FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Coral, un business care a evoluat odată cu retailul

Coral, un business care a evoluat odată cu retailul

Magazin Coral
Magazin Coral
Magazin Coral
Magazin Coral
Magazin Coral
Magazin Coral
Magazin Coral

Cu tot mai multe magazine ale lanțurilor internaționale deschise în zonele intens populate, comercianții independenți sunt nevoiți să lupte zi de zi pentru fiecare client. Este și cazul rețelei de magazine Coral, cu tradiție în cartierul Rahova, care mizează pe mix-ul de produse la prețuri competitive și pe clienții fideli pentru a putea rezista în comerțul bucureștean.

Lavinia Pavel deține împreună cu mama sa, Sofia Olteanu, business-ul Coral Petcom, o rețea de patru magazine situate în cartierul Rahova. Primul dintre acestea a fost deschis în anul 2000, pe strada Mărgeanului, iar ultimul și cel mai mare din rețea a fost inaugurat în 2007.

Cu o suprafață de vânzare de circa 100 de metri pătrați, magazinul Coral 4, acoperă o sortimentație formată din circa 6.000 de articole. O ofertă atât de variată a fost posibilă doar prin îngustarea culoarelor dintre rafturi, pentru maximizarea spațiului disponibil. Astfel, pe o suprafață de 100 de metri pătrați, Coral are raioane de băuturi alcoolice, produse de băcănie, conserve, dulciuri, snacks-uri, lactate, dar și fructe și legume proaspete, alimente congelate, produse de întreținere a locuinței, cosmetice, produse de menaj și decorațiuni interioare.

Aranjarea raioanelor și a produselor nu a fost gândită doar având în minte accesibilitatea și rulajul mărfurilor, ci și prevenirea furturilor, destul de frecvente în zonă. „Avem incidente în magazin cel puțin de trei ori pe săptămână și este destul de greu să le facem față”, spune Lavinia Pavel, directorul rețelei Coral. Din acest motiv, toate produsele cosmetice sunt așezate într-o vitrină securizată, cașcavalul și brânza topită se află în vitrina cu servire asistată de lactate și mezeluri, iar băuturile spirtoase, cafeaua și ciocolata se află în spatele acesteia.

Spațiul în care este deschis magazinul Coral 4 a necesitat, înainte de inaugurare, o reamenajare completă, iar investiția inițială în renovare, echipamente și case de marcat s-a ridicat la 200.000 de euro.

Anul trecut, două dintre magazinele Coral, inclusiv cel de pe Strada Buzoieni, au fost recolantate. De altfel, strategia Coral a vizat cât mai puțin branding venit din partea furnizorilor, atât în exteriorul, cât și în interiorul magazinului. „Am ținut la independența noastră. De aceea, nu am primit frigidere de la producătorii de bere și răcoritoare deoarece, chiar dacă îmi dau ei vitrina, eu plătesc factura la energie electrică”, afirmă Lavinia Pavel.

Pentru creșterea vânzărilor, proprietarele Coral au mizat pe oferte. „Nu există zi în care să nu avem promoții în magazin, iar când un furnizor ne dă un discount mai scad și eu din adaos, astfel încât clienții să simtă că este într-adevăr promoție”, mai spune antreprenoarea.

Totodată, Coral a mizat pe branduri puternice, însă în fiecare categorie există și produse de nișă sau cu beneficii suplimentare. Astfel, magazinul comercializează produse naturiste pe bază de cânepă, dar și pește refrigerat, mai puțin întâlnit în comerțul tradițional. De asemenea, la spațiul de vânzare de la casele de marcat, produsele de impuls au fost înlocuite cu jucării. „Am avut și un raion cu produse bio căruia i-am alocat doi metri de raft, dar vânzările au fost sub așteptări și de aceea am renunțat la el”, adaugă directorul Coral.

Apropierea de clienți a fost, de asemenea, una dintre prioritățile proprietarelor Coral. „Pe mulți dintre clienți știm cum îi cheamă și, în trecut, le ofeream mici cadouri de Sărbători. Întotdeauna ne-am implicat să păstrăm o relație apropiată cu clienții. De aceea nu am dorit să implementăm sistemul de carduri de fidelitate, pentru că automatizează o astfel de relație”, consideră Lavinia Pavel.

De la măsuța pliantă la en-gros

Practic, evoluția business-ului dezvoltat de Sofia Olteanu se confundă cu cea a comerțului românesc post-comunist. Aceasta a intrat în comerț în anul 1991 cu o măsuță pliantă cu care vindea în piețele din Capitală. „Primele articole pe care le-am vândut au fost capace de borcan, pentru că era toamnă și ne-am gândit că gospodinele vor face conserve pentru iarnă”, își amintește ea.

Au urmat tarabele în piețe, iar în 1994 a deschis un stand într-un complex en-gros din Militari unde vindea, la fel ca în piețe, produse de băcănie. Treptat, a renunțat la tarabele din piață. Ulterior, odată cu presiunea tot mai mare exercitată de distribuitorii de bunuri de larg consum și dificultățile întâlnite în reînnoirea contractelor cu fabricile românești de alimente, depozitul en-gros a fost închis. În anul 2000 a fost înființată firma Coral Petcom și a fost deschis primul magazin operat de aceasta. Al doilea magazin a fost inaugurat în 2002, al treilea în 2004, iar ultimul în 2007. Toate cele patru magazine sunt operate în spații comerciale deținute de companie, motiv pentru care Coral a putut să controleze mai bine costurile de operare a acestora. Sofia Olteanu are însă regretul că magazinul nu a reușit să atingă potențialul său maxim de vânzare din cauza extinderii rețelelor internaționale de retail în cartierul Rahova.

„Clienții nu înțeleg că nu putem concura cu prețurile rețelelor mari

În ultimii 4-5 ani, rețelele internaționale de retail s-au extins destul de puternic în Rahova, cartier unde prezența lor era mult mai redusă decât în alte zone din București. Kaufland a deschis primul hypermarket din sectorul 5 în 1999. Au urmat supermarketuri ale rețelelor Profi sau Mega Image care au redus, treptat, numărul de clienți ai magazinelor independente din cartier, precum Coral. Nu în ultimul rând rețelele de discount Lidl și Penny Market au deschis magazine în cartier.

Pentru Coral, dezavantajul a venit din faptul că toate cele patru magazine se regăsec pe o suprafață restrânsă din cartier, la o distanță de trei stații de autobuz între ele. În aceste condiții, deschiderea hypermarketului Cora de pe Șoseaua Alexandriei la sfârșitul anului 2012 a afectat vânzările tuturor celo patru magazine pe parcursul anului trecut. „Pentru noi este tragic, pentru că nu putem să ne luptăm cu ei, ca investitori. Cumpărătorii nu înțeleg că noi nu avem cum să obținem de la furnizori prețurile pe care le obțin rețele precum Cora sau Carrefour”, explică Lavinia Pavel. În același timp, în 2013 Mega Image a deschis pe Strada Mărgeanului un Shop&Go în imediata apropiere a două dintre magazinele Coral, printre care și cel de pe Strada Buzoieni.

La fel s-a întâmplat însă și în alte zone din cartier. „Noi chiar am vrut să mai deschidem un magazin anul trecut, tot în Rahova. Într-o oarecare măsură, am avut noroc pentru că, cu câteva zile înainte de a semna contractul, în apropiere s-a deschis un Shop&Go și cu siguranță nu am fi putut să facem față”, adaugă Lavinia Pavel.

Cum s-au resimțit Sărbătorile de iarnă

Deschiderile din retailul modern s-au reflectat în încasările Coral. Astfel, vânzările rețelei au scăzut cu 30% în 2013 față de anul precedent. În cazul magazinului Coral 4, traficul de clienți a scăzut la circa 600 de clienți pe zi în condițiile în care au fost perioade în care a ajuns și la 1.000 de clienți. „Coșul de cumpărături și numărul de clienți au scăzut pentru că s-au deschis foarte multe hypermarketuri și supermarketuri”, susține directorul Coral.

Un exemplu în acest sens este evoluția vânzărilor în perioada sărbătorilor de Paște sau de Crăciun, care în urmă cu aproximativ cinci ani aduceau chiar și dublarea vânzărilor. „În ultimii trei-patru ani, luna decembrie și cea în care se sărbătorește Paștele au fost din ce în ce mai slabe în condițiile în care, anterior, reprezentau o oportunitate. Acum tot mai mulți cumpărători aleg să meargă la hypermarket pentru cumpărăturile mari. Clienții nu mai vin la noi decât pentru cumpărăturile de completare. Astfel, în ziua de Ajun sau de Revelion, vânzările cresc cu 20% față de o zi obișnuită, însă în celelalte zile din perioada Sărbătorilor vânzările scad cu 50%”, afirmă Lavinia Pavel.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content