Retailul independent a pierdut 4.500 de magazine

Magazinele independente au continuat să piardă teren în 2014, numărul lor reducându-se cu aproape 4.500 de unități, pe fondul continuării expansiunii rețelelor internaționale în 250 de locații noi pe parcursul anului trecut – arată datele companiei de retail audit Vektor Marktforschung. Mulți dintre comercianții independenți au continuat extinderea, însă au fost și destule cazuri în care aceștia au fost nevoiți să își vândă magazinele către grupurile mari: Angst este un astfel de exemplu. Retailul independent a pierdut 4.500 de magazine

Numărul magazinelor din comerțul tradițional din România a scăzut de la 63.301 de unități în 2013 la 58.836 de unități anul trecut, potrivit datelor Vektor Marktforschung. În schimb, magazinele lanțurilor internaționale de retail au ajuns la un total de 1.353 locații în 2014, față de 1.103 înregistrate în anul anterior.

La rândul lor, cele mai recente date disponibile ale firmei de cercetare GfK România arată o scădere a cotei de piață a comerțului tradițional de la 47% la finele lui 2013 la 46% la jumătatea anului trecut.

analiza-tt-gr-01-mic-1Feliciu Paraschiv, directorul general al rețelei de supermarketuri Paco din județul Vrancea, consideră că extinderea lanțurilor internaționale a reprezentat principalul motiv care a dus și duce în continuare la scăderea ponderii retailul independent.

„O parte importantă din rețelele independente au fost cumpărate, asimilate, falimentate sau francizate de rețelele puternice internaționale și deci cifrele lor trec dincolo, în tabăra cealaltă. Ceilalți comercianți independenți au doar două opțiuni: ori se dezvoltă și se consolidează, ori pierd teren și se decapitalizează. Nu există o cale de mijloc, stabilă, în care o companie independentă cu unul sau mai multe  magazine să poată funcționa ani la rând, cu o marjă de profit acceptabilă, constantă. Partea proastă este că retailerii care se dezvoltă rămân din ce în ce mai puțini. Principalele cauze sunt lipsa de know-how, invazia rețelelor internaționale de magazine în segmentul de proximitate, deturnarea fondurilor companiilor în scopurile personale ale administratorilor acestora, neadaptarea la nou, lipsa de inovație, incapacitatea de a crea un brand puternic și lista poate continua”, susține directorul general Paco.

Marius Pintilie, administratorul rețelei Lorimer, cu 13 magazine în județele Iași și Suceava, consideră că declinul numărului de magazine din comerțul independent reprezintă un trend normal al pieței. „Eu cred că, în zece ani, magazinele independente vor dispărea de pe piață. Ori vor fi francize, ori vor fi cumpărate de marile rețele pentru că ne uităm în Occident și vedem cum este comerțul acolo. Așa va fi și în România, mai devreme sau mai târziu”, afirmă antreprenorul.

Léber László, CBA Nord-Vest: Comerțul independent rămâne un canal important la nivelul pieței locale
Léber László, CBA Nord-Vest: Comerțul independent rămâne un canal important la nivelul pieței locale
Consumatorul român se maturizează și își dorește tot mai mult să aibă parte de aceleași produse și servicii...
Retailul modern, într-un maraton constant în ultimii 25 de ani
Retailul modern, într-un maraton constant în ultimii 25 de ani
De la câteva rețele de retail modern în 1999, IKA a ajuns în prezent la borna 4.750. Chiar dacă industria a făcut...

Rețeaua sa a fost afectată de extinderea lanțurilor internaționale, care au deschis în ultimii doi ani mai multe unități comerciale în orașul Pașcani, unde sunt amplasate cele mai multe dintre magazinele Lorimer. „Am făcut tot posibilul ca diferența dintre mine și ei să fie cât mai mică, în funcție de prețul la raft, sortimentație logistică sau servire. Marile rețele vor fi tot timpul cu un pas în față, dar important pentru mine este ca diferența între mine și ei să fie cât mai mică”, subliniază Marius Pintilie.

Cel mai bine reprezentat în Moldova și Oltenia

Dacă în București și în orașele mari rețelele internaționale sunt cele care domină comerțul alimentar, sunt în continuare județe unde jucătorii din comerțul independent au un cuvânt greu de spus în comerțul local. Potrivit Vektor Marktforschung, județele cu cea mai ridicată pondere a magazinelor din comerțul tradițional în totalul punctelor de vânzare din retailul FMCG sunt Călărași, Neamț, Suceava, Buzău și Vaslui, urmate de Botoșani, Teleorman, Gorj, Dolj și Olt.

analiza-tt-gr-02Dintre acestea, sunt câteva județe în care există 1-2 rețele locale puternice a căror poziție pe piață nu lasă loc dezvoltării grupurilor mari de retail: un exemplu este rețeaua Succes din județul Gorj, cel mai mare retailer independent din România în funcție de numărul de magazine. Acesta deține în prezent circa 180 de unități comerciale, din care peste 120 de unități sunt situate în județul Gorj. Demne de menționat sunt și rețelele locale Berlin din Vaslui, Cosmos din județul Neamț sau MCA Comercial din județul Buzău.

La polul opus se află Capitala, unde magazinele din comerțul tradițional pierd din ce în ce mai mult teren. Aici, puterea rețelelor locale scade de la an la an. Cel mai important jucător din retailul independent din București, Angst, a decis să iasă din franciza Express a francezilor de la Carrefour și să își vândă magazinele către Mega Image.

Un alt retailer bucureștean cu tradiție, Fonzi, și-a închis magazinele în primăvara anului trecut. Alte rețele locale, precum Gulliver sau Best Market, au fost nevoite în anii trecuți să renunțe la o parte din magazinele pe care le operau în spații comerciale închiriate. Într-un final, aceste spații au ajuns să fie preluate tot de către lanțurile internaționale. Și alți jucători activi în retailul de proximitate din Capitală, precum Clic Market, Issa Supermarket sau MME Market au resimțit în încasări impactul extinderii agresive a Mega Image în toate cartierele din oraș.

Strategii de business în retailul independent și insighturi despre SGR de la Interactiv Brașov
Strategii de business în retailul independent și insighturi despre SGR de la Interactiv Brașov
Interactiv, evenimentul Progresiv ce se adresează comunității antreprenoriale din piața locală de retail &...
2022, an de reașezare în topul retailerilor independenţi
2022, an de reașezare în topul retailerilor independenţi
Diversificare și adaptare au fost cuvintele de ordine pentru jucătorii independenţi în 2022. Pe o piaţă...

Ce rețele independente s-au extins în 2014

Sunt și alte județe în care retailerii locali independenți au reușit să țină piept expansiunii lanțurilor internaționale de retail. De obicei județele unde concurența dintre comercianții independenți a fost mai puternică s-au dezvoltat cel mai bine. În Vâlcea există trei rețele independente concurente: Annabella și Diana, ambele cu o prezență mai puternică în Râmnicu Vâlcea, și Euro Market, rețea cu o prezență importantă în orașele mici și localitățile din mediul rural din județ. Toate cele trei rețele s-au extins în cursul anului trecut. Euro Market a avut însă cele mai multe inaugurări, opt magazine fiind deschise în județul Vâlcea pe parcursul anului 2014.

Un alt județ cu o prezență puternică rețelelor independente este Satu Mare. În județul din nord-vestul țării își are sediul Unicarm, unul dintre cei mai importanți producători români din industria alimentară. Unicarm a dezvoltat și o rețea de supermarketuri în nordul țării, cu circa 80 de unități comerciale, cele mai multe fiind situate în Satu Mare.

Tot în județul Satu Mare operează și rețelele locale Barta Ati - cu opt magazine și două unități cash&carry - și Atlantic, cu cinci unități comerciale operaționale. Ambii retaileri sunt afiliați în franciza CBA Nord-Vest care cuprinde peste 200 de magazine operate sub brandurile CBA sau Privat. Acestea sunt amplasate preponderent în nord-vestul și vestul țării.

Vrancea este un alt județ unde comerțul independent este bine reprezentat, două rețele locale reușind să se dezvolte în paralel, în ciuda extinderii lanțurilor internaționale în județ. Rețeaua Zanfir, care deține și activități în industria procesării cărnii, deține șapte supermarketuri. Același număr de supermarketuri operează și Paco, cel mai nou magazin fiind inaugurat în toamna anului trecut.

În căutarea modelului de succes

Mulți dintre proprietarii rețelelor independente importante din România au afaceri și în industria alimentară (producerea și procesarea cărnii, a laptelui, a produselor de panificație, a conservelor de legume și fructe), dar acesta nu reprezintă neapărat un model de succes. Cel puțin până în prezent, astfel de strategii s-au dovedit câștigătoare pentru Unicarm din Satu Mare, Succes din Târgu Jiu, Diana și Annabella din Râmnicu Vâlcea sau Trans Agape din Sibiu.

Sunt numeroși alți producători de carne care își vând cea mai mare parte a producției în rețeaua proprie de magazine, ținând astfel sub control fluxul de lichidități și profitabilitatea. Exemple în acest sens sunt Sergiana din județul Brașov sau Carniprod din județul Tulcea.

Pe de altă parte, producătorul de mezeluri Angst a renunțat anul trecut la rețeaua de magazine, iar producătorul de carne de pasăre Oncos din județul Cluj care este în proces de restructurare a afacerii după intrarea în insolvență.

Și alți producători se preocupă mai mult de activitatea de producție, restrângându-și activitatea din comerț. Producătorul de carne și lactate CarmOlimp din județul Brașov și-a redus treptat numărul de magazine, concentrându-se pe livrările către marile lanțuri de magazine. La fel și producătorul de mezeluri Luca din Brașov, care a cedat o parte din unitățile comerciale rețelei Mega Image, iar grupul Agricola din Bacău, după o restructurare operațională a rețelei în 2013, a înghețat procesul de expansiune în teritoriu și a trecut magazinele pe o firmă distinctă, în 2014, pentru a avea un control mai bun al costurilor.

Alte business-uri solide în comerțul independent, care au rezistat pe piață în 2014, sunt deținute de companii care au dezvoltat de-a lungul timpului și divizii de distribuție a bunurilor de larg consum. În centrul țării există retaileri precum Elan-Trio și Amigo&Intercost din județul Harghita sau Coralia din Sighișoara care au în spate business-uri în comerțul en-gros, la fel și firma Konsta Splendid din Mediaș, județul Sibiu.

Pe de altă parte, unul dintre cei mai importanți distribuitori din vestul țării, Astral Impex, a intrat în faliment în urmă cu câțiva ani din cauza pariului riscant pe comerțul modern cu franciza olandeză Spar, pe care l-a făcut chiar înainte de declanșarea crizei.

Vremea creșterilor în retailul independent
Vremea creșterilor în retailul independent
Sunt deja câțiva ani buni de când se vorbește despre declinul retailului independent și, dacă din perspectivă...
2021, o lecție de maturizare pentru retailul independent
2021, o lecție de maturizare pentru retailul independent
Deși în 2021 retailul local a dus în spate moștenirea grea a lui 2020, finalul de an a venit cu semne pozitive....