FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Cum s-a adaptat Penny Market XXL la noile tendinte din consum

Cum s-a adaptat Penny Market XXL la noile tendinte din consum

Noul concept de comert implementat in magazinul Penny XXL din Buzau, in urma unui proiect de remodelare, a pornit de la un sondaj de opinie derulat in randul clientilor retelei dar si de la prospectarea principalilor concurenti. Astfel, ca urmare a modificarii comportamentelor de achizitie si consum, actiunile retailerului german s-au concentrat pe dublarea sortimentatiei de produse, in special datorita cresterii ofertei de alimente proaspete, evidentierea zonei promotionale si asigurarea unei mai bune vizibilitati la raft a produselor.

Magazinul redeschis de retailerul Rewe in Buzau, pe Bulevardul Unirii nr. 303, reprezinta urmarea fireasca a succesului de care s-a bucurat concepul-pilot implementat in iunie in cadrul magazinului Penny XXL din cartierul bucurestean Fundeni, potrivit reprezentantilor companiei.

Pe o suprafata de vanzare de 2.800mp, magazinul are o sortimentatie dubla fata de cea existenta initial, focusul principal fiind pe categoria produselor proaspete – carne, mezeluri si branzeturi din vitrina cu servire asistata, paine coapta in unitatea proprie, rotiserie si zona legume-fructe. „Pentru client, aceste schimbari reprezinta echivalentul unei oferte diversificate si de calitate imbunatatita. Pe termen mediu, intentionam sa continuam extinderea gamei de produse”, afirma Frank Wagner, directorul general al Rewe Romania. Una dintre modificarile esentiale aduse de aceasta reorganizare a sortimentatiei este la raionul de carne proaspata cu vanzare asistata, unde clientii beneficiaza de o oferta pregatita in carmangeria proprie, dar si de sfatul angajatilor competenti in acest domeniu.

Pilonii activitatii de remodelare

Modificarile realizate la nivelul spatiului de vanzare, in ceea ce priveste ordonarea raioanelor, respecta ultimele tendinte din comertul modern. Astfel, intrarea in spatiul de vanzare se face pe la raionul extins de legume si fructe, urmat de cel de conserve si produse de baza (zahar, ulei, faina, orez), iar in spatele magazinului a fost amplasat raionul de carmangerie si gastronomie cu vanzare asistata. Sapte vitrine de frig separa rafturile magazinului de aceasta zona, care mai cuprinde si un spatiu special dedicat produselor de panificatie si patiserie fabricate in propriile cuptoare. De asemenea, vinoteca, raionul de produse destinat ingrijirii nou-nascutilor si zona de cosmetica decorativa recent introdusa beneficiaza de o expunere personalizata in cadrul noului format de magazin.

Prin strategia de reorganizare a spatiului de vanzare s-a urmarit totodata evidentirea unor puncte-cheie din magazin - precum zona promotionala - a sortimentului de delicatese de la vitrinele asistate, dar si accentuarea modului de afisare a preturilor si a semnalisticii raioanelor de produse. Noul format ofera o mai buna orientare a clientului in magazin prin gasirea cu usurinta a produselor, dar si evidentierea - prin layout si culori - a anumitor categorii de produse.

Un proiect demarat la inceput de an

Bazele proiectului de remodelare au fost puse in luna februarie a acestui an de catre o echipa formata din angajati din vanzari, achizitii, marketing, constructii si IT. Brieful echipei a trasat ideea unui format de magazin mai modern si mai dinamic, care sa raspunda intr-o mai mare masura nevoilor actuale ale clientilor. Obiectivele vizate prin intermediul acestui demers au fost crearea unei ambiante mai placute de cumparare, modernizarea structurii de mercantizare si extinderea sortimentului de produse.

Rewe s-a angajat in reorganizarea spatiului de vanzare pornind de la un sondaj de opinie efectuat la nivelul clientilor din magazinele sale, dar si in urma analizarii strategiei principalilor concurenti din piata. Divizia locala a retailerului german s-a folosit si de resursele informationale oferite de companie la nivel international. „Deciziile strategice au avut la baza studiile interne realizate de retea, cu sprijinul diviziei Rewe International”, a precizat Frank Wagner.

Astfel, pe baza datelor obtinute, echipa interna a retailerului german a realizat un concept implementat mai intai in cadrul proiectului-pilot Penny Market XXL din cartierul Fundeni (Bucuresti). Remodelarea magazinului a fost finalizata in luna iunie.

In urma analizei feedback-ului oferit de clienti, la patru luni de la testarea conceptului conducerea Rewe Romania a decis extinderea sa in alte unitati comerciale Penny XXL.

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content