FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > La adapost de scumpiri prin integrarea productiei

La adapost de scumpiri prin integrarea productiei

Dupa ce a trecut pragul cifrei de afaceri de 100 de milioane de euro in 2010, Transavia a facut ultimul pas spre integrarea 100% a productiei: infiintarea diviziei de ferme vegetale care ar putea asigura companiei, de anul viitor, intregul necesar de cereale pentru cresterea pasarilor. Scopul investitiei este optimizarea costurilor, pe o piata in care materiile prime au crescut semnificativ in ultimul an, dupa cum afirma Ioan Popa, presedintele si actionarul Transavia.

In acest an Transavia a infiintat o divizie de ferme vegetale, operationala deja. „Am cumparat si am arendat pamant, cu o suprafata totala 10.000 de hectare, am achizitionat echipamente, am infiintat ferme si am angajat oameni pentru a pune in practica un vis mai vechi devenit tot mai necesar din cauza escaladarii pretului furajului: producerea in sistem propriu a cerealelor folosite in hrana pasarilor”, a afirmat Popa.

Astfel, compania va putea cultiva din 2011 intregul volum de grau si porumb necesar pentru cresterea pasarilor din fermele Transavia.

Controlul complet al lantului integrat de productie este unul dintre factorii-cheie pe care presedintele se bazeaza pentru a continua cresterea profitului companiei sale in acest an. In ceea ce priveste vanzarile, tinta pentru acest an este raportarea unei cresteri fata de 2010.

Planuri de 10 milioane de euro

Ioan Popa mai spune ca in 2010 a avut o atitudine mai rezervata vis-a-vis de planurile de dezvoltare a businessului, insa in acest an si-a propus realizarea unor investitii de 10 milioane de euro in compania Transavia, suma care probabil va fi depasita pana la final.

Pe langa divizia de ferme vegetale, investitiile companiei din 2011 sunt directionate catre cresterea capacitatii de productie de carne cu 10%-12%, prin constructia unui complex nou de pasari. De asemenea, presedintele Ioan Popa a anuntat majorarea capacitatii abatorului si diversificarea productiei in unitatea de procesare prin introducerea unor noi categorii. La randul sau, fabrica de furaje combinate va avea o crestere a capacitatii de 50% si o capacitate dubla de depozitare, de 65.000-70.000 de tone, toate aceste investitii fiind in derulare in acest moment.

Ioan Popa a mai precizat ca anul 2011 a adus o schimbare majora si pentru imaginea brandului Fragedo, disponibil deja pe piata, cu un nou design de ambalaj.

Cererea pe piata, impulsionata de pret

In Romania, piata carnii de pui este mai putin dezvoltata decat cea a carnii de porc, consumatorul fiind, prin traditie, orientat catre porc si mai putin catre pui, vita sau peste. In ultimii doi ani insa, pretul mai redus al carnii de pui, comparativ cu cea de porc, i-a avantajat pe producatorii precum Transavia. „In ultimii ani, pe piata a existat o tendinta favorabila producatorilor de carne de pui in detrimentul carnii de porc, insa nu se poate prognoza in acest moment balansarea consumului intre cele doua categorii”, mai spune Popa.

La nivelul intregii piete, pretul carnii de pui s-a redus vizibil in perioada recesiunii. Datele Transavia indica pentru anul trecut un pret mediu similar cu cel inregistrat in 2007, la nivelul portofoliului companiei.

Dupa ce in 2009 si 2010 piata carnii de pui s-a contractat cu un ritm anual de 8-10%, potrivit estimarilor prezentate de Ioan Popa, nici primele cinci luni din 2011 nu au adus semnale de redresare in industrie. „Va fi bine daca la finalul anului consumul de carne de pasare va fi la nivelul din 2010. Atunci cand vom vedea cu ochii nostri ca economia se misca, vom putea spera la reluarea cresterii consumului pe piata”, sustine el.

TVA-ul, cea mai mare problema in 2010

„Pentru noi, 2010 a fost un an mai bun decat 2009. Vanzarile au fost in crestere usoara, atat valoric cat si in volum,  in conditiile in care piata s-a aflat in al doilea an de scaderi. Am avut si un profit in crestere substantiala in comparatie cu anul anterior”, afirma el.

„Cresterea TVA-ului cu 5 puncte procentuale a fost cea mai mare lovitura pentru companiile din piata. Daca nu ne-am fi confruntat cu majorarea TVA-ului si scaderea consumului, Transavia ar fi avut o crestere de 20% anul trecut fata de 2009”, a completat Popa.

Producatorul a mizat puternic pe promotii in 2010, dar pe de alta parte cheltuielile in promovarea celor 4 branduri (Fragedo, Ella Bella, Papane si Frateus) s-au redus fata de anul anterior. Costurile au fost in prim plan in 2010, anul in care toate categoriile de cheltuieli au fost redimensionate prin taierea bugetelor. „Anul trecut le-am cerut tuturor sefilor de departamente sa reduca cheltuielile, iar cei doi manageri care nu au facut acest lucru si-au pierdut jobul”, afirma Popa. „Nu am redus insa salariile angajatilor si nici nu am facut disponibilizari. In acest an am reluat chiar cresterile salariale pentru angajatii din productie, carora le-am dat 10% in plus la salariu”.

Oportunitati de export

„Dezvoltam in continuare parteneriate si analizam extinderea pe canale noi de distributie, in conditiile in care majoritatea produselor noastre se vand prin intermediul lanturilor de retail”, spune presedintele Transavia. Parteneriatul cu retelele mari de comert nu include crearea unor marci private pentru retaileri, iar Popa sustine ca nu ia in calcul aceasta optiune pentru ca nu vede beneficii pentru compania sa.

„Un interes aparte il avem si pentru piata externa - in prezent exportam in tari din Uniunea Europeana precum Anglia, Franta, Grecia, dar si in Orientul Mijlociu si Africa”, completeaza el. Exporturile au crescut in fiecare an si sunt inca pe un trend ascendent, potrivit darelor furnizate de companie.

Cum arata businessul integrat al lui Ioan Popa

Transavia este cel mai mare producator local de carne de pasare, cu un volum anual al productiei de 50.000 de tone. Avand sediul central in apropiere de Alba Iulia si aproximativ 1.300 de angajati, grupul fondat de Ioan Popa in anul 1991 numara in prezent 17 ferme de pui de carne, doua ferme de reproductie si doua statii de incubatie,  o fabrica de nutreturi combinate, doua abatoare performante de industrializare a carnii si o fabrica de procesare a carnii, toate acestea fiind localizate in regiunea Transilvaniei.

Ultimele investitii de amploare in dezvoltarea afacerii, anterior crizei, au fost realizate in 2007-2008, perioada in care Transavia a inaugurat fabrica de procesare a carnii – un proiect greenfield care i-a permis sa intre pe piata produselor gata-preparate – si in care a preluat producatorul Avicola Brasov.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content