Prioritatea zero a Auchan dupa integrarea Real: +30% la numarul de clienti | Progresiv
2015 va fi primul an in care Auchan va contabiliza cresteri de vanzari in hypermarketurile Real preluate de la grupul Metro. In acest moment, tinta prioritara a francezilor este cresterea numarului de clienti cu 30% in fostele magazine Real.
„Numarul de clienti este cel mai important indicator de performanta pentru noi si mesajul meu pentru toti colaboratorii nostri este de a se uita si ei, in primul rand, la rata de crestere a numarului de clienti”, a declarat Patrick Espasa, Directorul General Auchan Romania. Pentru acest an, un alt obiectiv setat de Espasa este cresterea numarului de articole vandute in magazinele Real integrate in reteaua Auchan. “Tinand cont ca, potrivit datelor noastre, pretul mediu in reteaua Auchan este cu 27% mai mic decat pretul mediu in magazinele Real anterior preluarii, am avea nevoie de o crestere de 27% a volumelor de vanzari doar pentru a ne mentine la aceeasi cifra de afaceri. In 2015 speram ca si cifra de afaceri sa fie pe crestere”, a precizat directorul Auchan Romania.
Retailerul a finalizat vineri, 11 aprilie, procesul de rebranding al celor 20 de magazine achizitionate de la grupul german Metro. In total, proiectul a durat aproximativ sase luni si a implicat investitii estimate de Auchan la circa doua milioane de euro pe unitate remodelata. Ultima inaugurare Auchan a avut loc in AFI Cotroceni - al doilea mare mall din Bucuresti, dupa vanzari. Auchan va avea un orar prelungit, pana la ora 1:00 am, in locatia in care Real a operat pana vineri cu program non-stop.
“La nivel de magazin, transformarile au constat in modificari tehnice si comerciale, cum ar fi reorganizarea suprafetei de vanzare, extinderea unor universuri comerciale (precum Delicatese, Bio, etc) , imbunatatirea confortului clientilor, decorarea, sistemele informatice, formarea si acompanierea echipelor si, mai ales, introducerea comertului Auchan, de tip discount generalizat, cu game largi si adaptate de produse, cu toate preturile mici, permanent, cu un confort excelent la cumparare si cu servicii utile pentru clienti. Peste 25.000 de clienti pe care i-am ascultat cu ocazia deschiderilor si-au exprimat multumirea pentru „Diferenta Auchan” adusa de noul concept”, se arata in comunicatul Auchan.
A trecut pragul de un miliard de euro dupa integrarea Real
Cu 31 de hypermarketuri, dintre care 20 foste unitati Real, Auchan a ajuns la afaceri de 4,6 miliarde de lei fara taxe (aproximativ un mld. euro) in Romania, iar pierderile cumulate au fost de 15 milioane de euro, potrivit raportarilor pe 2013 comunicate de compania franceza. In anul anterior, afacerile cumulate ale retelelor Auchan (11 magazine) si Real (24 de unitati) s-au ridicat la 4,87 miliarde de lei, iar rezultatul net a fost: profit de 3,2 mil. lei pentru Auchan Romania si pierdere de 73,5 mil. lei pentru Real Romania.
In total, reteaua Auchan Romania opereaza in prezent 31 de hypermarketuri in 18 localitati, cu o suprafata cumulata neta de vanzare de 252.000 mp. Alte doua unitati sunt in contructie in acest moment: un proiect stand alone in cartierul Drumul Taberei din Bucuresti si un proiect in centrul comercial Coresi din Brasov – ambele inaugurari fiind anuntate pentru 2015.
Tot in 2015, reteaua va lua in calcul extinderea pe canalul online, iar primele teste in Romania ale modelului Auchan Drive implementat deja in alte piete ar urma sa se realizeze in 2016.
Furnizorii exclusivi Real, 25% din furnizorii actuali
Reteaua este deservita de trei platforme logistice si 1200 de furnizori. Dintre acestia, jumatate reprezinta furnizori comuni Auchan-Real, 25% furnizori exclusiv Auchan, iar 25% furnizori exclusivi Real.
Numarul total de angajati Auchan Romania a ajuns la 12.000 de persoane, compania sustinand ca integrarea Real a presupus crearea a circa 1000 de locuri de munca noi, pe langa cele preluate de la Real.
In prezent, cele patru magazine inca funtionale in Romania sub brandul Real sunt operate de grupul Metro printr-o entitate infiintata dupa tranzactia cu Auchan. 








