Magazinul de brand, mai mult decat un exercitiu de imagine | Progresiv
La inceputul lunii octombrie, producatorul Farmec a inaugurat in Cluj-Napoca cel mai nou magazin al sau, al saselea din tara, dar de departe cel mai modern. Noul concept face parte dintr-un proiect mai amplu denumit Centrul de Frumusete Farmec care se vrea implementat cat de curand si in alte orase, precum Bucurestiul sau alte capitale europene. Noutatea consta in faptul ca, pe langa spatiul comercial, magazinul dispune si de un salon cosmetic dotat cu aparatura de ultima generatie unde clientii pot primi sfaturi si consultatii de la specialistii Farmec. Investitia se ridica la 360.000 euro, cel mai mare buget alocat vreodata deschiderii unui magazin specializat. 
Au trecut aproape patru decenii de la inaugurarea primului magazin Farmec, in 1975, tot in Cluj-Napoca, si peste 120 de ani de la aparitia companiei, insa Farmec nu da semne de imbatranire, ci dimpotriva. Afacerile celui mai mare producator local de cosmetice au crescut cu 16% in primele noua luni ale acestui an, pana la circa 24 milioane de euro. In acest contex, investitia de 360.000 de euro in magazinul din Cluj-Napoca nu mai pare la fel de „nebuneasca”. „Ambitia noastra este de a inova continuu, de a raspunde la cel mai inalt nivel nevoilor consumatorilor nostri, de a demonstra ca suntem cea mai buna alegere din punct de vedere al varietatii si calitatii portofoliului de produse. Tocmai de aceea ne-am dorit foarte mult sa avem un magazin de brand care sa ne reprezinte ambitia si dedicatia fata de consumatori si nevoile acestora, care sa fie o adevarata carte de vizita pentru noi. A fost o investitie strategica, planificata cu grija de mai multa vreme si pusa in practica de echipa noastra pe parcursul verii anului 2013”, sustine Ioana Borza, Marketing Managerul Farmec SA.
CONCEPTUL. Centrul de Frumusete Farmec se afla la doar cativa metri de fabrica companiei, in acelasi loc functionand anterior vechiul magazin. De altfel, in doar patru luni de munca spatiul a fost transformat radical. Designul este cald, dar in acelasi timp minimalist, lemnul imbinandu-se perfect cu materiale moderne, precum sticla neagra sau plasticul transparent. Culoarea predominanta este albul, iar monotonia este alungata cu pete de culoare mov si verde. Rafturile sunt spatioase si pun in valoare produsele aranjate pe game: Farmec, Gerovital sau AslaVital.
„Am lucrat cu o echipa de profesionisti in amenajare si decoratiuni interioare. De fapt, ne-am dorit mai mult decat un magazin. Ne-am dorit un loc in care consumatorii nostri sa se bucure de toata atentia noastra si a specialistilor cu care lucram, asa ca am refacut, redesenat si decorat cei 225 metri patrati astfel incat sa gazduiasca mai multe zone de interes pentru acestia. Pe langa zona comerciala, in care prezentam toate marcile si produsele noastre, am pregatit o zona de evenimente si intalniri cu consumatoarele, zona in care le punem la dispozitie sedinte de dermoanaliza, dar si ateliere de frumusete la cerere. De asemenea, am amenajat si o mica zona de prezentare a istoricului companiei”, mai spune reprezentanta companiei.
Pe langa dotarile de ultima generatie, o parte din investitie a fost dedicata amenajarii spatiului verde din preajma magazinului si a unei parcari, astfel incat experienta de cumparare sa fie completa si confortabila chiar dinainte de a ajunge in magazin.
EXCLUSIV FARMEC. Magazinul din cadrul Centrului de Frumusete Farmec este dedicat exclusiv produselor Farmec, iar sortimentatia ajunge pana la 400 de SKU-uri. Pentru moment, producatorul nu ia in calcul listarea si altor marci de produse cosmetice, fie ele si complementare ofertei proprii. „Pentru zona comerciala, ne-am propus nu doar sa expunem tot portofoliul nostru de produse, ci si sa avem aici prima prezentare catre public a noilor produse pe care le lansam in fiecare an”, explica Ioana Borza. De altfel, in magazin exista deja o zona dedicata noutatilor, dar si ofertelor promotionale active la un anumit moment. In ceea ce priveste targetul de vanzari, aceasta spune ca „produsele Gerovital au fost dintotdeauna printre cele mai bine vandute produse din portofoliul nostru, dar fiecare gama performeaza foarte bine pe segmentul pe care se afla, incepand de la produsele Doina pana la noile produse Aslavital sau Farmec”. Reprezentantii companiei nu au oferit detalii cu privire la traficul din magazin sau valoarea medie a bonului de casa, insa premisele sunt pozitive: in primele trei zile de la inaugurare peste 1.600 de clienti au trecut pragul Centrului de Frumusete Farmec, iar vanzarile au fost cat intr-o luna intreaga in magazinul vechi.
Si totusi, punctul forte, creator de valoare adaugata, al unui magazin de brand nu sta in capacitatea de a vinde produse. „Datorita magazinelor noastre, avem posibilitatea sa primim direct de la consumatoarele noastre feedback instant cu privire la produsele pe care le achizitioneaza. Indiferent daca este vorba despre tipul de actiune si rezultatele folosirii produselor sau despre parerea lor cu privire la designul ambalajelor, toate informatiile pe care le primim ne ajuta sa ne imbunatatim oferta. Nu de putine ori am cautat formulari noi sau am modificat formulari deja existente ca urmare a sugestiilor si cerintelor consumatoarelor”, considera managerul. Astfel, clientii au la dispozitie un consultant de specialitate care le poate oferi sedinte gratuite de dermoanaliza, iar compania si-a propus ca in viitorul apropiat sa organizeze si ateliere de frumusete.
PARIUL PE ONLINE. In ultimii ani, Farmec s-a remarcat in randul producatorilor locali din industria FMCG nu doar prin inovatiile realizate la nivel de produs, ci si prin capacitatea de a tine pasul cu noile tehnologii. Compania este printre primele care, inca din 2011, a dezvoltat o platforma de vanzari online si a investit in social media. Magazinul online Farmec contine 200 de produse si in prezent inregistreaza peste 700.000 de vizualizari lunar. „Cum societatea romaneasca este din ce in ce mai mult conectata la mediul online, utilizarea acestui canal de vanzare devine si ea din ce in ce mai necesara. Insa integrarea acestuia in obisnuintele de achizitie ale romanilor este un proces de durata, care inca se afla in primele sale stadii de dezvoltare, astfel incat alegerea vanzarilor online trebuie foarte atent calibrata cu obiectivele de business ale fiecarui producator sau comerciant in parte. Vanzarile online prin intermediul website-ului Farmec sunt pe un trend ascendent foarte bun, foarte multe consumatoare apreciind disponibilitatea produselor noastre si prin acest canal de vanzare”, detaliaza Ioana Borza.
In magazinul virtual al producatorului, comenzile se pot realiza si fara logare, iar cosurile de cumparaturi cu valoare de peste 250 de lei beneficiaza de transport gratuit. Cei care aleg totusi sa intre in Clubul Farmec, adica sa se inregistreze pe site, au o serie de beneficii.
URMATOARELE DESTINATII. Compania are planuri clare pe termen mediu si lung care vizeaza modernizarea actualelor magazine din reteaua proprie, situate in orasele Arad, Timisoara si Targu-Mures. Nu este exclusa nici extinderea, principalul oras luat in calcul fiind Capitala. Nu in ultimul rand, conceptul Centrului de Frumusete poate fi oricand exportat intr-una din destinatiile europene sau mondiale unde produsele Farmec se vand deja cu succes. De altfel, la inceputul lunii septembrie, producatorul roman, impreuna cu partenerul sau din Ungaria, a deschis un magazine de prezentare in Budapesta, in cadrul caruia va functiona si un salon de infrumusetare care va folosi exclusiv produse cosmetice profesionale ale companiei clujene.








