FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Distribuitorii de produse sezoniere isi fac socotelile dupa cat de calda e vara

Distribuitorii de produse sezoniere isi fac socotelile dupa cat de calda e vara

Fiind un business sezonier, distributia de bauturi racoritoare, bere si inghetata se concentreaza in lunile de vara, cand vanzarile cresc si cu 70% pana la 100% fata de restul lunilor din an. Daca vremea buna ajuta vanzarile, perioadele prelungite de canicula nu sunt totusi de bun augur pentru distribuitori, fiind considerate un factor perturbator pentru vanzari.

Bauturile racoritoare, apa minerala, berea si inghetata isi au momentul lor „de glorie” in perioada de vara, insa pregatirile pentru un nou sezon cald, la care participa atat producatorii, cat si distribuitorii, se fac din timp, avand in vedere volumul mare de munca din timpul verii care face necesara suplimentarea resurselor disponibile, atat a celor umane, cat si a celor logistice. De altfel, cei mai multi dintre distribuitorii de profil ajung in perioadele de varf sa lucreze la capacitate maxima. Sunt si cazuri in care acestia nu mai fac fata, lipsa de marfa pe stoc sau intarzierea livrarilor in aceste perioade putand sa faca diferenta intre un an bun si unul slab.

„Pregatirea pentru noi tine mai degraba de zona operationala si logistica si se refera in special la capacitatile de depozitare, la manipularea si transportul produselor”, a declarat George Buca-Chendi, directorul general si proprietarul Alma Tim Distribution din Capitala, care colaboreaza cu producatorii Ursus Breweries, PepsiCo, Apemin Tusnad si Perla Harghitei.

„Pentru acest sezon, asa cum procedam in fiecare an, depozitele noastre sunt aprovizionate cu marfa de la toti furnizorii la capacitate maxima pentru a face fata comenzilor in crestere. Logistica este atent supravegheata de catre coordonatorul nostru, astfel incat sa putem onora toate comenzile clientilor fara a avea intarzieri. Ne pregatim si printr-o planificare riguroasa a vizitelor la clientii din aria noastra geografica si chiar prin suplimentarea numarului angajatilor  in aceasta perioada”, a completat Marius Ilea, directorul comercial al Nitela Impex, firma care distribuie inghetata de la Nestlé si bauturi de la Heineken, Coca-Cola, Romaqua, Perla Harghitei si Spring Harghita in judetele Dolj, Olt si Mehedinti.

Suplimentarea numarului de angajati, in special prin crearea unor job-uri temporare, este abordata in aceasta perioada si de catre distribuitorul de bere, apa minerala si bauturi racoritoare Tarell Import-Export din Bucuresti, care lucreaza cu companiile Ursus Breweries, PepsiCo si Apemin Tusnad. Totodata, o parte din parcul auto utilizat de Tarell pentru distributie, tinut in conservare in timpul iernii, este repus in functiune pe timpul verii.

Pentru distribuitorul de inghetata Nestlé, Necdan Distribution, care deserveste 4.000 de clienti in retail in noua judete, un nou sezon estival inseamna achizitii de masini de marfa, realizarea de stocuri de marfa, activari de clienti si completarea echipei de vanzari.

Angajari inaintea sezonului estival a facut in acest an si Farel Impex, distribuitor Heineken, Romaqua si Perla Harghitei in judetele Mures, Sibiu si Alba, fiind adusi doi noi reprezentanti de vanzari si trei merchandiseri. „Merchandiserii, care
au fost angajati pe perioada verii, vor acoperi clientii nostri din comertul traditional din judetul Mures si se vor asigura ca marfa este scoasa din depozit si este disponibila la raft. Tot ei vor face si comenzile”, a afirmat Marius Seulian, directorul de vanzari al companiei.

Optimism de vara

Vanzarile distribuitorilor de bauturi racoritoare, bere si inghetata cresc considerabil in perioada de vara comparativ cu lunile de primavara. Fata de sezonul estival de anul trecut, distribuitorii sunt optimisti referitor la rezultatele din 2012.

„Sezonul cald, din punctul de vedere al vanzarilor, ne-a adus o crestere la bere de 88%, la apa intre 78% si 86%, iar la inghetata de peste 100% comparativ cu vanzarile din primavara. Fata de aceeasi perioda a anului trecut, in acest an vanzarile au crescut la bere cu 33%, la apa intre 28% si 33%, iar la inghetata s-au mentinut la acelasi nivel. Cresterile s-au datorat atat temperaturilor inregistrate, cat si adaptarii ofertei la necesitatile pietei”, a declarat directorul comercial al Nitela.

Si in cazul Necdan Distribution, vanzarile au cunoscut o crestere cu 50% fata de media lunilor de primavara si de aproximativ 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Totodata, canicula a dus la o crestere a vanzarilor, produsele care au performat cel mai bine fiind vafele, cornetele, produsele water-ice si family, potrivit lui Stelian Necula, proprietarul distribuitorului de inghetata.

Pe de alta parte, perioadele prelungite de canicula pot influenta in mod negativ afacerile distribuitorilor. „Perioada de canicula este favorabila cresterii vanzarii produselor de sezon. Totusi, temperaturile excesiv de ridicate pot duce la o plafonare sau chiar o scadere a tendintei de consum, precum si la extenuarea personalului si uzura parcului auto”, a precizat Marius Ilea de la Nitela.

Si directorul Alma Tim vede un factor perturbator in canicula. „Daca lunile mai si iunie au fost bune din punct de vedere al vanzarilor, luna iulie a fost mult mai dificila. Consumul scade, mai ales in on-trade (HoReCa – n.r.). In loc sa iasa la terase de la ora cinci, oamneii ies abia la zece seara, pentru ca este foarte cald. Nici in retail situatia nu este mai buna, strazile fiind pustii in timpul zilei. Multi prefera sa stea mai mult la birou, la aer conditionat, si sa consume mai putin”, considera George Buca-Chendi.

Comertul traditional isi revine

Afectate de scadera consumului si de extinderea retailerilor internationali, vanzarile in comertul traditional au scazut si, odata cu ele, si cele ale distribuitorilor, anii 2009 si 2010 fiind adevarate pietre de incercare pentru acest sector. „Faptul ca vanzarile marilor lanturi de magazine au crescut a determinat o scadere a distributiei pe sectorul comertului traditional. Multe magazine au disparut din acest motiv”, au afirmat reprezentantii Tarell.

Totusi, in ultima perioada, portofoliile de clienti ai distribuitorilor de racoritoare si inghetata s-au stabilizat, iar comertul traditional este in revenire. „Scaderile cele mai mari, de pana la 30%, s-au simtit in 2009 in distributie. Volumele s-au recuperat in timp, iar comertul traditional si-a revenit.

A fost insa nevoie de eforturi si costuri suplimentare pentru acest lucru si s-au impins multi bani in piata prin intermediul promotiilor si investitiilor in pret din partea producatorilor si distribuitorilor”, a afirmat directorul general al distribuitorului Adexim Modelcom din Bucuresti, cu un portofoliu de 1.500 de clienti in retail in sectoarele 1 si 2 ale Capitalei.

„Comertul traditional merge spre bine. Am avut anul trecut niste temeri legate de evolutia acestuia, dar ele nu s-au confirmat”, a spus si Marius Seulian, directorul de vanzari al Farel Impex. Si in cazul Nitela, portofoliul de clienti a avut in 2012, pana in acest moment, o crestere numerica de 34% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content