FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Doi din trei romani consuma vin

Doi din trei romani consuma vin

Aceasta este una dintre principalele concluzii ale studiului realizat de compania de cercetare de marketing 360insights, pentru Magazinul Progresiv, cercetare care si-a propus sa aduca noi informatii atat despre obiceiurile de consum si cumparare ale romanilor, cat si cu privire la notorietatea producatorilor prezenti pe acest segment.

Studiul a fost realizat pe un esantion de 738 de respondenti, femei si barbati cu varsta cuprinsa intre 18 – 64 de ani, reprezentativ la nivel urban (orase mari, medii si mici). Datele au fost colectate in septembrie 2009 prin intervievare telefonica asistata de calculator. Va prezentam in continuare principalele concluzii ale studiului.

Murfatlar, Cotnari si Jidvei cea mai mare popularitate

Piata vinurilor produse in Romania este una destul de aglomerata, continand o paleta larga de producatori. Totusi, atat in termeni de notorietate, cat si in termeni de cumparare, podiumul liderilor se restrange la cateva nume.

Atunci cand respondentii au fost rugati sa mentioneze spontan producatorii de vin de care isi amintesc, aproape jumatate dintre respondenti (45%) au facut referire la Murfatlar. Mai mult decat atat, pentru un sfert din cei intervievati, Murfatlar a fost si prima lor mentiune. Clasamentul este continuat de producatorii Cotnari si Jidvei, fiecare fiind mentionate spontan de 3, respectiv 2 persoane din 10.

Totusi, per total, mai mult de 1 din 4 romani nu au stiut sa numeasca spontan niciun producator de vin de masa. Asa cum era de asteptat, barbatii sunt mai buni cunoscatori ai acestei categorii. 9 din 10 barbati, au stiut sa mentioneze spontan cel putin un producator, pe cand dintre femei, 3 din 10 au spus ca nu isi amintesc spontan niciun nume de producator de vinuri.

Notorietate asistata

Conform studiului realizat de compania de cercetari de piata, 360insights, cand lista de producatori de vinuri a fost citita respondentilor, nivelul de notorietate a crescut semnificativ, piata vinurilor de  masa dovedindu-se a fi una foarte familiara romanilor. In medie, un respondent a cunoscut din lista 10 sau 11 producatori.

Clasamentul ramane acelasi, fiind condus de Murfatlar (94%) si Cotnari (94%), care se bucura de o notorietate aproape de cea universala, urmate indeaproape de Jidvei (88%) si Odobesti (86%).
Precum era de asteptat, in functie de zona de productie, gradul de notorietate inregistrat de producatori variaza in cadrul anumitor regiuni. Astfel, Bucium Iasi este semnificativ mai cunoscut in Est, precum si Cramele Recas se bucura de o notorietate mai mare din partea locuitorilor din Centrul si Vestul tarii.

In aceeasi maniera, in Sud au o popularitate mai mare Domeniul Coroanei Segarcea, Valea Calugareasca, precum si Stefanesti-Arges. Acesta din urma, este si unul din producatorii semnificativ mai cunoscuti de catre bucuresteni, alaturi de Domeniile Tohani, Vinuri Nicoresti si Viticola Sarica Niculitel.
Dupa cum declara Alecsandra Fulga, Business Development Manager in cadrul 360insights, mai aproape de aceasta categorie si mai bine informati se dovedesc a fi barbatii, precum si persoanele de varsta medie (35 – 54 ani).

Asemenea, persoanele cu educatie superioara si cele cu venituri mari acorda un interes mai mare vinurilor de masa, la nivelul acestora inregistrandu-se un nivel de notorietate asistata semnificativ mai mare. La polul opus se regasesc femeile, tinerii (18-24 ani), precum si cei cu un nivel scazut de educatie sau venituri mici.

Vinul, prezent in cosul lunar

Cand vine vorba de consumul de vin, doua din trei persoane spun ca ei consuma acest produs. Intr-adevar, pentru jumatate din consumatori, vinul este un produs prezent in cosul lunar de consum (consumat o data pe luna sau mai des), pe cand pentru ceilalti este mai degraba o bautura aleasa ocazional (mai rar de o data pe luna).

Totusi, in medie, consumatorii de vin se bucura de aceasta bautura de trei ori pe luna. Din nou, barbatii se dovedesc a fi mai mari consumatori de vin, de patru sau cinci ori pe luna, pe cand femeile spun ca se delecteaza cu un pahar de vin de doar doua ori pe luna. Vinul de masa este mai putin imbratisat de catre persoanele cu nivel scazut de educatie precum si de cei cu venituri mici.

Vinul alb si vinul rosu, in preferintele consumatorilor

In ceea ce priveste tipul de vin, preferintele persoanelor din mediul urban sunt impartite intre vinul alb (62%) si cel rosu (53%), cel dintai bucurandu-se insa de o apreciere usor mai mare.
Vinul alb este ales cu predilectie de persoanele cu varste cuprinse intre 45 -54 ani, si cand vine vorba de a alege intre vinul dulce sau cel sec, consumatorii de vin alb aleg variantele moderate, si anume, fie cele demi-dulci (39%), fie cele demi-seci (36%). Asemenea, si consumatorii de vin rosu aleg variantele moderate, insa cu o mai mare inclinatie spre cele demi-dulci, decat cele demi-seci (42%, respectiv 29%).

Printre persoanele din mediul urban, vinul facut in casa este prezent pe mesele romanilor, aproximativ in aceeasi proportie ca si vinul achizitionat din comert (62%, respectiv 70%). Vinul facut in casa apare semnificativ mai mult in paleta de consum a persoanelor din Estul si Sud-Estul tarii, precum si a persoanelor varstnice, declara Manuela Danila, Researcher in cadrul companiei 360insights.

Obiceiuri de cumparare

Daca sase din 10 romani sunt consumatori de vin, mai mult de cinci dintre acestia sunt si cumparatori ai acestui produs, frecventa medie de cumparare fiind de o data pe luna, fara diferente semnificative in ceea ce priveste caracteristicile socio-demografice.

Cand vine vorba de gramajul la care este cumparat vinul, preferinta romanilor este clara: 8 din 10 romani opteaza pentru varianta de gramaj 0,75 litri, fiind preferata semnificativ mai mult de persoanele tinere (25 – 34 ani), de cei cu venituri mari si de angajatii cu studii superioare.

Conform rezultatelor studiului realizat de catre compania de cercetare 360insights, persoanele din mediul urban cumpara vinul in principal din supermarketuri (54%) si din hypermarketuri (45%). Deloc surprinzator, de vreme ce hypermarketurile au o mai mare raspandire in orasele mari, acesta este in principal alegerea locuitorilor din capitala si a oraselor mari, iar pe de alta parte, minimarketurile si magazinele de cartier sunt alese mai degraba de cei care locuiesc in orasele mici (< 50 000 locuitori).

In paleta de producatori alesi in mod regulat, se regasesc aceleasi nume: Murfatlar, ocupand pozitia de lider (45%), urmat indeaproape de Cotnari (42%). Topul producatorilor alesi de catre consumatorii de vin este urmat de catre Jidvei (34%) si Cramele Recas (17%), ceilalti inregistrand procente sub 10%. In medie, consumatorii de vin spun ca au in paleta de consum un numar de 2,3 producatori pe care ii aleg in mod regulat.

 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content