FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Vanzarile de soldare: ce reglementari sunt in comert?

Vanzarile de soldare: ce reglementari sunt in comert?

Prima perioada legala de solduri se finalizeaza pe 15 aprilie. Vanzarea de acest tip trebuie organizata insa in avans, pentru a va putea conforma reglemen­tarilor din domeniu si pentru a evita astfel amenzile care pornesc de la 200 de lei si ajung pana la maximum 10.000 de lei.

Circuitul comercial, bazat pe fluxuri de produse ca rezultat final al jocului cerere – oferta, nu este unul lipsit de variatii, intrucat atat cererea, cat si oferta pot fluctua. Cea dintai variaza in functie de necesitatile individuale, cat si de posibilitatile obiective de cumparare. Oferta variaza si ea in functie de o serie de factori obiectivi, dar si in functie de cererea manifestata pe piata la un anumit moment. Cu referire precisa la acest din urma aspect, comerciantii au identificat o serie de metode de evitare a pierderilor care pot fi cauzate de o supraevaluare initiala a cererii de pe piata, supraevaluare menifestata prin excesul ofertei.

Unul dintre aceste mijloace este reprezentat de vanzarea redusa a produselor in varii forme care, datorita frecventei de utilizare practica, au fost consacrate legislativ. Astfel, articolul 16 din Ordonanta Guvernului nr. 99/2000 privind vanzarea produselor si a serviciilor de piata, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (denumita in continuare „Ordonanta”), consfinteste nu mai putin de noua astfel de metode de vanzare cu pret redus:
- vanzarea de lichidare;
- vanzarea de soldare;
- vanzarea prin magazin sau depozit de fabrica;
- vanzarea promotionala;
- vanzarea unor produse destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului in situatia neepuizarii stocurilor pana la momentul respectivului eveniment;
- vanzarea produselor care, in termen de trei luni de la aprovizionare, nu au fost vandute;
- vanzarea accelerata a produselor susceptibile de o deteriorare rapida sau a caror conservare nu mai poate fi asigurata pana la expirarea termenului de valabilitate;
- vanzarea unor produse la un pret aliniat pretului legal practicat de ceilalti comercianti dintr-o anumita zona, din ratiuni concurentiale;
- vanzarea produselor cu caracteristici identice ale caror preturi de reaprovizionare s-au diminuat.

Dintre toate acestea, cea mai familiara – atat comerciantilor cat si consumatorilor – este vanzarea de soldare. Cunoscuta in special sub denumirea de „solduri”, aceasta este definita de Ordonanta drept orice vanzare insotita sau precedata de publicitate si anuntata sub denumirea „soldare/soldari/solduri” si care, printr-o reducere de preturi, are ca efect vanzarea accelerata a stocului de marfuri sezoniere dintr-o structura de vanzare cu amanuntul. In completarea acestei definitii legale, Normele Metodologice de aplicare a prevederilor ordonantei, aprobate prin Hotararea de Guvern nr. 333/2003 (denumite, in continuare, „Normele Metodologice”), precizeaza ca acest tip de vanzari a produselor se defineste prin desfacerea accelerata, la pret redus, a stocului de marfuri sezoniere noi sau folosite/de ocazie dintr-o structura de vanzare cu amanuntul, precedata sau insotita de publicitate.

Din cele doua definitii sau caracterizari legale facute vanzarii de soldare se desprind mai multe trasaturi esentiale ale acesteia. Pe de o parte, aceasta este caracterizata drept o reducere a preturilor la produsele care fac obiectul acesteia. Consecinta imediata a acestei reduceri este vanzarea, in ritm accelerat, a respectivelor produse. Marfurile care pot face obiectul unei astfel de vanzari sunt, la randul lor, bine determinate de lege, dupa cum tot astfel este si locul in care soldurile pot avea loc, dupa cum vom arata mai jos. In plus, unul dintre aspectele fundamentale ale vanzarilor de soldare este si cel referitor la publicitate care, datorita importantei sale in relatia dintre comerciant si consumator, este reglementata in mod specific.

Soldurile, limitate la doua perioade din an

Dat fiind impactul pe care soldurile il au asupra consumatorilor, legiuitorul a ales sa delimiteze in mod precis atat perioada in care acestea pot avea loc, cat si locurile in care acestea se pot desfasura. In ceea ce priveste limitarea temporala, trebuie facute mai multe precizari. Pe de o parte, este important de retinut ca un comerciant nu are obligatia, ci dreptul de a organiza solduri. Þinand seama de faptul ca una dintre caracteristicile acestei practici comerciale este reducerea de pret, legiuitorul a ales sa limiteze temporal aceste vanzari reduse, tocmai pentru a preveni vanzarile in pierdere.
Astfel, potrivit Ordonantei, vanzarile de soldare se pot efectua numai in cursul a doua perioade pe an, cu o durata maxima de cate 45 de zile fiecare. Perioadele prescrise de Ordonanta pentru realizarea vanzarilor sunt urmatoarele:
- perioada 15 ianuarie - 15 aprilie inclusiv, pentru produsele de toamna - iarna;
- perioada 1 august - 31 octombrie inclusiv, pentru produsele de primavara - vara.

Conditia esentiala pentru a avea dreptul de a organiza solduri este ca vanzatorul sa fi achitat producatorului sau distribuitorului contravaloarea produselor care fac obiectul unei astfel de vanzari in avans, cu cel putin 30 de zile inainte de data inceperii soldarilor. In ceea ce priveste spatiile in care pot fi implementate acest tip de practici comerciale, Ordonanta prevede in mod imperativ faptul ca vanzarea de soldare trebuie sa aiba loc in structurile de vanzare in care produsele respective erau comercializate in mod obisnuit. Astfel, soldurile nu pot avea loc in afara magazinelor in care, in mod obisnuit, se vand respectivele produse. Cu privire la depozitarea si vanzarea produselor supuse soldarii, Normele Metodologice stipuleaza ca marfurile ce fac obiectul unor astfel de vanzari vor fi depozitate separat de celelalte produse si vor fi vandute fie in raioane/spatii special amenajate pentru aceasta operatiune, fie in cadrul acelorasi raioane, caz in care vor fi bine individualizate.

Tot din perspectiva caracterului special al acestei practici comerciale, legiuitorul a considerat necesar ca aceasta sa fie semnalata in mod distinct in evidentele juridice si contabile ale comerciantului. Astfel, Ordonanta obliga comerciantii sa isi constituie stocurile in prealabil, cu cel putin 15 zile inainte de data inceperii soldurilor. Constituirea acestor stocuri se inregistreaza in contabilitatea comerciantului, acesta avand obligatia sa pastreze documente justificative ale unei astfel de operatiuni, in exprimarea Ordonantei.

Perioada de soldare trebuie anuntata la primarie

In urma constituirii acestor stocuri, comerciantul are obligatia de a notifica (prin intermediul unui formular tip prevazut de Normele Metodologice) primaria in a carei raza teritoriala isi desfasoara activitatea perioada in care efectueaza vanzarile de soldare cu cel putin 15 zile inainte de inceperea operatiunilor. Lista de inventar al marfurilor care fac obiectul vanzarilor de soldare se pastreaza la locul in care aceasta are loc, urmand a fi prezentata organelor competente (Primarie, Ministerul Finantelor, ANAF) care o pot solicita spre consultare la momentul unei eventuale inspectii.

Daca partea administrativa este solutionata potrivit celor amintite mai sus, vanzarea de soldare poate avea loc. In realizarea efectiva a acesteia, trebuie respectate mai multe reguli privind publicitatea in sens larg. Astfel, fiecare reducere trebuie raportata la pretul de referinta al produsului respectiv la cel mai scazut pret practicat in acelasi spatiu, in privinta aceluiasi produs, in ultimele 30 de zile de dinaintea datei aplicarii soldurilor. De obicei, produsele au un pret constant, iar aceasta obligatie stabilita de legiuitor in sarcina comerciantului nu este una oneroasa. Legea interzice in mod absolut ca o reducere de pret pentru un produs si/sau serviciu sa fie prezentata consumatorilor ca o oferta gratuita a unei parti din produs si/sau serviciu.

Cu anumite exceptii expres stipulate in textul Ordonantei, orice anunt de reducere de preturi - indiferent de forma, modul de publicitate si motivatia reducerii - trebuie sa se adreseze ansamblului consumatorilor si sa indice in cifre o reducere in raport cu preturile de referinta. Normele Metodologice prescriu si continutul obligatoriu al oricarui anunt de reducere de pret emis in vederea realizarii soldurilor. Continutul obligatoriu este alcatuit din reducerea efectiva, produsele vizate si perioada in care au loc soldurile. Fiind respectate aceste reguli, produsele sau serviciile comandate in perioada soldurilor trebuie furnizate la pretul mentionat in anunt. De asemenea, soldurile anuntate prin intermediul cataloagelor sunt valabile pana la epuizarea stocurilor, cu conditia ca o astfel de mentiune sa fie specificata expres in catalogul respectiv.

Pretul vechi trebuie sa apara si el pe eticheta

In ceea ce priveste evidentierea preturilor, aceasta trebuie facuta asa incat preturile sa fie vizibile, lizibile si lipsite de orice echivoc, conform urmatoarelor reguli prescrise de Ordonanta:
- prin mentionarea noului pret langa pretul anterior, barat;
- prin mentiunile „pret nou”, „pret vechi” langa sumele corespunzatoare;
- prin mentionarea procentului de reducere si a pretului nou care apare langa pretul anterior, barat.

Ordonanta mai solicita comerciantilor angajati in astfel de practici sa respecte un anumit nivel etic al relatiilor comerciale prin sanctionarea cu titlu de publicitate inselatoare a oricaror anunturi privind reducerile de pret care nu corespund reducerilor practicate in mod efectiv in raport de pretul de referinta. In fine, regimul sanctionator consacrat de Ordonanta este unul de natura contraventionala. Amenzile sunt prevazute in cuantum crescator, minimul special al legii fiind de 200 lei - aplicabil in cazul nenotificarii la primaria competenta a intentiei de a derula o vanzare de soldare. Maximul special al legii este de 10.000 lei si este aplicabil unor contraventii din categoria nerespectarii perioadelor de soldare si a refuzului de a prezenta documentele justificative in timpul unui control al primariei sau al celorlalte organe abilitate, dupa caz. Maximului special i se adauga si sanctiunea sistarii vanzarilor de soldare in cazul nerespectarii prevederilor legale privind perioadele de soldare, frecventa anuala a perioadelor de soldare si constituirea prealabila a stocului de produse supuse soldarii. Obstructionarea controlului persoanelor abilitate este, de asemenea, sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 2.000 la 5.000 lei.

In masura in care comerciantul contravenient este o persoana juridica, minimul si maximul special al amenzilor contraventionale prevazute de Ordonanta se dubleaza. In cazul unor persistente in rezolutia contraventionala de catre persoana juridica in decursul a 12 luni calendaristice, Ordonanta abiliteaza primariile sa procedeze la suspendarea activitatii comerciale a contraventientului pentru respectiva structura de vanzare, i.e. vanzarea de soldare.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content