Piata FMCG in fata schimbarilor legislative | Progresiv
Legile adoptate in ultimii 15 ani in domeniul comertului si al industriei bunurilor de larg consum au avut atat aspecte pozitive, cat si parti mai putin favorabile actorilor economici vizati. Practica arata ca ele nu au reusit niciodata sa-i multumeasca pe toti cei implicati in triunghiul producator - retailer - consumator. Desi foarte prezenta in retorica reprezentantilor autoritatilor, nevoia de sprijinire a afacerilor independente din comert nu s-a regasit pana acum nicaieri in textul legii. 
Mai multe teme de dezbatere si discutii au marcat evolutia legislativa a comertului in Romania, printre cele mai importante legi aprobate in ultimii 15 ani cu impact puternic in domeniu fiind cea referitoare la amplasarea magazinelor cu suprafete mai mari de 1.000 de metri patrati, pachetele legislative care au permis armonizarea legislatiei romanesti si a celei europene in vederea aderarii Romaniei la UE, dezbaterea publica referitoare la relatia dintre furnizori si retaileri si transpunerea in lege a Codului de Bune Practici in retail.
Reguli si portite in constructia marilor magazine
Inca din 2004, autoritatile au adoptat o lege care sa reglementeze modul in care magazinele de mari dimensiuni, respectiv cele cu suprafata de vanzare de peste 1.000 de metri patrati, pot fi construite. Legea din 2004 prevedea ca avizarea structurii de implantare sa fie aprobata de o comisie din care sa faca parte membri ai autoritatilor locale, reprezentanti ai mediului economic local, dar si ai comerciantilor din imediata vecinatate. „Politica de urbanism trebuie sa aiba in vedere asigurarea unui echilibru intre marile structuri de distributie si micul comert traditional, astfel incat reteaua de magazine sa ofere maxime proximitati, sa evite dispersia populatiei pe mari distante si pierderea de timp pentru efectuarea cumparaturilor, dar, in acelasi timp, sa asigure stimularea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii cu profil de comert printr-o activitate rentabila”, prevedea nota de fundamentare emisa de Agentia pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii.
Desi actul normativ a facilitat accesul cumparatorilor la magazinele cu suprafata mare de vanzare, a afectat pe de alta parte micul comert de proximitate. Autoritatile au fost in nenumarate randuri criticate ca au permis accesul hypermarketurilor in interiorul oraselor si chiar in centrul acestora, spre deosebire de statele din Europa Occidentala care au impus reguli stricte de amplasare a hypermarketurilor, doar la periferia oraselor, protejand astfel micile afaceri. Pe de alta parte, este adevarat ca standardele urbanistice au fost interpretate in functie de anumite interese in cazul tuturor tipurilor de constructii, nefiind un fenomen specific marilor magazine.
Armonizarea legislatiei europene
Unul dintre momentele importante din istoria legislativa a fost perioada premergatoare aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cand a fost adoptat un numar impresionant de legi care sa transpuna acquis-ul comunitar in legislatia romaneasca, inclusiv in domeniul productiei si comercializarii produselor alimentare. De cele mai multe ori procesul legislativ a reprezentat doar o traducere cuvant cu cuvant a legislatiei europene, iar incepand cu ianuarie 2007 au inceput sa apara numeroase probleme legate de practici economice care intrau in conflict cu noua legislatie. Asa au aparut numeroase probleme precum pascutul turmelor de oi, injunghierea porcilor de Ignat sau vanzarea directa in piete, care au necesitat noi negocieri cu Uniunea Europeana si noi modificari ale legislatiei.
Efectele faptului ca Romania a adoptat cu ochii inchisi legislatia europeana fara sa negocieze punctual acolo unde situatia o cerea inca se mai pot vedea. Astfel, abia de curand Romania a reusit sa obtina de la UE derogare pentru utilizarea, in prepararea traditionala a micilor, a bicarbonatului de sodiu, ingredient altfel interzis.
In functie de noile regulamente europene, a fost modificata in repetate randuri si legislatia in domeniul etichetarii. De exemplu, produsele trebuie sa indice pe eticheta daca ar putea contine inclusiv urme de ingrediente care pot determina alergii anumitor consumatori.
Codul de Bune Practici si ambiguitatile legislative
Cele mai multe dintre prevederile legislative din retail, cele care reglementeaza comercializarea produselor si serviciilor de piata, dateaza de la inceputul anilor 2000. Cele mai importante modificari legislative la aceste legi au fost determinate de dezbaterea privind Codul de Bune Practici in retail. Totul a inceput in primavara lui 2008 cand mai multi reprezentanti ai producatorilor din industria alimentara au acuzat lanturile internationale de retail ca le cer taxe din ce in ce mai mari, care le afecteaza profitabilitatea. Ministerul Agriculturii a preluat initiativa medierii unui dialog intre retaileri si patronatele si sindicatele din industria alimentara care s-a concretizat cu semnarea cateva luni mai tarziu a unui cod de bune practici. Proiectul Codului prevedea conditiile care stabilesc relatia dintre producatori si marile lanturi comerciale, respectiv negocierile comerciale, preturile si conditiile de plata, promotiile, compensarile si litigiile. Pentru a avea mai mult impact asupra publicului larg, reprezentantii producatorilor au estimat o scadere a preturilor la alimente cu pana la 30%. Scaderea preturilor nu a avut loc, iar impactul prevederilor Codului a fost cvasi-inexistent.
Inca de la aparitia Codului, oamenii politici, atrasi de potentialul populist al dezbaterii, au promis integrarea in lege a prevederilor sale, lucru care s-a intamplat in toamna lui 2009. In conditiile in care modificarile legislative adoptate de Parlament nu au beneficiat de o dezbatere publica serioasa, noile prevederi, cum ar fi reglementarea stricta a termenelor de plata si reducerea semnificativa a acestora, au ajuns sa ii afecteze pe retaileri si furnizorii acestora deopotriva.
Dupa mai bine de un an, la finele lui 2011, Parlamentul a modificat legea privind comercializarea produselor alimentare, luand in calcul propunerile retailerilor si ale producatorilor de eliminare a termenelor de plata si a definitiilor confuze ale categoriilor alimentare si ale pretului de achizitie a marfii.
Astfel, forul legislativ a exclus din actul normativ termenele de plata de 12 zile si 20 de zile pentru produsele alimentare proaspete, respectiv congelate, noile reglementari specificand faptul ca termenul de plata al comerciantului catre furnizor pentru produsele contractate si livrate se stabileste prin negocierea contractului. Singura prevedere a ramas la carne, lapte, oua, fructe, legume si ciuperci proaspete, la care termenul de plata nu poate fi mai mare de 30 de zile. In plus, daca au intarzieri la plata marfurilor, retailerii vor plati aceleasi penalitati pe care furnizorii le platesc daca intarzie livrarea produselor.
In lege a fost introdusa o noua definitie a costului de achizitie la comerciant, care nu mai include costurile serviciilor prestate de comerciant furnizorului (pe care marii retaileri le numesc taxe de listare). „Noua definitie a costurilor de achizitie este o definitie contabila si corecta din punct de vedere fiscal”, comenta la acea data Sorin Minea, presedintele patronatului Romalimenta.
Este important de mentionat si ca a ramas in vigoare prevederea care interzice retailerilor sa solicite furnizorilor taxe care nu au legatura directa cu operatiunea de vanzare, astfel incat taxele pentru actiuni aniversare sau cele care acopera riscul de nevanzare a produselor - pe care unii retaileri le practicau - raman in afara legii.
Miza taierii TVA-ului
Una dintre prevederile fiscale care a avut un puternic impact asupra pietei bunurilor de larg consum a fost cresterea TVA. In plina criza economica, aflat in negocieri cu Fondul Monetar International (FMI), Guvernul a decis majorarea taxei pe valoare adaugata de la 19% la 24%. La jumatatea lui 2010 impactul acesteia a determinat scaderea pietei de bunuri de larg consum pe fondul diminuarii puterii de cumparare.
In conditiile in care si alte state europene practica un TVA redus la produsele alimentare, in Romania a existat o campanie de reducere a taxei pe valoare adaugata la anumite produse. Dupa multe presiuni si acceptul dat de catre FMI, Guvernul a decis reducerea TVA la paine si faina la 9% incepand cu 1 septembrie 2013. Motivatia alegerii panificatiei pentru scaderea TVA a fost reducerea evaziunii fiscale, foarte ridicata in acest domeniu. Succesul masurii a determinat autoritatile sa incerce o reducere a TVA si la alte categorii de alimente, tot dintre cele cu un grad ridicat al evaziunii fiscale, cum ar fi legumele si fructele, dar cel mai probabil urmatoarea categorie care va beneficia de TVA redus va fi carnea.
