FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > General Shop: Pariul pe formatul modern de comert in zona rurala

General Shop: Pariul pe formatul modern de comert in zona rurala

Cristina Stefan, administratorul General Shop, are o experienta de 15 ani in comert, perioada in care a deschis sapte magazine de format traditional. Astazi mai detine trei unitati si este hotarata sa se adapteze treptat la formatul modern de comert, fiind inspirata si de vizitele in magazine din afara tarii.

General Shop din comuna Independenta, judetul Calarasi, este primul magazin din mediul rural amenajat dupa formatul unui supermarket pe care Magazinul Progresiv il prezinta in cadrul rubricii „Magazinul Lunii”. Cu o suprafata de vanzare de 250 mp, unitatea a fost reinaugurata in luna decembrie a anului trecut, dupa ce a trecut printr-un proces de remodelare cu ajutorul furnizorului sau, reteaua Metro Cash & Carry Romania.

Investitia in magazin a fost de 70.000 de euro, suma ce a inclus constructia cladirii de la zero, achizitionarea rafturilor, a sistemelor de supraveghere si a unor elemente de design aferente spatiului de vanzare. Lazile frigorifice din incinta spatiului de vanzare fusesera achizitionate anterior procesului de reamenajare si nu sunt incluse in suma totala a investitiei. Modernizarea General Shop a plecat de la nevoia de aerisire a spatiului de vanzare, de o mai buna ordonare a rafturilor si de creare a unei strategii pentru realizarea layout-ului de magazin.

Inainte de a demara acest proiect de remodelare, reprezentantii Metro Cash & Carry Romania au derulat trei studii pentru a evalua potentialul de succes al magazinului in zona. Mediul intern al clientului, mediul extern si sortimentatia potrivita zonei au fost elementele avute in vedere in cadrul studiului de fezabilitate.

Un magazin universal

Gama de produse a magazinului aflat in mediul rural difera fata de cea a unui magazin de proximitate din mediul urban. Pe langa produsele alimentare, un rol important in oferta magazinului este ocupat de produsele nealimentare, respectiv cele de cosmetica, menaj, bricolaj si confectii. Cu toate acestea, produsele alimentare reprezinta 60% din sortimentatia totala a magazinului, in timp ce 40% sunt cele nealimentare. Nu tot magazinul este amenajat insa dupa principiul autoservirii, existand si un mic raion de produse nealimentare care beneficiaza in continuare de servire la tejghea.

Cele mai vandute produse alimentare sunt mezelurile, produsele congelate, uleiul, zaharul, dar si legumele si fructele inregistreaza vanzari semnificative. Asa cum era de asteptat, in topul vanzarilor se afla produsele de notorietate, care beneficiaza de promovare nationala. Marcile private METRO reprezinta aproximativ 10% din totalul sortimentatiei magazinului si sunt incluse in categorii precum: ulei, conserve, napolitane, fursecuri, mancare pentru animale, detergenti de vase. O observatie la nivelul vanzarilor are in prim plan categoria de fructe si legume proaspete, care in ultimii doi ani a generat 30% din vanzarile zilnice.

La raft sunt si plasari speciale – capete de raft amenajate cu promotii, iar categoriile sezoniere beneficiaza de un spatiu mai mare in perioada cu varf de vanzari.

Promotii sustinute din propriul buget

In magazinul General Shop intra zilnic aproximativ 200 de clienti, orele de varf fiind impartite in trei intervale orare: 07:00, 09:00 si 16:00-22:00. La ora 7, magazinul este vizitat de oamenii care fac naveta catre oras sau localitatile limitrofe, in timp ce la ora 9 vin copiii de la scolile din apropiere pentru a-si cumpara gustari. In intervalul orar 16:00-22:00, cei mai multi dintre clienti se intorc spre casa, iar scopul cumparaturilor acestora il reprezinta cina sau masa de a doua zi.

Preocuparea de baza a clientilor este agricultura, in conditiile in care peste 70% din locuitorii comunei sunt pensionari. Restul lucreaza in oras sau in zonele din apropiere si fac naveta zilnic pe traseul casa-locul de munca.  Astfel, veniturile publicului tinta al magazinului se incadreaza in segmentul inferior spre mediu.

Serviciile pentru clienti, asociate bunei functionari a magazinului, depasesc statutul unui magazin din mediul rural. Promotiile sunt anuntate prin intermediul unor flyere, iar zonele de promotii din magazin sunt semnalizate si sustinute din bugetul magazinului. Categoria produselor de patiserie este reprezentata printr-o vitrina Fornetti, achizitionata in aprilie ca urmare a proiectului lantului de patiserii de a patrunde in mediul rural. „Produsele Fornetti sunt achizitionate in special de scolari, insa vanzarea acestora merge mai bine in sezonul rece si nu vara”, afirma Cristina Stefan. In interiorul spatiului de vanzare, clientii iti pot depozita produsele in cosuri de cumparaturi, iar pungile de la casa de marcat sunt personalizate cu numele magazinului. Ca urmare a cerintelor venite din partea clientilor, un suport de biciclete este in curs de amenajare la intrarea in magazin. Pentru a profita de sezonalitatea unor produse precum inghetata, bauturile racoritoare si berea, administratorul magazinului are in vedere amenajarea unei terase in fata magazinului, care sa includa totodata si un loc de joaca pentru copii.

Atuurile in fata concurentei

Principalii competitori ai General Shop sunt magazinele mici, cu sortimentatie mixta si servire traditionala la tejghea, aflate in apropierea unitatii. Administratorul magazinului analizeaza in permanenta preturile concurentilor pentru a-si stabili propria politica de preturi.

„In mediul rural apare frecvent o problema la nivelul comertului, si anume vanzarea pe datorie. Aceste magazine reprezinta o concurenta greu de combatut si  pare sa se mentina si in viitor, mai ales ca perspectivele de imbunatatire a veniturilor la nivel local sunt limitate”, afirma Cristina Stefan.

Tocmai pentru a face fata acestui tip de competitie, magazinul deruleaza promotii si pune la dispozitia clientilor o sortimentatie bogata de produse, accesibila tututor nivelurilor de venituri.

Cristina Stefan mizeaza si pe ospitalitatea si atitudinea prietenoasa si saritoare a vanzatorilor in lupta cu celelate magazine din comuna. Intampinarea clientilor si oferirea de informatii sunt prioritatile angajatilor. Mai mult, aceasta interactiune este folosita de personalul magazinului pentru a-si cunoaste clientii mai bine si pentru a se adapta nevoilor acestora.

Ideea de a face un magazin cu autoservire i-a venit administratorului in urma vizitarii unor magazine Lidl din Olanda. Intrand intr-un astfel de magazin, Cristina Stefan a fost impresionata de layout-ul unitatii si de interactiunea vanzator-client.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content