"Selgros este ca un copil pentru mine" | Progresiv

A facut parte din echipa care a pus bazele Selgros Romania inca din 2000, iar de mai bine de sase ani conduce unul dintre cele mai mari si solide business-uri din comertul romanesc. Pentru Edith Lenga-Balk, la cei aproape saizeci de ani ai sai, cea mai mare satisfactie este sa vada Selgros cum creste, se dezvolta si trece peste provocari, in conditiile in care a dedicat timp si suflet acestui proiect.

Edith Lenga-Balk este o persoana care nu doreste sa impresioneze si nici sa creeze asteptari. „Sunt o femeie germana simpla”, spune directorul general al Selgros Romania la inceputul interviului. Cu o experienta de aproape 30 de ani in comert, Edith Lenga-Balk a urmarit de-a lungul carierei sa se perfectioneze si sa performeze cat mai bine in domeniul pe care l-a urmat. Studiile ar fi recomandat-o cu greu pentru o pozitie in conducera unui lant comercial. „Am studiat ceva destul de diferit de stiintele economice. Este vorba de sociologie si pedagogie la Universitatea din Marburg. Dupa finalizarea studiilor nu am lucrat, ci m-am ocupat mai intai de familie, crescandu-mi cele doua fiice”, spune managerul Selgros Romania.

La inceputul anilor '80 a inceput sa lucreze, obtinand un job in cadrul Leibbrand, retea de retail controlata in proportie de 50% de Rewe la acea data si preluata in totalitate in 1989. A avut ocazia sa obtina si o bursa in domeniul economic, astfel ca, in afara orelor de program a facut cursuri care s-au extins, dupa mai multe stagii de pregatire, de la sfarsitul anului 1984 pana la inceputul lui 1992.
In comert, Edith Lenga-Balk a urmat toti pasii necesari pentru a intelege bine business-ul. „La primul meu loc de munca, la un magazin operat de grupul
Leibbrand, m-am ocupat de coordonarea primei implementari a sistemului de citire a codurilor de bare. Tot acolo am invatat si toate lucrurile de baza pe care ar trebui sa le stie oricine face cariera in acest domeniu. Am lucrat in cadrul mai multor departamente, inclusiv la casierie si la departamentul administrativ. A fost un training complex la locul de munca, care a durat in jur de doi ani”, explica ea.

Secretele unui buyer bun

Dupa experienta de la Leibbrand, Edith Lenga-Balk a ajuns la sediul central Selgros Cash&Carry, situat in Neu Isenburg langa Frankfurt (Germania), care era la acea vreme parte a aceluiasi grup, Rewe. A obtinut un post la departamentul de achizitii al Selgros, fiind la acea data, in 1988, una dintre primele femei buyer din Germania, responsabila de categoria dulciurilor care ingloba si painea, cafeaua si tigarile. Intre timp, dupa caderea Zidului Berlinului, companiile de comert din Germania de Vest au inceput sa se extinda si in estul tarii. „A fost mult de munca, a fost o provocare destul de mare in conditiile in care au fost deschise 70 de noi magazine pana in 1998”, afirma directorul Selgros.

La departamentul de achizitii, Edith Lenga-Balk a petrecut cea mai mare parte a carierei sale, iar rezultatele pe care le-a obtinut aici i-au dat posibilitatea de a promova la conducerea Selgros Romania.

In conditiile in care buyerul are un rol esential in activitatea comerciala, Edith Lenga-Balk considera ca reusita in acest job depinde foarte mult de capacitatea de a avea spirit analitic, bune abilitati de negociere si de cunoastere a pietei. „Un bun buyer trebuie sa fie o persoana foarte analitica, dar si empatica, pentru ca un buyer trebuie sa isi schimbe interlocutorul cu care negociaza din ora in ora, mai ales in perioadele cand poarta noi negocieri, si trebuie totodata sa tina cont de profilul psihologic al fiecarui furnizor cu care se intalneste”.

De asemenea, buyerul trebuie sa fie flexibil si deschis catre lucruri noi, trebuie sa fie foarte bine organizat si sa aiba un bun simt al cifrelor, mai ales intr-un departament de achizitii de dimensiunea celui din Selgros. „Buyerii din cadrul Selgros nu sunt numai responsabili pentru furnizarea produselor, ci si de vanzari si de stocuri, iar stocurile inseamna bani. In aceste conditii, trebuie sa fii mereu cu un ochi indreptat la ce se intampla in piata, nu numai pentru a observa care sunt retelele care se extind, dar si pentru a vedea care sunt tendintele in sectorul produselor alimentare si nealimentare”, mai precizeaza oficialul Selgros Romania.

Pe drumurile estului

In 1996 a venit si primul job din afara Germaniei. „Am  ajuns in Polonia pentru a pune bazele business-ului Selgros in aceasta tara inca de la inceput. Acolo m-am ocupat de coordonarea intregului departament de achizitii, dar si de partea de marketing. Am fost responsabila de sortimentatie, de parteneriatele cu furnizorii si de recrutarea membrilor echipei din departamentul de achizitii pentru o perioada de circa trei ani”, spune Edith Lenga-Balk.

Apoi, in 1998 s-a intors in Germania. Dupa experientele cu infiintarea si punerea pe picioare a departamentelor de achizititii din doua tari fost comuniste, Germania de Est si Polonia, unde a lucrat cu oameni obisnuiti sa gandeasca intr-un alt sistem economic, a decis ca este timpul pentru o noua provocare.
In 2000 a primit o oferta pentru a lucra pentru Selgros in Romania.

„Prima impresie cand am venit in Romania a fost ca mai sunt inca multe de facut, mi s-a parut o tara interesanta. Era la inceputul lui noiembrie 2000 cand am venit aici pentru prima oara, doar pentru o saptamana pentru a vedea cum arata tara, pentru a decide daca vin sau nu. Pentru mine a fost insa clar ca sunt multe posibilitati pentru dezvoltarea unui business”, povesteste Edith Lenga-Balk.Initial trebuia sa ramana aici pentru circa trei ani, insa anul acesta, in decembrie, se vor implini 12 ani de cand activeaza in Romania, mai intai ca parte a boardului companiei cu responsabilitati pe departamentele de achizitii si marketing, iar din 2005 ocupand pozitia de Presedinte al Consiliului de Administratie al Selgros Cash & Carry Romania.

„Am decis sa raman in Romania la solicitarea board-ului companiei din Germania. Pe de alta parte, si echipa pe care am avut-o aici m-a motivat deoarece in business sunt importanti nu numai banii, ci si sa fii alaturi de oameni. Pentru mine a contat foarte mult sa vad si cum compania se dezvolta, de la o structura extrem de fragmentata, asa cum era in 2000, la inceput, pana la o companie de succes cu una dintre cele mai bune imagini din domeniul comertului in Romania”, explica oficialul Selgros.

Desi a avut multe oferte din parta headhunter-ilor, intre 2004 si 2009, atat in Romania cat si in alte tari din Europa, a decis sa ramana la Selgros.
„Acum nu ma mai intereseaza acest lucru. Anul viitor voi avea 60 de ani, sunt bunica, am trei nepoti, iar al patrulea va veni in noiembrie, asa ca aspectele mele legate de job si cariera sunt la un alt nivel. Sunt bucuroasa de succesul pe care l-a avut aceasta companie aici. In fapt, Selgros este ca un copil pentru mine, sa vad cum a crescut si ce a ajuns, in prisma posibilitatilor de dezvoltare de pe piata romaneasca”, afirma Edith Lenga-Balk.Familia o viziteaza o data la doua saptamani sau mai rar, daca sunt probleme de rezolvat, iar timpul alaturi de cei dragi este pretuit si organizat dupa ceas.

Responsabilitatile ataseaza angajatii de companie

La Selgros Romania, Edith Lenga-Balk pune accentul pe lucrul in echipa. „Stilul meu de conducere se bazeaza mult pe cooperare si colaborare. E important sa delegi responsabilitati oamenilor cu care lucrezi, dar, pe de alta parte, toata lumea trebuie sa stie care este limita responsabilitatilor pe care fiecare le are in companie. Aceasta este si unul dintre principalele motive pentru care am avut succes aici. Eu cred, din propria experienta, ca oamenii care au responsabilitati sunt mai atasati de companie, de dezvoltarea si de succesul acesteia”.

Totodata, in cei 12 ani de cand este in Romania, directorul general Selgros a avut ocazia sa observe si modul de lucru al angajatilor romani. „Principalul punct slab al romanilor cu care am lucrat este faptul ca nu isi pot organiza propria munca foarte bine si au deficiente in managementul timpului de lucru. De asemenea, mai este ceva care vine din trecut: oamenii sunt prea siguri de ei si se cred stapani pe situatie, chiar daca au petrecut doar putin timp pe o anumita pozitie. Astfel, dupa o scurta perioada de timp considera ca trebuie sa fie promovati la urmatorul nivel in cariera”, considera oficialul Selgros, care insa da si un posibil raspuns la aceasta graba prin faptul ca retailul modern s-a dezvoltat in Romania poate cam prea repede decat ar fi fost firesc.

Belgin Bactali_CEO Cargus
CFO-ul Cargus, numit la conducerea companiei
Cargus, unul dintre cei mai importanți jucători din industria de curierat din România, anunță numirea lui Belgin Bactali la conducerea...
VIZUAL PARTENERI MEDIA re:Focus on Retail, eCommerce, Couriers & Logistics 2025
re:Focus on Retail, eCommerce, Couriers & Logistics 2025 – Primul eveniment al anului pentru profesioniștii din retail, curierat și logistică
Business Review anunță organizarea celei de-a opta ediții a evenimentului re:Focus on Retail, eCommerce, Couriers & Logistics, care va avea...