FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > OPINIE: Sa ne facem frati pana trece criza?

OPINIE: Sa ne facem frati pana trece criza?

E inceput de primavara si razele soarelui mai incalzesc atmosfera dar nu suficient incat sa inlature fiorii reci ai crizei prelungite. Un dialog (aproape) imaginar care ar putea avea loc zilele acestea intre un director al unui producator din segmentul FMCG, un director al unui distribuitor si un director de la un lant de magazine de retail ar putea suna in modul urmator:

Producator: "Nu stiu cata vreme mai pot reduce preturile, am taiat destul pe la costuri dar cred ca trebuie sa ma opresc,  mai ales acum ca se intrevede o ameliorare. Cumparatorii vor fi nemultumiti cand vom dori sa revenim la preturile dinainte, le vor percepe ca pe o majorare si atat.  Avem aceleasi probleme, ar trebui sa reactionam la fel.Distribuitorul: "Nici pe noi nu ne avantajeaza deloc scaderea preturilor de catre producator, suntem intermediari si castigam din marja. Avem probleme cu clientii care platesc mai greu si chiar intra in insolventa. Ideea de a castiga din volume mai mari nu ne atrage deoarece costurile noastre ar creste si ele si venitul suplimentar ar fi mic. E mai sanatoasa cresterea care vine din preturi mai stabile pe lantul de distributie”. Comerciantul: ”Noi suntem fata in fata cu consumatorii, pe noi ne injura lumea cand preturile cresc dar nu ne lauda nimeni daca ele scad. Este adevarat ca ne intereseaza sa crestem volumele si sa avem magazinele pline. Am putea fi si noi de acord cu o stabilizare a preturilor, cu care sa cadem cu totii de acord, daca putem sa avem in continuare promotii care sa ii tina pe clienti in magazine si sa ne asigure rulajul.” Producatorul: ”Cred ca gandim la fel. Trebuie sa facem in asa fel incat sa trecem cu bine de aceasta perioada, fara sa scadem prea mult preturile si sa ne para rau mai tarziu. Avem probleme comune, atat intre producatori cat si pe lantul de distributie, trebuie sa avem actionam in acelasi fel. Vom tine legatura si ne vom consulta cu privire la orice decizie importanta pe care fiecare o va lua in perioada urmatoare.

Cei trei interlocutori si parteneri comerciali au motive intemeiate sa fie ingrijorati. Dar actioneaza ei corect ? Ar trebui sa tina cont si de alte imperative in afara celor care tin de supravietuirea companiilor lor si de relansare, atunci cand efectele crizei incep sa se atenueze?

Regulile de concurenta interzic agentilor economici (intreprinderi, in terminologie de concurenta), sa isi coordoneze comportamentele pe piata, expres sau tacit si chiar prin modalitati aparent inocente, cum este schimbul de informatii comerciale sensibile (se incadreaza in aceasta categorie, de exemplu, elemente ale costurilor proprii si intentii privind preturile sau politica comerciala viitoare).  Intentia urmarita este si ea mai putin importanta, principiul de baza fiind acela ca fiecare trebuie sa actioneze pentru sine, in mod individualist si fara a privi la sau a se intelege cu concurentii sai.

Comisia Europeana atragea atentia recent asupra reaparitiei asa-nimitelor ”carteluri de criza”, adica intelegeri exprese sau tacite intre intreprinderi prin care acestea se inteleg asupra mentinerii unor preturi sau a impartirii unor piete pe motivul contracararii efectelor crizei economice asupra respectivelor intreprinderi.

Desigur ca, la o prima vedere, acorduri care au in vedere supravietuirea si, deci, mentinerea pe piata a cat mai multor competitori, nu ar trebui sa fie privite ca benigne. De altfel, chiar Legea concurentei nr.21/1996, prevede ca nu sunt interzise acordurile sau deciziile asociatiilor de intreprinderi care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii:

a) contribuie la imbunatatirea productiei sau distributiei de marfuri asigurand, in acelasi timp, consumatorilor un avantaj corespunzator celui realizat de partile la respectiva intelegere, decizie sau practica concertata;
b) restrictiile impuse sunt cele strict necesare atingerii obiectivului;
c) nu  ofera intreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenta chiar si de pe o parte a pietei.

O astfel de situatie poate fi aceea in care intreprinderile decid sa nu inchida capacitati de productie.

Dupa cum nici crizele economice nu reprezinta o noutate in economiile de piata libera, nici dezbaterile asupra unei aplicari mai permisive a legislatiei concurentei nu au avut loc doar in ultimii ani. Experienta Statelor Unite ale Americii in perioada crizei economice din perioada anilor 1930 – atitudine mai ingaduitoare a autoritatilor fata de intelegerile de tip cartel ale firmelor – sau a Japoniei din anii 1990 – interventia autoritatilor pentru protejarea unor firme in fata concurentei – a aratat ca astfel de atitudini nu au facut decat sa prelungeasca efectele respectivelor crize.

Pe baza experientei acumulate, Comisia Europeana si autoritatile de concurenta din mai multe tari europene au transmis semnale clare, inca de la inceputurile actualei crizei economice, ca nu vor avea o abordare mai lejera in cazurile de carteluri justificate de necesitatea contracararii efectelor crizei.
Aceasta atitudine este impartasita si de catre Consiliul Concurentei in ceea ce priveste aplicarea regulilor de concurenta pe teritoriul Romaniei.

Abordarea autoritatilor de concurenta este corecta si se bazeaza pe principiul ca regulile de concurenta sunt o parte a solutiei pentru iesirea din criza, astfel ca nu exista o justificare suficient de puternica pentru a institui vreun ”armistitiu” in aplicarea lor. Chiar si in situatiile in care ar fi indeplinite conditiile de exceptare mentionate mai sus (indeplinirea lor trebuie dovedita, fara dubiu, de catre intreprinderi), atitudinea Consiliului de Concurenta fata de astfel de acorduri sau decizii va fi una severa, pe considerentele amintite la care se adauga o necesara atitudine preventiva: de multe ori exceptiile tind sa se inmulteasca, provizoratele sa se permanentizeze iar intreprinderile care dobandisera reflexul corect al actiunii individuale pot incepe sa se invete cu pozitia confortabila a comunicarii si colaborarii cu concurentii. In fond, libera concurenta produce incertitudine dar asta inseamna si stres pentru manageri si intreprinzatori.

Vestea buna este insa ca intreprinderile au la dispozitie solutii prin care sa combata criza si efectele sale fara a intra in conflict cu regulile de concurenta sau unde se pot baza pe o atitudine mai putin exigenta a Consiliului Concurentei.

Astfel, in situatia concentrarilor economice prin preluare de societati comerciale si active, analiza efectelor unei asemenea operatiuni poate tine seama de contextul crizei pus in balanta cu celelalte efecte constatate.  Astfel, preluarea unui concurent puternic afectat de criza economica, in pericol de a iesi de pe piata prin insolventa, este mult facilitata, chiar daca din operatiune rezulta cote de piata ridicate.

O alta solutie este impartirea unor costuri prin acorduri de cooperare privind logistica sau de cercetare-dezvoltare care se incadreaza fie in exceptarile pe categorii, astfel cum sunt acestea stabilite prin regulamentele Comisiei Europene, fie implica cote de piata de sub 10% (in cazul concurentilor pe aceeasi piata), respectiv 15% (pentru concurenti care nu sunt prezenti pe aceleasi piete), nivel sub care nu sunt incidentele interdictiile din regulile de concurenta (cu conditia ca acordurile realizate sa nu se refere la preturi, limitarea productiei sau impartirea de piete).

Trebuie avut in vedere, mereu, faptul ca principiul fundamental in materie de concurenta este interzicerea oricaror acorduri, decizii ale asociatilor de intreprinderi sau practici concertate ale intreprinderilor. Exceptiile sunt putine si sunt de stricta interpretare. Partile care participa la astfel de acorduri sau decizii trebuie sa isi evalueze singure si cu maxima responsabilitate implicarea in acestea si consecintele la care se pot astepta.

Cu alte cuvinte, trecuta impreuna cu alte intreprinderi, puntea peste criza s-ar putea sa nu fie altceva decat o linie subtire. Orice pas gresit poate costa foarte mult si, de aceea, o profunda chibzuinta trebuie sa preceada angajamentul pe acest drum.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content