FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Articole > Automatizarile industriale: de la lux la necesitate

Automatizarile industriale: de la lux la necesitate

Desi in Romania investitiile in automatizarile industriale se fac, de regula, numai acolo unde este nevoie si cand situatia devine critica, aceasta piata dispune de un potential semnificativ. In industria alimentara si de bauturi din Romania, proiectele de automatizari industriale majore realizate dupa anii ’90 sunt putine la numar, insa tot mai multe companii producatoare de bunuri de larg consum resimt nevoia ca fluxurile tehnologice sa fie urmarite din ce in ce mai des in mod asistat de calculator. Ion Andronache, presedintele companiei Syscom 18, specializata in automatizari industriale si sisteme de masura, este de parere ca “daca acum zece ani acest lucru era un lux, astazi devine o necesitate”.

In opinia lui Ion Andronache, pe piata de automatizari in industria alimentara din Romania exista destul loc de crestere, intrucat evolutia acestui sector a fost una relativ lenta. Odata cu criza economica insa, aceasta evolutie a incetinit si mai mult: “Multe instalatii vin deja gata automatizate. Daca este o fabrica noua, este foarte posibil ca liniile de productie sa fie aduse din afara. In ultimii ani, majoritatea cererilor a fost pentru piese de schimb, mai putin proiecte noi. Ar exista, deci, potential, insa toate investitiile au fost amanate in ultimii doi ani, pe fondul crizei”, explica Ion Andronache.

Cererea de bunuri de larg consum, decisiva asupra nivelului de automatizare

Potrivit presedintelui Syscom 18, Romania a pornit in anii ’90 de la o productie preponderent manuala si, odata cu cresterea cererii, prezenta pe piata a firmelor straine mari, dar si accesarea fondurilor europene, au determinat ca fabricile sa inceapa sa fie echipate cu tehnologii si instalatii moderne si eficiente. Practic, nivelul de automatizare a crescut constant. “In principiu, cresterea cererii a fost cea care a dus la cresterea nivelului de automatizare. Salariile muncitorilor sunt relativ mici, deci costul cu salarizarea nu e o problema majora, insa omul nu mai poate face fata vitezei de productie si standardelor de calitate”, sustine Ion Andronache.

Tendinta de crestere a nivelului de automatizare a determinat si aparitia inovatiilor in tehnologia specifica acestei industrii, in special in ceea ce priveste inovatiile la nivelul solutiilor integrate, care au cel mai mare impact din punct de vedere al eficientei. “Daca intr-o prima faza a dezvoltarii tehnologice in industria automatizarilor, functiile de «control/comanda» erau cele mai dorite, astazi se impune tot mai mult notiunea de «securitate» si apar noi elemente si aplicatii care sa o suporte”, pecizeaza presedintele Syscom 18.

Intre cele mai recente proiecte ale companiei in industria bunurilor de larg consum se numara cele realizate pentru fabrica de mezeluri Cris Tim din judetul Prahova si pentru fabrica de bere Heineken din Targu Mures. “Din 2010, la fabrica de mezeluri Cris Tim din judetul Prahova functioneaza un dispecerat energetic care permite monitorizarea consumurilor de energie electrica, abur, apa calda si apa rece”, explica Ion Andronache. In cadrul acestui proiect, Syscom 18 a implementat un sistem eficient de raportare, care permite utilizatorului accesarea datelor de oriunde. Rapoartele pot fi accesate prin intermediul unei interfete web, iar utilizatorul are libertatea de a-si construi singur raportul de care are nevoie pentru analiza.
La fabrica de bere Heineken din Targu Mures, consumul energetic este monitorizat din 2009 cu ajutorul unui sistem automatizat care permite angajatilor sa-si gestioneze mai bine resursele. “Astfel, dupa analiza consumurilor pe diverse sectoare, sectii sau utilaje se pot lua anumite decizii cu scopul de a eficientiza activitatea in vederea micsorarii consumurilor energetice”, completeaza presedintele Syscom 18.
Compania a mai colaborat la proiecte si cu alte companii din industria bunurilor de larg consum, precum QAB (Pepsi) Bucuresti, Angelli Bucuresti si Oenoterra Dealu Mare.

Cum ajuta automatizarea la eficentizarea productiei? Prin repetabilitate si predictibilitate

In industria bunurilor de larg consum, automatizarea este considerata absolut necesara pentru calitate si eficienta. Prin asigurarea repetabilitatii si a predictibilitatii proceselor, automatizarea ajuta la eficientizarea productiei.

Un exemplu de eficienta este implementarea unui sistem SCADA (Supervisory Control and Data Acquisition), care permite prevenirea avariilor, analiza incidentelor, eliminarea pierderilor energetice interne, utilizarea eficienta a resurselor energetice, previzionarea consumurilor, precum si evidentierea costurilor directe si indirecte de energie.

Potrivit lui Ion Andronache, cunoasterea problemelor permite conducerii luarea masurilor in vederea eficientizarii consumurilor energetice. Acestea pot fi reduse prin eliminarea consumurilor parazite, luarea unor decizii in urma analizei rapoartelor obtinute, urmarirea si reducerea consumurilor specifice pe utilaje.

Prin reducerea consumului si eficientizarea utilizarii diverselor forme de energie poate creste semnificativ competitivitatea companiei. Chiar si din punct de vedere legislativ, Uniunea Europeana impune companiilor masuri de bilant si management energetic, in vederea reducerii consumurilor energetice globale. Politica nationala de eficienta energetica urmareste, printre altele, educarea si constientizarea consumatorilor finali asupra importantei si a beneficiilor aplicarii masurilor de imbunatatire a eficientei energetice.
Pentru a putea gasi solutii si pentru a putea lua anumite masuri in vederea eficientizarii consumurilor energetice trebuie sa existe o prima etapa de informare, de cunoastere a problemelor.

de Cosmina Capalau

Articole Asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content