FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Gratarul ofera oportunitati de crestere pentru numeroase categorii

Gratarul ofera oportunitati de crestere pentru numeroase categorii

Fie ca este obisnuinta sau traditie, fie ca este o alternativa mai putin costisitoare pentru lunile calde, fie ca se intampla pur si simplu din placere, iesirea la gratar este poate cea mai populara activitate a romanilor in sezonul estival. Aceasta se reflecta clar in comportamentul de consum, iar atat producatorii, cat si comerciantii trebuie sa raspunda ca atare nevoilor consumatorilor.

Inca din decembrie 2008, in cadrul articolului despre categoria carnati si crenvursti, producatorii spuneau ca varful vanzarilor se inregistreaza vara, in perioada gratarelor. In plus, acestia mentionau ca factor important de crestere a volumelor vandute si intoarcerea romanilor de peste hotare pe perioada verii. Cat priveste tipurile de carne consumate, un studiu ISRA efectuat in august 2008 situa carnea de pui in topul preferintelor consumatorilor romani. Aceasta era urmata de peste, porc si vita. Acelasi studiu indica si un interes tot mai crescut pentru produsele preambalate. In ceea ce priveste carnea procesata, vracurile detin inca o pondere foarte mare, arata date ale MEMRB.

Oferte proaspete din partea producatorilor

Majoritatea furnizorilor de produse destinate gratarului sunt pregatiti sa faca fata cerintelor consumatorilor pentru sezonul estival, intampinandu-i pe acestia atat cu produsele care se cauta an de an, cat si cu noutati. „Dupa ce anul trecut am propus consumatorilor pulpa dezosata la gratar, anul acesta, pe langa mixurile variate sortimental, le vom oferi si sortimentul piept dezosat fasonat si feliat si carnaciorii de pui”, spune Ioan Popa, Manager General la Transavia.

La randul sau, Angst a creat o adevarata campanie in jurul acestui obicei. „Oferta produselor Angst destinate gratarului numara peste 30 de articole si o vom extinde in continuare cu produse conform cerintelor clientilor nostri. Ca ultime noutati in acest sens, putem mentiona: frigarui de pui picante, bratwurst, mici de vita cu berbecut la caserola de 330 grame etc. A devenit deja o traditie campania „Angst te invita la gratar” pe care noi o desfasuram in reteaua magazinelor noastre in fiecare vara. In acest an am demarat campania incepand cu 27 aprilie si dorim sa o prelungim pana pe 11 octombrie. Ne bazam in mod deosebit pe comunicarea in-door, utilzand diverse materiale cu impact asupra clientului Angst. Avem oferte speciale pe care le schimbam la fiecare doua saptamani, sustinute de reduceri semnificative la trei-patru produse din gama celor pentru gratar”, spune Stefan Padure, Vicepresedinte la Angst.

Anul trecut Agricola Bacau a desfasurat un proiect pilot in reteaua Plus Discount, prin comercializarea de produse semipreparate refrigerate (fabricate la Europrod, companie din cadrul Grupului de firme Agricola Bacau) sub numele „Rasfat la Gratar”. „Sortimentele pe care le-am lansat sunt marinate, gata condimentate: Frigarui asortate, Frigarui cu ciuperci si Mix grill (ambalate la tavita, cu folie cryofilm)”, spune Cristian Calin, Corporate PR Manager la Agricola Bacau. „Tot Europrod produce sortimentul Mici Boieresti, produs congelat, comercializat mai ales in retailul traditional”, adauga acesta. Bazandu-se pe succesul de anul trecut al acestei game, compania continua dezvoltarea acestui proiect atat din punctul de vedere al extiderii gamei, cat si al retelelor in care sunt comercializate produsele.

 

Mixurile, reteta de succes

Fie ca este vorba de carnea pentru gratar, fie de condimentele care ii desavarsesc gustul, mixurile par sa fie reteta perfecta pentru satisfacerea nevoilor oricarui client. De la combinatii de tipuri de carne si pana la asocieri de condimente specifice unuia dintre aceste tipuri, mixurile sunt o alegere facila si tot mai cautata de consumatorii romani.

„Cele trei combinatii de mix grill Fragedo - Portii alese de pui sunt reteta perfecta pentru un gratar reusit. Livrate in stare refrigerata, ambalate in tavita cu termen de valabilitate de sapte zile, cele trei variante sunt: trei aripioare sectionate, trei pulpe dezosate si trei pulpe inferioare; trei aripioare sectionate, un piept dezosat si doua pulpe inferioare sau un piept dezosat si sase pulpe dezosate. Sortimentele combinate se adreseaza tuturor celor care vor sa consume produse sanatoase realizate in cele mai bune conditii”, spune Ioan Popa, Transavia. „Noi comercializam in mai multe retele de retail modern sortimentul numit generic Mix Grill (piese transate refrigerate de pui, necondimentate), cu continut variat de produse (ciocanele, piept dezosat, aripi, frigarui), ambalate la tavita, cu folie cryofilm, dar si Frigarui de pui si de porc congelate (in magazinele de tip cash& carry)”, spune Cristian Calin, Agricola.

Pe partea de condimente, Fuchs vine in intampinarea consumatorilor cu „o gama vasta de produse, destinata atat prepararii carnii si produselor derivate, cat si salatelor si sosurilor consumate in aceste ocazii. Oferim consumatorilor mix-uri complexe, complet naturale, usor de utilizat prin modul de conditionare, produse ce confera certitudinea unui gratar reusit”, spune Simona Rosca, Coordonator Vanzari&Marketing la Fuchs condimente Romania. „Plecam de la premisa ca orice consumator trebuie sa se simta bine la un gratar si nu sa incerce sa descopere combinatia de condimente capabila sa satisfaca toate gusturile si preferintele participantilor, iar rezolvarea acestei probleme o constituie mix-urile  de condimente (fix gratar, fix pui etc.)”, adauga aceasta.

Ustensile pentru gratar

Exista o mare diversitate de unelte pentru gratar in magazinele specializate. Cand cumparati ustensile verificati, daca partile metalice sunt din inox, daca manerul este lung si daca este facut din plastic termorezistent sau din lemn.

Clestele – este fara indioala cea mai importanta unelta si de aceea trebuie sa fie de calitate. Evitati clestii ieftini deoarece va vor face probleme. Nu trebuie sa aiba dintii ascutiti intrucat vor intepa carnea, iar sucurile din carne se vor pierde.Verificati, de asemenea, flexibilitatea clestilor.

Furculita - nu este o idee prea buna sa intepati carnea in timp ce se gateste, dar este folositoare pentru a intoarce rapid alimentele sau pentru a le lua de pe gratar. Cel mai bine este insa sa folositi clestele.

Spatula - este extrem de folositoare, mai ales pentru a intoarce friptura, burgerii si alte tipuri de carne.

Termometrul pentru carne - este vital daca gatiti bucati mari de carne, in rest este o pierdere de timp. Cele mai bune au cititor al gradului de gatire al carnii: „in sange”, „mediu”, „bine facut”.

Gratar cu balamale - este foarte folositor mai ales pentru peste, dar si pentru a gati alimente mici. Faciliteaza intoarcerea lor si permite gatirea uniforma.

Perie pentru gratar - folositoare pentru a mentine carnea suculenta, ungand-o cu ulei.

 

 

Reguli de baza pentru comertul traditional

Pentru a raspunde cerintelor consumatorilor de produse pentru gratar, micii comercianti trebuie sa fie atenti la cateva reguli esentiale: alcatuirea portofoliului in functie de cerintele cumparatorilor, pastrarea si depozitarea produselor in conditii optime, o buna gestionare a spatiului acordat acestor produse, respectarea termenului de valabilitate si utilizarea unor echipamente corespunzatoare, conforme cu respectarea lantului de frig. Acestea sunt principalele sfaturi pe care producatorii din industria carnii le ofera micilor comercianti. „Dezvoltarea relatiilor noastre cu micii comercianti urmareste optimizarea nivelului comenzilor in raport cu viteza de rotatie a produselor si cu asigurarea prospetimii permanente a acestora la raft”, spune Ioan Popa, Transavia, despre relatia cu micii comercianti.

Ponderea vanzarilor produselor din carne in comertul traditional este semnificativa, lucru care pune un accent si mai mare pe problemele specifice magazinelor din acest segment. Lipsa spatiului si a utilajelor ridica insa cele mai mari dificultati. „Depozitarea si amplasarea produselor la raft sunt pricipalele conditii care trebuie respectate in comercializarea carnii refrigerate, iar respectarea lantului frigorific nu este intotdeauna posibila in retailul traditional, mai ales din cauza lipsei de utilaje frigorifice performante, cu spatiu suficient de expunere. In situatia in care nu dispun de vitrine specializate pentru produse refrigerate, solutia ar fi sa achizitioneze produsele congelate. Mercantizarea este, de asemenea, deosebit de importanta, in special in situatia in care nu se dispune de o suprafata generoasa de expunere a produselor. Fireste, o promovare adecvata a produselor are rolul ei, iar trasabilitatea este obligatorie”, spune Cristian Calin, Agricola.

Cel mai bine vandute produse

Iata care este topul celor mai bine vandute produse din categoria carne proaspata de pasare, pe baza propriilor declaratii ale reprezentantilor retailerilor:

Carrefour – pui grill intreg, piept de pui si pulpe de pui
Metro Cash & Carry Romania si Moldova – piept de pui dezosat si pulpele de pui
Plus Discount – piept de pui dezosat, pui grill, mix grill si ciocanele
real,- Hypermarket – pui intreg, pulpe de pui, piept de pui si pui grill
Rewe Romania – pui intregi, pui grill, tacam
Selgros – file de piept de pui, pulpa de pui si pui grill

 Alte recomandari punctuale din partea Nestlé pentru micii comercianti se refera la generarea traficului in magazin, asocieri de produse si, din nou, o buna mercantizare. „In general, raioanele de carne reprezinta destinatia principala a clientilor, iar pentru a genera trafic in aceste zone, micii comercianti au nevoie de un avantaj competitiv fata de alti retaileri. Astfel de avantaje pot fi prospetimea, diversitatea, pretul, impachetarea etc. A doua recomandare este legata de plasarea produselor in magazin, mercantizarea, vizibilitatea si comunicarea eficienta. Astfel, un vizual apetisant poate genera cresterea vanzarilor. A treia recomandare se refera la asocierea tuturor categoriilor relevante momentului de consum, asfel incat sa faciliteze cumparaturi complete. Ultima recomandare este legata de mici recompense pentru cumparatorii loiali sau care achizitioneaza tot necesarul de gratar din magazin”, spune Cristian Busu, CCSD Manager, Nestlé.

Un plus de savoare

Desi romanii se inscriu in anumite tipare bine cunoscute in ceea ce priveste pregatirea gratarului, se remarca o crestere a vanzarilor pe segmentul sosuri. Spre exemplu, ketchupul si mustarul au inregistrat un progres important in ultimul an, fiind vorba de cresteri cu peste 15% in volum, pentru ketchup si cu peste 10%, pentru mustar. Cresterea se refera la modificari valorice semnificative, duble fata de cele volumice, asa cum arata datele companiei Nielsen. 

Si producatorii mizeaza pe dezvoltarea categoriei de sosuri, venind cu oferte de sezon pentru consumatori. „Gama Maggi Moments ofera consumatorilor doua retete de mustar, clasic si dulce. Aceasta gama ofera variante pentru toate ocaziile de consum: atat pentru acasa, unde se consuma impreuna cu familia (borcanul de 270 g), cat si pentru consumul „on the go”, la gratar, pentru care oferim variantele de 500g in flacon de plastic, potrivit pentru transport”, spune Alina Dragomir, Brand Manager, Nestlé.

„Consideram ca este momentul impunerii pe piata a maxi-dozelor, a mixurilor de condimente, a sosurilor, produse care, desi deosebit de apreciate in occident, nu au fost inca testate si percepute corect de consumatorul roman”, spune Simona Rosca, Fuchs.

Un studiu Synovate din aprilie 2009 arata ca sapte din zece respondenti au consumat sosuri gata preparate cel putin o data in ultimul an. Cel mai cumparat tip de sos este ketchup-ul, urmat de sosul de rosii, de mustar si maioneza, arata acelasi studiu. Desi inca traditionalisti in prepararea gratarului, romanii se arata receptivi si orientati spre varietate.

In ceea ce priveste optimizarea raportului intre nevoile consumatorului si ofertele din magazin, Stefan Padure, Angst, spune ca „perioada verii trebuie exploatata de orice comerciant, in ceea ce priveste cresterea vanzarilor produselor pentru gratar. Este de preferat a se dedica spatii speciale acestei categorii, a se crea o gama variata sustinuta de diverse mijloace de promovare”. Asadar, solutii potrivite pentru comertul traditional exista, trebuie insa acordata putin mai multa atentie la detalii.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content