FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > cora Urban, un mix între online și proximitate

cora Urban, un mix între online și proximitate

cora Urban

După aproape opt ani de la ultima deschidere, cora România reia expansiunea și intră pe segmentul de proximitate cu brandul cora Urban. Un pariu ambițios dacă avem în vedere aglomerarea de jucători care activează în această zonă, dar și cu potențial dacă ne gândim la unicitatea formatului. 

După aproape opt ani în care investițiile în expansiune au fost puse pe hold, retailerul franco-belgian Cora a lansat pe piața locală, la jumătatea lunii februarie, cora Urban, un concept de „magazin mic cu ofertă de hypermarket”. Concret, vorbim despre un magazin de proximitate, descris de companie ca fiind un format urban și smart, care îmbină proximitatea cu online-ul, oferind acces cumpărătorilor la peste 40.000 de produse din cora.ro și peste 1.000 de produse la raft.

„cora Urban este un concept nou pe piața din România, gândit ca o soluție pentru consumatorul urban, presat de timp, cât și pentru amatorii de cumpărături online. Un concept adaptat vremurilor actuale, când pandemia transformă obiceiurile de consum, iar migrația spre online și tendința de scurtare a timpului petrecut în magazine sunt evidente”, explică Pascal Aigle, directorul proiectului cora Urban.

Pentru dezvoltarea proiectului pilot, retailerul a ales Militari Residence, un cartier dens și nou de la periferia Capitalei. De ce această alegere? „Este genul de cartier care se potrivește în mod ideal cu noul format, publicul nostru țintă regăsindu-se în astfel de zone din marile orașe. Ne referim atât la cei care lucrează în clădirile de birouri din zonă, cât și la rezidenți și am dorit să le punem la dispoziție un hypermarket de proximitate, pentru că acesta este conceptul pe care îl propunem: cumpărături lângă casă / birou și ridicarea comenzii plasate online”, completează reprezentantul cora România.

Un aspect luat în calcul pentru magazinul pilot a fost acela de a fi în proximitatea hypermarketului cora Lujerului, una dintre cele mai importante locații operate de retailer pe piața din România, comenzile online care se derulează prin cora Urban făcându-se din acest hypermarket.

Oportunități de extindere

„Acesta este primul pas, testăm funcționarea și facem un fine tuning din mers”, spune Pascal Aigle. Astfel, aceasta este doar prima locație bifată de cora pe segmentul de proximitate, pe listă fiind planificate și alte magazine cora Urban. „Următoarele deschideri vor avea loc cel mai probabil în luna iunie, dar acest lucru depinde de o serie de variabile, cum ar fi negocierile cu spațiile respective, perioada de avizare etc”, punctează executivul francez.

Cu toate acestea, un lucru este cert: locațiile țintă vor veni cu prioritate din zonele din proximitatea hypermarketurilor cora. Mai mult decât atât, potrivit reprezentanților cora, extinderea cora Urban nu se limirează doar la granițele Capitalei. „Hypermarketul de proximitate cora Urban este un format care se pretează și în alte orașe din țară, lucrăm la dezvoltarea rețelei în mediul urban. Cora Urban din Avangarde City este programul pilot – testăm conceptul și adaptăm serviciile și produsele oferite conform feedbackului clienților. Pasul următor este deschiderea unor magazine similare în București, pentru ca ulterior să ne extindem în alte orașe”, adaugă Pascal Aigle.

Articolul complet poate fi citit aici

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content