FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Ki-Life, un mix între convențional și ecologic

Ki-Life, un mix între convențional și ecologic

Ki-Life

Ki-Life este unul dintre puținele magazine din Piața Amzei care au rezistat testului timpului. Aflat în inima Bucureștiului, magazinul care a pornit la drum ca drogherie oferă astăzi o sortimentație bogată de produse alimentare bio, free-from și vegane și mizează pe mai multe canale de vânzare pentru a-și securiza viitorul. 

Sunt aproape 18 ani de când Vlad Cuza a pornit afacerea Ki-Life, inspirat de drogheriile din Franța și Elveția. A fost însă un concept pentru care piața locală nu era pregătită, după cum recunoaște chiar el. Doi ani mai târziu, a profitat de interesul tot mai mare al românilor pentru un alt trend venit din afară: suplimentele. „În 2004-2005 a luat avânt partea de suplimente, plafarul a crescut foarte mult, și atunci în sortimentație au apărut mult mai multe suplimente alimentare de tot felul și au ieșit OTC-urile și aparatura medicală. A fost și o perioadă de avânt gospodăresc în care toată lumea făcea suplimente, paie tocate și orice se putea vinde, iar asta a durat vreo 4-5 ani până când autoritățile au zis «Stop, că nu vindecă chiar orice suplimentele». Tot cam în acea perioadă au început să apară și primii furnizori de produse bio. Problema cu aceștia, la momentul respectiv, era că nu puteau avea continuitate. Aduceai ceva din import, te luptai să formezi un client după care nu mai puteai aduce marfă”, povestește el.

Așa că a început să importe produse bio abia în 2009. Magazinul a continuat ca plafar, dezvoltând însă și partea de produse bio, iar în timp proporțiile s-au schimbat: dacă la început suplimentele și cosmetica aduceau inițial 90% din venituri, acum proporția e de 10% cosmetică, 10% suplimente și restul produse alimentare. Suprafața magazinului s-a micșorat de la 200 de metri pătrați de vânzare la aproximativ 100. Numărul de SKU-uri este cuprins între 4.500 și 5.000. Partea de suplimente încă reprezintă 30% din produse, dar aduce doar 10% din vânzări ca valoare. „Ceaiurile medicinale costă 3-4 lei, deci închipuiți-vă câte trebuie să vinzi ca să echivalezi un produs bio”, spune Vlad Cuza. Numărul zilnic de clienți este de circa 100, iar bonul mediu se situează între 60 și 80 de lei, apropiindu-se de 100 de lei în weekend. Produsele Ki-Life se comercializează, atât pe site-ul propriu cât și pe marketplace-ul eMAG. „Avem un sistem propriu de livrare, dar lucrăm și cu sisteme clasice, firme de curierat. Avem o colaborare cu Bringo, suntem de 5 ani de zile pe platforma lor.”

Rulajul cel mai mare se face pe produse proaspete: „Tot omul are nevoie de un iaurt, de brânză, de legume. În ceea ce privește restul produselor sunt căutate conservele de pește, uleiul de cocos sau uleiul de măsline. La noi merg foarte bine și produsele fără gluten, avem o sortimentație foarte bogată pe această categorie. Din păcate, incidența intoleranței este tot mai ridicată, și în special la copii. Toți producătorii fac dulciuri, dar nu poți să hrănești un copil numai cu dulciuri, și atunci este destul de complicat.” Magazinul are și o componentă de produse asiatice, despre care antreprenorul din spatele Ki-Life spune că este destul de căutată de către clienți. „Practic, magazinul este un mix între convențional și ecologic”, concluzionează el.

„Piața Amzei nu mai e ce-a fost”

În ceea ce privește concurența, principalii competitori din traditional trade sunt Pukka, aflat de asemenea în Piața Amzei, rețelele Bio Corner și Naturalia, precum și jucători mai noi, așa cum ar fi Ototo. Vlad Cuza amintește și de băcănii, menționând totuși că acestea merg în general pe producție proprie și mai mult pe tradițional decât pe organic.

„Piața Amzei nu mai e ce-a fost, pentru că vadul pietonal a scăzut”, spune antreprenorul. „Un magazin specializat trebuie să se diferențieze de un supermarket, acestea au inclusiv marcă proprie pe bio, un exemplu fiind Carrefour care este foarte puternic pe această zonă. Pe altă zonă pe care suntem prezenți, free-from - fără gluten, fără lactoză - Kaufland are brand propriu, Mega Image la fel. Este greu să lupți cu comerțul modern, presiunea care vine din partea lor se resimte destul de puternic. Magazinele specializate au format piața în anii 2005-2015, au adus brandurile, au format un consumator, au creat o masă critică, astfel încât comerțul modern să se poată dezvolta. În modern trade se vând aceleași branduri care se vând în Vest, cam toți cei care vindem pe acest segment avem produse din Germania. Aceleași branduri pe care le aducem noi le aduc și alții și le vând în comerțul modern, dar încă rezistăm. Mizăm mult pe online, pe distribuție, pentru că în magazinele fizice e mai greu.”

Citește mai multe Aici. 
 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content