește și Vânzările din piața FMCG se mențin pe o pantă ascendentă și în 2022, alimentate de inflație


La nivel de sortimentație, Penny își dorește să valorifice potențialul de producție locală și să le ofere clienților produse din surse românești, proaspete și la prețuri accesibile. Acestea au fost motivele pentru care în 2020 și-a asumat obiectivul 3RO, acela ca, până la finalul acestui an, 60% din sortimentul său să aibă ingredientul principal din România, adică să fie cultivat, crescut, extras sau fabricat în țară și să fie procesat și ambalat în România. Totodată, sub umbrela 3RO, retailerul a lansat în 2022, în parteneriat cu Academia de Studii Economice, „100 de idei de business pentru România”, o inițiativă unică pentru mediul de afaceri din România. Prin intermediul acestui demers, contribuie la dezvoltarea economiei locale și aduce la aceeași masă autorități, parteneri și furnizori alături de care Penny și-a propus să găsească soluții prin care să crească numărul de produse 3RO pe care le oferă clienților.

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 339 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.

Penny România continuă în ritm alert planul de expansiune
Penny România continuă în ritm alert planul de expansiune
Planurile de expansiune ale Penny România continuă pe final de an și discounterul bifează deschiderea magazinului cu numărul 361 în satul...
PENNY ajunge la o rețea de 350 de magazine în România
PENNY ajunge la o rețea de 350 de magazine în România
PENNY, unul dintre cei mai activi retaileri din România, își extinde rețeaua cu un nou magazin în Călărași și ajunge la 350 de unități...
Rețeaua Penny ajunge la 345 de magazine în România
Rețeaua Penny ajunge la 345 de magazine în România
Penny, unul dintre cei mai activi retaileri din România, își continuă planul de expansiune în România prin deschiderea a două noi magazine...
Penny semnalizează la raft produsele care se aliniază obiectivului 3RO
Penny semnalizează la raft produsele care se aliniază obiectivului 3RO
La trei ani de la lansarea proiectului TripluRO, discounterul Penny a reușit să ajungă la 800 de produse care îndeplinesc criteriile esențiale...