FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Cum arată viitorul pentru zona de producție și supply chain în Europa de Est

Cum arată viitorul pentru zona de producție și supply chain în Europa de Est

După un an greu, cu provocări la fiecare pas, 2021 are șanse să fie anul revenirii. Principalele riscuri cu care se vor confrunta producătorii din regiune, dar și măsurile pe care aceștia ar urma să le implementeze pentru a combate eventualele crize economice au fost prezentate de către compania de cercetare Euromonitor în cadrul webinarului „Key Trends in the Manufacturing Sector and Supply Chains in Eastern Europe and Scandinavia”.

Anul 2021 va fi cel al revenirii după perioada de incertitudine economică de anul trecut, iar PIB-ul global ar urma să crească cu aproximativ 5%. Pentru majoritatea statelor însă, această evoluție nu va fi echivalentă cu revenirea la cifrele anterioare pandemiei de COVID-19. Acest lucru se datorează măsurilor restrictive care au existat în primul trimestru al anului și care au redus capacitatea de revenire economică. Estimările actuale arată că 70% dintre locuitorii țărilor cu economii dezvoltate vor fi vaccinați până la finalul trimestrului III al acestui an, moment la care se va obține și așa-numita „imunitate de turmă”.

Studiul a analizat atât situația economică actuală, cât și evoluția pe termen mediu și lung, luând în calcul mai multe regiuni, în special Europa de Est și Scandinavia.

Optimism față de revenirea economiei

Cei de la Euromonitor lucrează în prezent cu două scenarii: în primul scenariu, se estimează un avans economic de 5,3% în 2021 și de 4,7% în 2022, valabil în condițiile în care eventualele lockdownuri vor avea un impact mult redus asupra sectoarelor industriale. Acesta este de altfel și cel mai probabil scenariu, cu șanse de 41-51% să devină realitate. O altă variantă luată în calcul, cea pesimistă, este cea în care vor mai exista încă două valuri ale pandemiei, iar aici avansul PIB-ului global este estimat la 0,9% în 2021 și la 3% în 2022.

Un aspect important este cel al modului în care companiile privesc situația actuală: dacă în aprilie 2020, peste 60% din companiile din Europa considerau că pandemia va genera efecte de lungă durată asupra activității lor, procentajul a scăzut la 50% până în octombrie 2020.

În ceea ce privește sectoarele economice, cele care ar urma să înregistreze cele mai mari plusuri din zona Europei de Est sunt hotelurile și restaurantele (11%), echipamentele de transport (12,7%), produse high tech (13,4%) și produsele farmaceutice (12,7%). Sectorul alimentar ar urma să aibă o creștere moderată, de 9,6%, similară cu cea din Europa de Vest (9,8%) și superioară celei înregistrate în zona Asia-Pacific (7,6%).

Zona de food & beverage, la adăpost în fața crizei

În România, zona de food&beverage ar urma să aibă o evoluție peste media regională, de 16,8%. Singura țară dintre cele analizate cu un avans mai mare al sectorului este Norvegia (17%). De altfel, sectorul care include zona alimentară, a băuturilor și a tutunului reprezintă cel mai mare sector industrial din Europa, cu o valoare de aproximativ 1,6-1,7 trilioane de dolari. Este și unul dintre domeniile de producție care a resimțit în mai mică măsură șocurile anului 2020, rămânând stabil de-a lungul pandemiei.

Citește mai multe aici. 
 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content