O treime din consumul de apa minerala e inregistrat vara | Progresiv

Apa minerala atinge varful vanzarilor in luna iulie, perioada in care consumul poate fi si de doua ori mai mare decat intr-o luna obisnuita. in lunile de vara, orice crestere de temperatura inregistrata determina majorarea consumului estival de baza cu pana la 10%. O treime din consumul de apa minerala e inregistrat vara

Apa minerala este un produs sezonier, dovada fiind faptul ca in luna iulie consumul inregistrat poate sa fie si cu peste 100% mai mare decat cel aferent lunii octombrie. Ca si trasaturi generale, conform datelor furnizate de Societatea Nationala a Apelor Minerale (SNAM), apa minerala carbogazoasa se caracterizeaza printr-o variabilitate sezoniera mai mare decat apa plata. La nivelul pietei, aproximativ 33% din consumul anual de apa minerala este inregistrat in cele trei luni de vara. „Se poate aprecia ca fata de consumul de baza inregistrat intr-o luna de vara, o crestere a temperaturii medii lunare de 1°C, antreneaza dupa sine o crestere a consumului cu circa 8-10%”, afirma Adrian Feru, Director Cercetare Dezvoltare in cadrul SNAM.

Tendintele conturate in ultimul an pe piata de consum a apei minerale fac referire la cresterea consumului de apa minerala plata, dar si la regandirea ambalajului. Astfel, s-a remarcat o atentie mai mare acordata  formei recipientului sau a etichetei, scaderea ponderii ambalajului de sticla de 1 si 0,5l  pe sectorul de larg consum, insotit de o crestere a recipientilor de stica de 0,33l sau 0,25l, destinat sectorului HoReCa.

PET-ul de 5l, peste jumatate din productie

Cea mai importanta schimbare observata de la debutul crizei economice vizeaza cresterea volumului recipientilor de comercializare a apei minerale. „Comercializarea apei plate in recipienti din PET de cinci litri a cunoscut o adevarata explozie, ajungand sa reprezinte in unele cazuri peste 50% din totalul productiei”, conform afirmatiilor facute de reprezentantul SNAM.
Conform datelor furnizate de SNAM, productia totala de apa minerala naturala in 2010 a fost de aproximativ 1200 de tone, in scadere cu 4-5% fata de anul 2009. La nivelul pietei, desi criza financiara a avut efecte negative asupra consumului si prin urmare asupra veniturilor marilor producatori, nu au lipsit in ultimul an actiuni masive de retehnologizare a fabricilor existente. Tot in ultimul an au fost puse in functiune unitati noi de productie care au lansat marci noi pe piata – Bilbor, Aqua Carpatica, Sara sau Perla Covasnei.
 

analiza piata produse plant-based produse vegetale sanatoase produse de post. vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
4 din 10 coșuri Sezamo conțin cel puțin un superaliment
Supermarketul online Sezamo anunță că în luna ianuarie focusul clienților este majoritar pe produse sănătoase: 4 din 10 coșuri conțin cel...
TaxEU Forum Bucureti
Află modificările fiscale aduse de noul an la TaxEU Forum București!
Companiile se confruntă cu noi provocări la început de 2025, ca urmare a noilor modificări legislative anunțate, ce determină efecte importante...
FAN Courier va investi 40 de milioane de euro în 2025. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
FAN Courier va investi 40 de milioane de euro în 2025
FAN Courier, companie antreprenorială cu capital 100% românesc, fondată în 1998 de Felix Pătrășcanu, Adrian Mihai și Neculai Mihai, a bugetat...
Victor Iancu, Partener, lider al departamentului de Strategie, EY România
Deficitele gemene ale României: iluzia stabilității și riscurile ascunse pentru viitorul economic
În termeni economici, termenul „deficite gemene” se referă la existența simultană a unui deficit bugetar - atunci când cheltuielile statului...
Delia Corniciuc Director de Marketing Danone pentru regiunea Europa Centrala si de Est.jpg
Delia Corniciuc, numită Director de Marketing CEE în cadrul Danone
Danone România anunță numirea Deliei Corniciuc în funcția de Director de Marketing pentru regiunea Europa Centrală și de Est. Cu o...
Carrefour renunță la încă 39 de magazine din Franța. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Carrefour trece în mandat gestiune 39 magazine din Franța
Carrefour a anunțat că va trece alte 39 de magazine din locații integrate în locații în sistem mandat gestiune, majoritatea hipermarketuri și...