FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Laptele, categorie atractiva pentru noi producatori

Laptele, categorie atractiva pentru noi producatori

Cu toata avalansa de alimente inovatoare, laptele isi continua ascensiunea in randul produselor indispensabile consumatorului de rand.

Laptele ramane un produs de baza in alimentatia consumatorului de rand, indiferent de modul in care evolueaza puterea de cumparare. Desi s-au confruntat cu provocarile unui mediu auster, romanii au continuat sa consume lapte in cantitati mai mari decat anul trecut.

Conform datelor de audit retail furnizate de compania Nielsen, in perioada decembrie 2008 - iulie 2009, volumul vanzarilor pentru categoria lapte a fost de 50.848,2 mii litri, ceea ce reprezinta o crestere de 30% fata de perioada precedenta, decembrie 2007 - iulie 2008, cand au fost cumulati doar 39.122 mii litri. O majorare semnficativa a fost resimtita si in valoarea vanzarilor. La acest nivel, cresterea fata de perioada anterioara a fost de 37%, astfel ca in perioada analizata, decembrie 2008 – iulie 2009 valoarea vanzarilor a fost de 175.649,3 mii ron, fata de cea inregistrata in perioada similara din anul anterior, de 128.268,6 mii ron. Este de remarcat faptul ca la jumatatea anului 2009 cantitatea de lapte vanduta este cu mai putin de 10.000 mii litri mai mica decat cantitatea vanduta pe intreg anul 2008. Raportat la jumatatea anului trecut, volumul vandut in primele sase luni din 2009 este cu 30% mai mare. Valoric, majorarea este de 37%.

In top, marcile proprii
Primii patru producatori de la nivelul categoriei in ceea ce priveste volumul vanzarilor, in perioada decembrie 2008-iulie 2009, au fost FrieslandCampina, Albalact Alba Iulia, Lactalis si Brailact. Datele de retail audit plaseaza pe locul urmator volumul cumulat al marcilor proprii si exclusive ale reatailerilor.

Astfel, primii patru producatori si marcile proprii au detinut o cota in volumul vanzarilor de 73,8% semn ca piata laptelui in Romania este stabila, cu producatori de baza ce acopera nevoile consumatorilor si care contribuie la construirea unui mediu competitiv, bazat pe standarde. Ocupantii clasamentului realizat cu privire la valoarea vanzarilor sunt similari primilor patru din topul volumului vanzarilor, ultima pozitie fiind detinuta de acesta data de Tnuva, recent intrata pe categoria lapte. Primii cinci producatori in valoarea vanzarilor detin o cota de 77,8%.

In aceeasi perioada analizata, decembrie 2008-iulie 2009, primele cinci marci in volumul vanzarilor au fost: Zuzu, Milli, LaDorna, Cedra si Fulga. Cumulat, acestea au detinut o pondere de 60,3%. In topul privind valoarea vanzarilor pentru aceeasi perioada analizata, marcile raman aceleasi cu mentiunea ca Fulga si Cedra au facut schimb de pozitii. Impreuna, cele cinci marci au detinut, conform datelor Nielsen, o cota de 64,7%.

Accent pe comertul modern
Cea mai mare parte a volumului de vanzari – peste trei sferturi – se distribuie prin intermediul comer?ului modern. Situatia se explica prin capacitatea acestor magazine de a oferi spatii adecvate de depozitare si vanzare, ceea ce a determinat cumparatorul sa migreze catre spatiile de achizitie unde are siguranta calitatii produselor, cu atat mai mult a celor proaspete. Astfel, 77% din volumul vanzarilor de lapte s-a derulat, in perioada decembrie 2008 - iulie 2009, prin acest tip de comert, volum aflat in crestere, de la 70,7% in perioada precedenta raportata. Magazinele alimentare acopera restul volumului, situat la sub un sfert din totalul pietei. 

In ceea ce priveste valoarea vanzarilor, situatia nu este cu mult diferita. Hypermarketurile si supermarketurile au inregistrat in perioada analizata cea mai mare valoare a vanzarilor, de 76,3%, in usoara crestere fata de perioada similara a anului trecut cand au revendicat 70,6% din valoare. Valoarea vanzarilor de lapte prin magazinele alimentare este in recul, de la 29,4% la 23,7% in perioada decembrie 2008-iulie 2009.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content