FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > In loc de concluzii...

In loc de concluzii...

Dupa un bilant al starii economiei pe primul semestru publicat recent, care ne da sperante ca lucrurile merg spre mai bine si ca tinta de crestere a PIB de 1,5% pentru 2011 are toate sansele sa devina realitate, multi dintre dumneavoastra, cei care ne cititi, va intrebati probabil ce se intampla, mai concret, in consum. O mare parte dintre dumneavoastra ati luat deja pulsul pietei, il resimtiti probabil in conturile afacerii. Insa cel mai greu pare a fi de gasit un trend, o certitudine pe piata. Cum a mers consumul in prima jumatate din an? Am pus aceasta intrebare mai multor manageri din retail si din piata FMCG, si nu am gasit decat un singur numitor comun in raspunsurile lor: lipsa unei tendinte clare de crestere a consumului, a unor certitudini in piata, face ca prognozele de vanzari sa fie ca jocul la ruleta.

„Astazi cresc vanzarile, peste doua saptamani nu se mai vinde nimic, iar noi ne uitam la rapoartele de vanzari si nu intelegem ce s-a intamplat“, spunea recent un director de vanzari. reu de raspuns, as zice, si din cauza ca statisticile oficiale nu ne ofera prea multe detalii in acest sens: tot ce putem afla de la INS este ca, la nivelul primelor cinci luni din acest an, cifra de afaceri din comertul cu bunuri alimentare, bauturi si tutun a inregistrat un declin de circa 10% comparativ cu intervalul similar din 2010.

Un studiu mai aplicat, realizat de compania GfK pe un esantion de 1.000 de consumatori romani in cadrul unei cercetari mai ample intitulate „GfK EURO Climate”, vorbeste despre un trend ascendent accentuat la nivelul indicatorului de incredere a consumatorilor romani in evolutia economica a tarii, inregistrat in ultimele 12 luni. O evolutie buna s-a inregistrat si la nivelul Uniunii Europene, dar raman ingrijorarile legate de cresterea preturilor si de starea economiilor supra-indatorate din Europa.

Vestile bune din consum au venit tot de la GfK: in trimestrul al doilea al acestui an declinul s-a mai temperat (dupa cum arata un alt studiu prezentat pe larg in numarul anterior al revistei noastre). Analiza noastra lunara Shopping Basket ne-a permis sa facem un bilant si la nivelul preturilor din retelele mari de magazine; acesta a aratat cresteri lunare pe toate cele trei canale de vanzare analizate (supermarket, hypermarket si cash & carry) - singura exceptie fiind luna mai - in ciuda faptului ca frecventa promotiilor s-a mentinut la un nivel ridicat. Nu este niciun dubiu faptul ca scumpirile nu fac decat sa ingreuneze redresarea consumului.

In expansiunea lanturilor internationale de magazine pe piata romaneasca, prudenta pare a fi cuvantul de ordine (vezi Subiectul Lunii, pag. 12). Investitiile in magazine de proximitate au luat locul deschiderilor de hypermarketuri, insa acestea din urma si-ar putea lua revansa in semestrul al doilea. In ceea ce priveste raportarile financiare ale marilor jucatori din piata de retail, prima jumatate din an a fost saraca in informatii: doar Carrefour si Profi au publicat date pe semestrul intai (le gasiti in rubrica Stiri Interne din acest numar).
Am facut o scurta recapitulare a celor mai importante vesti din piata pentru a va ajuta sa trageti dumneacoastra concluzii. Nu uitati insa ca dezvoltarea pietei tine si de relatiile dintre comercianti si furnizori. Nici piata de retail si nici productia nu se pot dezvolta sanatos una fara cealalta.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content