Zimbria, magazin cu blazon | Progresiv

Produse traditionale puse in valoare intr-un spatiu de vanzare modern, istorie dar si branding, specialisti in marketing si publicitate, nu simpli vanzatori. O combinatie nu tocmai usor de pus in practica, dar pe care magazinul Zimbria a reusit sa o concretizeze cu succes, tinand cont ca dupa nici jumatate de an de la deschiderea primei locatii a venit si cea de-a doua inaugurare de magazin. „Suntem revolutionari in viziunea noastra. Desi suntem tineri, promovam ideea de continuitate, de traditie, de lucruri bine facute, construite in timp. Cred ca am reusit prin Zimbria sa iesim din stereotipul de brand anonim care nu da prestigiu produselor. Este ca un blazon al familiei”, crede Marius Verdesi, managerul magazinului. Zimbria, magazin cu blazon

Carte de vizita

  • Adresa: Str. Vatra Luminoasa, colt cu Magura
  • Vulturului, sectorul 2, Bucuresti;
  • Data inaugurarii: 16 decembrie 2011;
  • Spatiul de vanzare: 60 mp;
  • Investitie: 50.000 Euro;
  • Numar de SKU-uri: 100;
  • Website: www.zimbria.ro;
  • Proprietari: Marius si Maria Verdesi.

 

O atitudine care poate parea aroganta la prima citire, dar care se bazeaza pe o istorie de peste 60 de ani pentru ca vorbim de fapt despre un business de familie, al unor crescatori de oi din tata in fiu. „Familia noastra este legata de aproape un secol de cresterea animalelor si de cultivarea pamantului. Deschiderea unui magazin nu este decat veriga care ne lipsea din cercul care pleaca de la bobul de grau si se termina cu produsele traditionale si branzeturile traditionale”, explica Verdesi.

Imaginatie si investitii.Cand a luat decizia deschiderii unui magazin in Capitala, familia Verdesi nu era tocmai straina de comert, detinand deja doua spatii in Galati care functioneaza sub numele de „Bun, gustos si sanatos”. Aceste magazine sunt insa organizate in mod diferit, pentru ca ele comercializeaza si carne proaspata. In Bucuresti, in schimb, proprietarii au urmarit crearea unei altfel de identitati. „Am colaborat cu designeri si consultanti, dar ei au lucrat cu creativitatea noastra. Pentru logo, ne-am dorit ceva romanesc. Eu, fiind nascut in Neamt, am crescut cu povesti despre cultura Cucutenilor, una dintre cele mai vechi civilizatii din Europa; imi si imaginam Romania ca pe o tara populata de zimbri. Am legat aceste elemente si asa s-a nascut Zimbria”, explica Marius Verdesi geneza brandului, lansat oficial in octombrie 2011 in cadrul targului international ANUGA de la Koln.

Ideea deschiderii unui magazin-reprezentanta in Bucuresti a fost, pe de alta parte, si o necesitate de a capitaliza de pe urma clientelei deja fidelizate prin participarile la targurile traditionale. „Noi participam la aceste targuri de specialitate in weekend-uri si ne-am format o clientela care avea nevoie de o continuitate si in timpul saptamanii”, afirma managerul.

Locatia magazinului a fost aleasa astfel incat sa indeplineasca niste conditii simple: sa aiba o pozitie stradala buna, cu vad bun, sa fie accesibila, sa fie luminoasa, cu o parcare in apropiere, comoda pentru clientii care locuiesc in alte zone ale orasului. Totusi, desi locatia din Vatra Luminoasa indeplineste toate criteriile, Marius Verdesi spune ca, daca s-ar intoarce in timp, probabil ar alege o alta zona pentru ca majoritatea clientilor magazinului vin din cealalta parte a orasului. Acesta este si motivul pentru care proprietarii au deschis in mall-ul AFI Cotroceni cea de-a doua locatie. „In plus, recent, piata de langa noi s-a inchis din cauza unor litigii dintre proprietari si primarie, iar acest lucru s-a vazut si in vanzarile magazinului nostru care au scazut cu 20 – 30% in februarie. Magazinul merge bine, insa potentialul este mult mai ridicat”, mai spune Marius Verdesi.



Produsele proprii in centrul atentiei. Sortimentatia a fost construita in jurul ofertei proprii – produse din carne si branzeturi – care reprezinta, de altfel, 80% din totalul numarului de SKU-uri listate. Majoritatea produselor sunt realizate dupa retete traditionale, vechi de generatii, insa oricat de renumite ar fi acestea, proprietarul Zimbria spune ca le-a ales in primul rand pentru ca sunt gustoase. Printre produsele care i-au consacrat sunt branza de Covurlui cu adaos de negrilica (susan negru), cascavalul filat si impletit de mana, branza de burduf, branzeturile de capra, casul de oaie, purcelus de lapte copt in afumatoare, muschiulet de capra impletit, pastrama ciobaneasca de berbecut, rulada de curcan, costita taraneasca de porc, specialitati vanatoresti, dar si delicatese, cum ar fi piept nobil de rata – cu portocale si coniac, afumat cu lemn de prun – sau piept de pui cu lamaie si sofran. Pe viitor, ca urmare a procesului de reconversie prin care trece ferma, clientii vor putea sa cumpere de la magazinul Zimbria si produse bio.

Ofertei proprii i se adauga o selectie de produse complementare. „Ar fi fost pacat ca cei care ne trec pragul sa nu poata sa ia si o paine buna, o palinca, vinuri de calitate, produse apicole sau dulceturi. In orice caz, am incercat sa aducem in completare produse care ne plac noua si care au si ele o poveste”, spune Verdesi. De ce atat de putine produse intr-un spatiu totusi mare? „Este complicat cu mai multe produse atunci cand vorbim despre vanzare asistata, pentru ca timpul de interactiune cu clientul este scurt si risti sa favorizezi anumite produse in favoarea altora. In plus, in cazul vinurilor, spre exemplu, ca sa faci treaba buna ar trebui sa ai un om doar pentru ele, care sa dea recomandari”, explica Marius Verdesi. “In ceea ce priveste cele mai bine vandute produse, toate au vanzari constante, insa in functie de perioada din an se inregistreaza varfuri pentru anumite produse. Acum merge bine pieptul de curcan si puiul cu sofran, iar la branzeturi produsul nostru vedeta este branza de Covurlui, din trei tipuri de lapte – capra, oaie si vaca”, adauga acesta.

Magazinul are un numar de 50 de cumparatori pe zi, iar  majoritatea clientilor vin aici pentru cumparaturi saptamanale, astfel incat valoarea cosului este ridicata.  
Oameni de marketing si publicitate, nu doar vanzatori. Pentru Marius Verdesi, raportul vazator-client este esential pentru bunul mers al magazinului si tocmai de aceea aceasta etapa, de selectie a personalului, a fost dificila. „Cand am cautat vanzatoare nu m-a interesat neaparat sa aiba experienta, ci sa inteleaga conceptul nostru. Trebuie sa aiba spirit, bunavointa, zambetul pe buze, dar mai ales sa stie toate informatiile despre produsele noastre – istoria produsului, tehnologia de fabricare, sfaturi de asociere cu alte produse – astfel incat clientii nostri sa inteleaga de ce platesc un pret mai mare”, considera proprietarul, care mai spune ca forta de vanzari este ajutata si de faptul ca orice produs poate fi oricand subiectul unei degustari ad-hoc.

                [Marius Verdesi Managerul magazinului Zimbria]

Sub semnul oportunitatilor.Pentru perioada imediat urmatoare, business-ul de familie pregateste o noua deschidere de magazin, in Galati, unde reteau proprie va ajunge astfel la trei unitati. Nici cand vine vorba de Bucuresti, Marius Verdesi nu exclude posibilitatea extinderii, insa spune ca „totul depinde de oportunitatile care apar”. Intre timp, continua investitiile in ferma, in majorarea capacitatii de productie, intr-un website complex prin care sa se preia si comenzi online, dar si participarile la targuri, interne si internationale, care de altfel i-au si consacrat pe piata. In plus, in masura in care conceptul de magazin Zimbria va trece testul timpului, si al clientului, Verdesi ia in calcul si posibilitatea francizarii “daca gasim oameni interesati si seriosi”.

In ciuda planurilor marete, acesta continua sa se gandeasca la business-ul de familie ca la unul de proportii medii, neindustrializat. „Noi suntem de fapt niste gospodari. Nu stiu daca v-ati gandit vreodata la ce inseamna de fapt acest atribut. Avem totul bine pus la punct, totul este functional, curat, nu ne lipseste nimic, suntem multumiti de ceea ce facem. La noi in tara nu multi privesc asa lucrurile; in Romania daca nu aduce bani, atunci nu investesti. Noi nu vrem sa ne ghidam dupa principiul acesta. Trebuie sa iti petreci viata si sa faci lucruri asa incat, la final, sa ai sentimentul de implinire”, conchide Marius Verdesi.

România, țara în care decalajul puterii de cumpărare se adâncește
Raportul calitate-preț, principalul motiv pentru schimbarea mărcii de alimente
Consumatorii își doresc să cumpere alimente care să corespundă cu valorile lor în materie de sănătate, confort și sustenabilitate, dar...
Tranzactie pe piata de curierat: Sameday preia Cargus, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Tranzacție pe piața de curierat: SAMEDAY achiziționează Cargus
SAMEDAY, compania românească de curierat, își continuă strategia de dezvoltare prin semnarea contractului de achiziție a Cargus. Achiziția...
Radu Savopol, 5 to go
Radu Savopol, 5 to go: La început am fost un one man show. Acolo a fost greșeala majoră
Multe din momentele de succes ale unui antreprenor sunt precedate deseori de încercări și nereușite. În cazul lui Radu Savopol, Cofondator al 5...
Danone Terapie digestiva, detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Danone România lansează campania educațională Terapia Digestivă
Danone România lansează campania educațională Terapia Digestivă dedicată sănătății digestive. Inițiativa este susținută științific...