FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Manuela Banu, Directorul General, Orkla Foods Romania

Manuela Banu, Directorul General, Orkla Foods Romania

„Ea este persoana care cunoaste cel mai bine particularitatile businessului din Romania si, in fata actualelor provocari, ea detine setul perfect de competente”, spunea Uwe F. Birkkjaer, CEE Managing Director/CEO al Orkla Foods despre managerul operatiunilor din Romania ale companiei norvegiene. Dincolo de stapanirea competentelor, recunoaste ca nu si-a atins limitele si ca tinde in continuare spre autodepasire, recunoastere ce da masura maturitatii profesionale a Manuelei Banu, directorul general al Orkla Foods Romania.

Magazinul Progresiv:  Cum a inceput cariera dvs. profesionala?
Manuela Banu:  Dintotdeauna mi-am dorit sa „simt“ aerul. Am avut o mare pasiune pentru aviatie, asa ca am absolvit in 1990 Facultatea de Aeronave si am ajuns sa lucrez la Romaero. Precizia este foarte importanta pentru mine, iar Romaero a fost prima mea experienta de viata intr-un mediu dominat, in general, de barbati. Dintotdeauna am razbit, asa ca m-am simtit mereu in largul meu acolo. Este normalitatea in care mi-am inceput cariera ca angajat. Din nefericire, dupa 1989, aceasta industrie a fost insuficient sustinuta si multi oameni foarte valorosi au decis sa-si continue cariera in domeniul aviatic in afara granitelor. Nu aceasta a fost si optiunea mea.
Sansa m-a adus in contact cu o companie din industria alimentara care isi desfasura activitatea dupa principii occidentale, si astfel, la inceputul lui 1996, mi-am inceput cariera in acest domeniu. La momentul respectiv, mi s-a parut o oportunitate, iar ulterior am simtit cu adevarat ca acest domeniu mi se potriveste.  

MP:Care a fost traseul profesional pana la Orkla?
MB:Am inceput ca financial superviser, caci, pe de o parte, aveam inclinatie catre cifre, iar, pe de alta, aveam si cunostinte generale de financiar. In acea perioada am avut ocazia sa acumulez notiunile necesare pentru a intelege un business in intregul lui. Mai apoi am avut un parcurs variat, continuand ca marketing manager, purchasing manager si director de operatiuni. Complexitatea acestui ultim job m-a ajutat sa-mi verific abilitatile de lider si capacitatea de a stabili obiective, de a rezolva probleme si a lua decizii; tot atunci mi-am creat o echipa care mi-a oferit o sustinere foarte valoroasa.
Rezultatele nu au intarziat sa apara, iar, cand am simtit ca am realizat tot ce se putea realiza in acea companie, am inceput sa caut noi provocari. In mod fericit, tocmai atunci a aparut oferta pe care mi-a facut-o Orkla, in primavara anului 2002, pe care am acceptat-o cu toata increderea. 

MP:Care au fost cele mai importante experiente care v-au marcat activitatea profesionala pana acum?
MB:Functia pe care am preluat-o cand am venit la Orkla presupunea sa am curajul sa-mi extind autoritatea si asupra unui departament de vanzari. Aceasta experienta mi-a completat setul de competente. Acel moment si acea pozitie mi-au permis sa devin cu adevarat un om de afaceri performant. Rezultatele obtinute atunci m-au recomandat ulterior pentru pozitia de sef de operatiuni si, mai tarziu, pentru actuala functie de director general al Orkla Foods Romania. 

MP:Care au fost aspectele dificile ale functiei de director de operatiuni si cum le-ati facut fata? 
MB:A fi director de operatiuni presupunea coordonarea departamentelor de aprovizionare, productie, logistica si asigurarea calitatii. O minte de inginer este perfect structurata pentru aces gen de provocare. Evident, m-am confruntat cu situatii noi, iar integrarea companiei Ardealul a fost prima mea provocare. Acest proiect a fost incheiat cu succes, intr-un timp record. Fiind vorba de o companie locala, cu management local, cu o cultura generata de antreprenori locali, principala provocare a fost sa facem tranzitia catre o cultura de companie multinationala in care managementul sa joace un altfel de rol. Initial, antreprenorii erau cei care luau toate deciziile. In noua structura, echipa de management incepea sa aibe un rol important, deciziile nemaifiind concentrate exclusiv la varf, responsabilitatile fiind transferate catre echipa de management. Aceasta era o abordare noua pentru echipa de la Covasna.
Ca om si ca manager, eu cred foarte mult in oameni si in capacitatea lor de a actiona in beneficiul companiei atunci cand scopurile le sunt definite clar. Simturile nu m-au inselat si am descoperit la Covasna oameni tineri, cu potential, dornici sa acumuleze cunostinte si sa lucreze intr-un mediu de afaceri complex si foarte competitiv. 

MP:Cum ati povesti exprientele Ardealul si Royal Brinkers? Personal, ce ati invatat din ele?
MB:Orice schimbare genereaza temeri, de cele mai multe ori nefondate. Oamenii, insa, nu au cum sa stie care sunt fondate si care nu, si este rolul managerului sa faca tranzitia in asa fel incat sa le restabileasca increderea in companie. In final, oamenii sunt cei care fac diferenta, ei trebuie sa ajunga sa se simta confortabil in companie, sa aibe increderea in ea, sa fie convinsi ca pot avea un viitor alaturi de companie. Exista si oameni care nu se pot adapta si care, mai devreme sau mai tarziu, ajung sa fie respinsi de echipa. Toate acestea mi-au dovedit inca o data ca trebuie sa fii coerent in luarea deciziilor si ca nu trebuie sa oscilezi. 

MP:Care sunt principalele obiective pe care vi le-ati propus in functia pe care o ocupati in prezent?  
MB:Scopul meu este sa fac din Orkla o afacere din ce in ce mai profitabila, acordand atentie egala atat businessului de retail, cat si celui de produse profesionale (business to business).  

MP:Ce va place cel mai mult din ceea ce faceti zilnic? Ce va aduce cele mai mari satisfactii?
MB:Nu fac zilnic acelasi lucru. Dar, daca tot e sa vorbim de ceva ce se intampla aproape in fiecare zi, atunci cel mai mult imi place dimineata, cand imi structurez agenda si imi stabilesc prioritatile zilei respective. Tot ceea ce presupune stabilirea unei strategii, dincolo de faptul ca imi place, este ceea ce am si facut in aceasta perioada. Pe de alta parte, cea mai mare satisfactie o am cand reusesc sa pun „done” in dreptul tuturor sarcinilor pe care mi le-am propus pentru acea zi.

MP:V-a schimbat, pe dv. personal, in vreun fel preluarea functiei de director executiv al Orkla?
MB:Consider ca preluarea functiei nu m-a schimbat. Provin din cadrul companiei si am facut si anterior parte din echipa de management, asa ca nu pot spune ca m-au asteptat foarte multe noutati; poate doar mult mai multe detalii. Si totusi, am aflat in fiecare zi ca pot mai mult si ca sunt inca departe de a-mi fi atins limitele.

MP:Cum gestionati momentele mai dificile?
MB:Echilibrul pe care am invatat ca trebuie sa-l caut in permanenta ma ajuta sa gestionez momentele dificile. Iar, daca timpul imi permite, las o noapte sa treaca inainte de a lua o decizie extrem de importanta, iar viata mi-a dovedit ca este o abordare buna. 

MP:Care considerati ca sunt problemele majore in distributie si vanzari in acest moment, in Romania?
MB:Produsul nostru ajunge la consumator prin distribuitori. In actualul mediu de afaceri extrem de competitiv, in care noi jucatori incearca sa-si faca loc pe piata, crearea unui parteneriat intre producator si distribuitor este absolut necesara, dar identificarea  partenerului cel mai potrivit este in egala masura o stiinta, o arta, dar si o chestiune de sansa.  

MP:Cum este Manuela Banu in afara Orkla?
MB:O data in plus, echilibrul care ma caracterizeaza este evident si in aceasta privinta. Ceea ce imi propun in mod special este ca sa-mi petrec timpul liber, chiar daca adesea este limitat, impreuna cu familia. 
Aceasta este o placere, modul de petrecere fiind in linie cu hobby-urile mele, iar principalul meu hobby este, fara tagada, sa calatoresc. Iar atunci cand copilul meu isi face lectiile, imi permit chiar sa si citesc.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content