Evoluția retailului și fiscalizarea revitalizează piața de legume-fructe

Dezvoltarea de proiecte care pun accentul pe produsele autohtone în lanțurile de magazine și înăsprirea controalelor care au dus la o mai bună disciplină fiscală în piață au ajutat legumele și fructele românești să își facă din ce în ce mai mult loc pe rafturile magazinelor, în condițiile în care atât retailerii, cât și producătorii au anunțat creșteri ale vânzărilor în categorie în prima parte a acestui an.

Atunci când începi să vorbești despre o categorie de bunuri de larg consum, unul dintre primele lucruri care îți vin în minte sunt principalii jucători, cei care dau tendințele și pe care majoritatea consumatorilor îi recunosc. Regula nu se aplică însă și la sectorul de legume și fructe proaspete, unde piața încă se vede în ceață, nu există „nume” de la care să pornești pentru că nu sunt mari producători și distribuitori consacrați.

Principala cauză este piața neagră, adică vânzarea unor volume importante de legume și fructe fără acte, de cele mai multe ori în piețele agroalimentare. Evaziunea fiscală împiedică, pe de altă parte, obținerea unor date concludente despre vânzările din categorie. „Este imposibil de estimat o dimensiune a evaziunii fiscale în domeniul comercializării legumelor și fructelor. Poate fi ca un iceberg – noi vedem sau intuim doar o mică parte din zona neagră”, susține Feliciu Paraschiv, proprietarul rețelei de magazine Paco Supermarket din Focșani.

Efectele controalelor ANAF și reducerii TVA

Cu o piață neagră atât de înfloritoare, România se dovedește a fi un teren deloc propice pentru dezvoltarea companiilor internaționale de profil. Dole, unul dintre cei mai importanți jucători globali pe piața fructelor, a fost nevoit să se retragă din România după patru ani de operare și după investiții de milioane de euro în achiziția celui mai mare distribuitor local al produselor sale, Distrifrut.

Sunt însă indicii că situația de pe piața de legume-fructe s-ar putea schimba. Odată cu controalele începute în primăvara acestui an de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), vânzările de legume și fructe din magazine au crescut, cel mai probabil în urma scăderii celor din piețe sau din magazinele care nu dădeau bon fiscal. „Nu avem o estimare, dar anul acesta am resimțit o influență de peste 20% datorată unei discipline fiscale mai bine impuse”, susține Nicoleta Scarlat, Directorul de Vânzări al producătorului de mixuri de legume pentru salată Eisberg România.

În plus, o nouă lege, intrată în vigoare în luna mai, limitează accesul intermediarilor în piețele agroalimentare și obligă fermierii să se înregistreze pentru a putea vinde direct, fiindu-le asigurate minimum 40% din spațiile comerciale din piețe. Nu în ultimul rând, reducerea TVA-ului pentru alimente la 9%, începând cu 1 iunie, a micșorat semnificativ diferența între prețurile practicate de către cei care vând fără bon fiscal și cele din magazinele cu practici corecte.

„Creșterile vor deveni mai vizibile începând cu lunile noiembrie-decembrie, atunci când efectele TVA-ului redus la 9% se vor produce în piața tradițională. Tot mai mulți clienți vor migra către retailul modern. Acest lucru se va datora în special lipsei argumentului principal în comerțul tradițional: prețul. Astfel, pe viitor, piața tradițională se va concentra în special pe zona producției, a produselor de nișă și a cantităților mici”, susțin reprezentanții rețelei de hypermarketuri Kaufland România.

Cum susțin retailerii producția locală

Spre deosebire de alte categorii de produse alimentare în care producătorii români s-au dezvoltat concomitent cu extinderea lanțurilor de magazine, producătorii de fructe și legume românești nu au reușit să țină pasul cu cerințele marilor retaileri, o bună parte din vânzările acestora fiind asigurate de importuri. Preferințele tot mai accentuate ale clienților pentru produsele românești în această categorie i-au determinat însă pe retaileri să-și schimbe strategia și să investească în parteneriate cu fermierii locali.

Printre primele proiecte de acest gen se numără programul „De-ale noastre” dezvoltat de lanțul de magazine cash&carry Metro. „În cadrul programului, Metro oferă micilor fermieri consultanță specializată pe toată perioada producției, precum și comercializarea produselor obținute în magazinele rețelei sale”, susține Adina Tîmplaru, Directorul de Comunicare al Metro România. Aflat deja în al patrulea an de funcționare, acest program include peste 100 de producători din 33 de localități, cu un sortiment de 45 de legume și fructe. Produsele „De-ale noastre” sunt disponibile în magazinele Metro în intervalul mai-decembrie, perioada de vârf fiind iunie-septembrie.

Eforturi susținute de listare a producătorilor români au fost depuse și de către rețeaua de hypermarketuri Carrefour România. „În această perioadă, a sezonului estival, Carrefour România extinde gama de fructe și legume produse local. Spre exemplu, vom înregistra aproximativ 100 de producători noi în 2015”, afirmă Directorul de Marketing al companiei, Andreea Mihai. Pentru dezvoltarea de parteneriate cu fermierii locali, Carrefour a făcut mai multe apeluri oficiale către aceștia, având anunțuri plasate inclusiv în hypermarketurile sale.

„Am avut înscriși la aceste apeluri peste 400 de producători de legume și fructe, iar cu o mare parte dintre aceștia deja am inițiat parteneriate”, completează Andreea Mihai. În plus, retailerul francez a devenit mai flexibil în colaborarea cu micii producători de legume și fructe, Carrefour lucrând inclusiv cu furnizori care livrează marfa doar în anumite locații din rețea sau doar într-un singur magazin.

Având un sortiment important de legume și fructe provenite din import, Kaufland, liderul din comerțul alimentar românesc, încearcă să recupereze acest handicap prin intermediul proiectelor adresate producătorilor români. „Încă din anii trecuți au fost demarate proiecte care să susțină mai ales producătorii locali. Două dintre acestea, «Prospețime din România» și «Țara Mea», sunt derulate în magazinele Kaufland”, precizează reprezentanții companiei.

La rândul său, rețeaua de supermarketuri Billa a lansat în toamna anului 2014 marca proprie „Bun, din România!”, dedicată produselor tradiționale românești, legumele și fructele fiind primele sortimente lansate sub acest brand.

După apariția articolului în revista Progresiv, rețeaua Mega Image a anunțat lansarea propriului parteneriat cu producătorii locali de legume, denumit “Gusturi Românești de la gospodari”. În cadrul programului șase sortimente de legume de sezon (roșii, vinete, ardei gras alb, ardei kapia roșu, castraveți cornișon și salată verde) ajung, în perioada iunie - septembrie, în toate magazinele Mega Image din țară direct de la producătorii locali.

Nu numai rețelele internaționale de magazine, ci și cele locale s-au dovedit a fi în ultimii ani mult mai deschise la colaborarea cu producătorii români de legume și fructe.

„În ultimul an, am hotărât să avem în rețeaua Paco Supermarkets o deschidere maximă față de producătorii români de legume și fructe, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice. Este suficient ca produsele să aibă documente de proveniență, certificate de calitate, să le putem urmări trasabilitatea și să aibă un preț rezonabil. Numai în ultimele două luni am listat peste 30 de producători particulari din regiunea Matca din județul Galați, dar și producători din zona noastră (Ricesal Product sau Compostar din Nănești)”, afirmă Feliciu Paraschiv de la Paco. La rândul său, rețeaua Darina din Târgu Mureș – o afacere pornită de la un magazin de legume și fructe – acordă o atenție foarte mare parteneriatelor cu furnizorii locali, indiferent dacă sunt persoane fizice sau ferme mari din zonă.

Cel mai ambițios proiect nu a venit însă de la un retailer, ci de la un producător din sectorul agri-business: Agricover. Compania a gândit proiectul Dor de Gust ca o interfață între fermieri și retaileri, care să poată furniza know-how și input celor dintâi și produse vandabile și predictibilitate celor din urmă. În programul Dor de Gust, lansat în 2014, sunt implicați 340 de fermieri, ale căror suprafețe agricole lucrate însumează circa 6.250 hectare, din care 1.400 ha în legumicultură, 2.600 ha în pomicultură si 2.250 ha cultivate cu cartofi.

Producția merge către rețelele Kaufland, Lidl, Carrefour, Selgros și Penny Market, Agricover purtând negocieri și cu alți retaileri mari. „În perioada iunie-decembrie, cât a funcțional programul în 2014, au fost livrate aproximativ 5.000 de tone de produse proaspete, iar pentru 2015 estimăm o creștere cu 40.000 de tone a livrărilor. O etapă importantă în buna funcționare a programului, față de anul trecut, a constituit-o îmbunătățirea fluxului operațional pentru a asigura produse de calitate, corect sortate și ambalate”, a declarat Ștefan Bucătaru, Directorul General pe Agribusiness la Agricover.

Cum se dezvoltă produsele ambalate

Chiar dacă se adresează cu precădere persoanelor cu o putere de cumpărare peste medie, segmentul legumelor și fructelor ambalate este la rândul său în creștere. „Vânzarea de salate convenience este pe un trend ascendent. Valoarea adăugată își spune cuvântul, iar consumatorii doritori de timp liber și de consum sănătos și gustos aleg din ce în ce mai des salatele noastre”, afirmă Nicoleta Scarlat (Eisberg România).

Segmentul de legume ambalate este văzut de către retaileri și ca o oportunitate pentru dezvoltarea mărcilor proprii. De exemplu, Eisberg România produce circa 30 de sortimente de salate sub mărcile proprii ale rețelelor Mega Image, Billa și Carrefour. De altfel, Carrefour are în portofoliul de mărci proprii atât salate, cât și cartofi, citrice și plante aromatice.

Kaufland nu are încă marcă proprie în această categorie. În schimb, 2015 este primul an în care Kaufland România a introdus spre testare un sortiment de articole BIO în cadrul raionului de legume și fructe proaspete. „Urmează să analizăm rezultatele și să decidem în perioada următoare dacă vom continua cu acest sortiment”, susțin reprezentanții companiei.

Legumele și fructele congelate, o categorie pe drumul spre maturizare
Legumele și fructele congelate, o categorie pe drumul spre maturizare
Susținută puternic de perioada de lockdown, piața de legume și fructe congelate continuă să rămână pe un trend ascendent, creșterea...
Mega Image, investiție de 1,3 mil. de euro în fructe și legume românești
Mega Image, investiție de 1,3 mil. de euro în fructe și legume românești
Mega Image susține pentru al optulea an producătorii locali de legume și fructe prin programul „Gusturi românești de la gospodari”. Peste...