FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Cu peste 2 miliarde de euro, tigaretele raman principala categorie din FMCG

Cu peste 2 miliarde de euro, tigaretele raman principala categorie din FMCG

Daca exista vreo certitudine in ceea ce priveste o categorie de produse, aceasta este cea a tiga­rilor: vor creste preturile, conco­mitent cu contra­banda. Acciza minima la tigari in UE este de 90 euro / mia de tigarete, in conditiile in care, de la 1 ianuarie, in Romania acciza este de 74 de euro / mia de tigarete, la un curs de schimb de 4,26 lei / 1 euro.

Valorile in crestere vor compensa, intr-o oarecare masura, scaderea volumelor de vanzari in retail, daca vorbim de comertul licit cu aceste produse. Dar estimarile jucatorilor indica un nivel al contrabandei de pana la 25% din totalul pietei.

Ca si crestere a categoriei, 2009 a fost unul reusit pentru cei care comercializeaza tigarete. Cu o valoare de aproximativ 2,1 miliarde de euro (la un curs mediu de schimb de 4,28 lei / 1 euro), piata a crescut cu peste 30 de procente fata de 2008. Drept dovada ca cea mai mare parte a acestei valori a provenit din taxe si accize, majorarea volumului de tigarete vandute s-a situat sub cinci procente.

Ce va aduce anul 2010 va fi o crestere a pretului per pachet, care va ajunge la circa 10 lei, de la o medie de 6,9 lei la nivelul anului 2009 si 5,4 lei in 2008.

11% prin magazine mari si benzinarii
Mai important decat jucatorii si brandurile, unde nu s-au intamplat miscari semnificative, piata tigarilor a suferit modificari la nivel de distributie a vanzarilor pe canale si pe tipuri de tarii.

Ce s-a observat la nivelul anului 2009, conform Nielsen, a fost o migrare usoara a vanzarilor catre segmentele super / hypermarket si benzinarii, care, chiar daca detin in medie, 5,5% din volum si valoare, sunt singurele canale de distributie care castiga vanzari pentru aceste produse: 1,3% in volum si valoare pentru super / hyper si 0,3% in volum si valoare pentru benzinarii. Aceasta crestere s-a facut in detrimentul chioscurilor. Bineinteles, peste trei sferturi din comertul cu tigarete se deruleaza prin magazinele traditionale (alimentare si mixte), care si-au pastrat rulajele la nivelul anului 2008, adica 77,5% in volum (77,7% in 2008) si 77,1 in valoare, similar ca in anul precedent.

O categorie full flavour si premium
Cele mai mari segmente din categoria tigaretelor, dupa gradul de tarie, sunt full flavour si lights, cu 44,2% si, respectiv, 40% in volum. Doua tendinte se remarca in principal: reducerea ponderii tigaretelor full flavour, care au pierdut in 2009, fata de 2008, 4 puncte procentuale, si cresterea segmentului ultra lights, cu un castig de 2,6 puncte procentuale anul trecut fata de precedentul. Usoare majorari pot fi observate si la segmentele lights si lights menthol, in timp ce tigaretele mentolate se mentin la o pondere nesemnificativa, de sub un procent.

Analiza segmentelor de pret releva scaderea dramatica a tigaretelor ieftine, atat in volum (-20%), cat si in valoare (-18%). Segmentele cu cele mai mari ponderi, ca pret, sunt insa cele premium si medium, cu 36% si, respectiv 35,2% in volum in 2009, si 37,7% si, respectiv, 33,7% in valoare. Atat volumic, cat si valoric, tendinta este de crestere pentru premium si scadere pentru medium.

Cu o pondere in volumul vanzarilor de 11,6% anul trecut, segmentul super premium a inregistrat un avans de 42% fata de 2008. Valoric, segmentul super premium inseamna 13,2% din vanzari, fata de 9,7% in 2008, reprezentand o crestere de 36%.

Concomitent, segmentul de tigari ieftine s-a contractat puternic, cu 20% in volum si 18% in valoare, ajungand, in 2009, la 17,2% ca volum si 15,4% ca valoare.

Tendinte
In ceea ce priveste tendintele in aceasta categorie, Euromonitor sustine ca segmentele light si ultra light vor continua sa-si majoreze ponderea in categorie, iar preocuparea consumatorilor in ceea ce priveste nivelul diverselor substante componente din tutun va conduce la dominatia produselor cu nivel mediu si scazut de tar.

Euromonitor subliniaza, de asemenea, preferintele consumatorilor catre produse de calitate, ceea va duce, in opinia analistilor citati, la continua crestere a preturilor acestora. Produsele premium vor continua sa castige cota de piata, in timp ce tigaretele pozitionate in segmentul mediu de pret vor detine cea mai mare pondere din punct de vedere valoric.

eferitor la incidenta fumatului in randul adultilor, aceasta se afla in scadere, estimarea pentru 2011 fiind de 26,1% per total, de la circa 30% in 2007.
 

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content