FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Riscul furturilor din magazin creste. Ce e de facut?

Riscul furturilor din magazin creste. Ce e de facut?

Desi nu exista studii oficiale cu privire la nivelul furturilor din magazinele din Romania, iar marile lanturi de retail sunt reticente in a dezvalui propriile statistici, un lucru este cert: trendul este ascendent, iar numarul cazurilor creste direct proportional cu spatiul de vanzare. O confirma si cel mai recent studiu la nivel european, realizat de Centre for Retail Research, care arata ca din ce mai multe articole ies din magazin fara sa fi trecut pe la casele de marcat. Cele mai expuse categorii sunt bauturile alcoolice scumpe, cafeaua, dulciurile, branzeturile si produsele de ingrijire personala.

"Putem spune ca o caracteristica a anului 2011, tendinta care se va extinde si anul acesta, este cresterea tentativelor de furt, mai ales in dreptul produselor care se pot comercializa ulterior pe piata neagra”, afirma Adriana Pita, Director de Comunicare la real,- Hypermarket Romania. „Nivelul furturilor in magazinele de mai mici dimensiuni, precum sunt si unitatile Agricola Bacau, este semnificativ mai mic decat media inregistrata in retailul modern ca urmare a faptului ca cea mai mare parte din vanzari se face la vitrina asistata”, completeaza Irina Comanescu, Directorul retelei de magazine Agricola. Fenomenul este confirmat si de Directorul Comercial al retelei Angst, Margareta Popescu, care afirma ca „nivelul furturilor in 2011 a fost sub 0,5%, dar din pacate trendul este crescator”. In baza experientelor la nivel international, sunt si retaileri care considera ca Romania este o tara mult mai sigura decat numeroase alte tari europene.

"Se pot remarca, intr-adevar, fluctuatii de sezon, dar in linii mari nu am remarcat schimbari importante fata de anul trecut. Fenomenul face parte din acest mediu, insa incercam sa-l tinem sub control si sa-l reducem”, afirma Pawel Musial, Directorul Executiv al retelei de magazine de proximitate Profi. O nota distincta face declaratia reprezentantilor Lidl Romania care spun: „nu putem vorbi despre furturi in magazinele noastre si nu consideram ca acest fenomen exista in Romania. Le oferim clientilor nostri produse de calitate si acestia isi fac cu placere cumparaturile in magazinele noastre si nu vin spre a fura. Consideram ca nici anul acesta nu ne vom confrunta cu astfel de incidente”.

Ce se fura din retailul autohton?

Potrivit retailerilor, produsele cel mai expuse sunt bauturile alcoolice, cosmeticele si cafeaua, insa sunt si nuante in functie de tipul de magazin la care ne referim. „La furtul din magazinele in sistem autoservire, cele mai expuse categorii s-au dovedit a fi cascavalul, salamurile, dulciurile si bauturile in ambalaje mici, bineinteles cele pozitionate premium. In cazul spargerilor, tigarile sunt cele mai vizate datorita specificului lor – valoare mare si volum relativ mic, fiind urmate de bauturile alcoolice”, precizeaza Irina Comanescu de la Agricola Bacau.

Daca pentru magazinele de mare suprafata cea mai eficienta masura pentru prevenirea furturilor din magazine este dotarea cu sisteme de monitorizare, etichete si porti antifurt, pentru comerciantii traditionali cea mai la indemana si economica solutie ramane instruirea personalului cu privire la comportamentul specific hotilor si la o supraveghere constanta a clientilor aflati in magazin. Strategia cea mai sigura ramane insa combinarea dispozitivelor tehnice de siguranta cu vigilenta factorului uman. „Aceasta din urma ne-a ajutat in mai multe cazuri sa prindem hotii si sa recuperam produsele”, spune Margareta Popescu, de la Angst. Pentru magazinele de proximitate „o alta metoda care da rezultate este plasarea marfurilor cu cel mai ridicat grad de predispozitie pentru furt in zona casei de marcat”, adauga Comanescu.

Care este situatia la nivel mondial?

Un studiu realizat de Centre for Retail Research arata ca furturile din magazin, dar si erorile de la nivelul gestiunii stocurilor, au prejudiciat industria mondiala de retail cu circa 90 mld. euro in intervalul iunie 2010 – iunie 2011, cu 6,6% mai mult fata de perioada precedenta. Cercetarea, care are loc la nivel global in fiecare an incepand cu 2007, arata ca furturile angajatilor si frauda reprezinta 35% din pierderi, in timp ce furturile clientilor ajung la 43,2%.

In Europa, din ce in ce mai multe articole ies din magazin fara a fi trecut pe la case, iar hotii sunt mai dificil de prins ca urmare a unei adevarate „profesionalizari in furturi din magazin”. Putin peste 3 milioane de hoti au fost prinsi asupra faptei anul acesta, cu 3% mai putin ca in 2010. Totusi, aceste furturi reprezinta latura cea mai putin organizata, avand in vedere ca valoarea medie per furt este destul de mica, in jurul a 94 de euro.

Principalele cauze care au contribuit la inrautatirea fenomenului sunt ritmul lent de redresare al economiei si rata ridicata a somajului. De fapt, exact aceste doua argumente le precizeaza si reprezentantii retailerilor din Romania cand afirma ca, cel mai probabil, riscul cresterii furtulurilor din magazine va continua sa se manifeste si chiar sa creasca in 2012.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content