2021, o lecție de maturizare pentru retailul independent

Deși în 2021 retailul local a dus în spate moștenirea grea a lui 2020, finalul de an a venit cu semne pozitive. Astfel, chiar dacă numeric jucătorii locali pierd teren în fața marilor lanțuri de magazine, vânzările au revenit pe un trend ascendent, iar principalii piloni au fost orientarea clienților către proximitate și puterea de adaptare mai rapidă a comercianților independenți la noile trenduri din consum. Ce se întrevede la orizont pentru 2022 și cine vor fi câștigătorii? 2021, o lecție de maturizare pentru retailul independent

La nivel global, comerțul tradițional a raportat un avans de 8,5%, Europa de Vest fiind singura regiune care a înregistrat un declin în ultimul an. Dacă privim spre regiunea Europei Centrale și de Est, cifrele ne dau un gram de speranță, TT raportând un plus de 6,1% în trimestrul al treilea al anului trecut versus aceeași perioadă a anului 2020, și un plus de 1,7% dacă ne raportăm la perioada octombrie 2020 - septembrie 2021, potrivit datelor de retail audit NielenIQ.

Cât despre piața locală, după ani buni în care s-a vorbit despre declinul acestui canal, comerțul tradițional continuă să aibă o pondere importantă în total vânzări FMCG pe piața locală, având o cotă de 37%. ”În intervalul menționat, comerțul independent a crescut cu 3,9%, avansul fiind adus în principal de categoriile de băuturi alcoolice și non-alcoolice”, spun reprezentanții NielsenIQ.

Evoluția pozitivă este confirmată și de performanțele raportate de unii dintre cei mai importanți jucători independenți care activează pe piața locală. ”Profitabilitatea și vânzările pentru acest an se încadrează în țintele propuse. Am reușit să ne atingem obiectivele setate pentru acest an, un aport având aici relaxarea restricțiilor generate de pandemie și perioada de cumpărături de sărbători. La finele lui 2021 tragem linie și suntem mulțumiți că am atins targetul propus, în condițiile în care investițiile făcute și anul acesta pentru noi deschideri și remodelări s-au ridicat la cifre semnificative”, spune Adina Crăciunescu, Managing Partner Diana. Retailerul a finalizat anul trecut investiții de circa șase milioane de lei, bifând șase deschideri de magazine noi. În plus, proiectelor de expansiune li s-au adăugat și cele de remodelare și relocare.
Și pentru Paco Supermarkets 2021 a fost un an bun. ”Vom încheia anul cu o cifră de afaceri estimată la  peste 160 de milioane de lei, cu peste 15% mai mare față de anul 2020.  În ceea ce privește profitabilitatea companiei lucrurile s-au schimbat față de anul trecut, dacă am închis anul 2020 cu o ușoară pierdere cauzată de amploarea investitiilor, vom finaliza anul 2021 cu siguranță cu profit”, susține Feliciu Paraschiv, antreprenorul din spatele rețelei.

Un avans de 15% a bifat și rețeaua Barta Ati, rezultatul fiind în linie cu obiectivele setate. În lista retailerilor care au încheiat pe plus anul 2021 se înscriu și Dacia și Home Garden Supermarket. În cazul Dacia vânzările au crescut cu circa 4% valoric. ”Obiectivele setate au fost parțial atinse și mă refer la partea de profitabilitate. În ceea ce privește cifra de afaceri, deși am încheiat anul pe plus, rata de creștere a fost sub rata inflației. Iar cauza este baza de raportare. 2020 a fost un an bun, în care am bifat un plus de 12,5%”, explică Adrian Petrescu, General Manager Dacia. Cât despre magazinele Home Garden, ”cifra de afaceri este în creștere cu toate că vânzarea per magazin a fost afectată de restricții și de programul de funcționare redus. La nivel de rețea avem un număr mare de magazine cu program non-stop în centrul orașului Cluj-Napoca, iar impactul s-a resimțit din plin pe aceste locații”, spune Ghassan Shakhshir, Director Comercial al rețelei.

Provocările lui 2021

Feliciu Paraschiv, proprietariul lantului de retail independent Paco Supermarkets, despre industria de retail si tendinte. Afla mai multe pe revistaprogresiv.ro.
Feliciu Paraschiv, Paco Supermarkets: Digitalizarea este cu siguranță cheia
Într-o piață în care comerțul modern câștigă tot mai mult teren, Feliciu Paraschiv, proprietarul lanțului de retail independent Paco...
Léber László, CBA Nord-Vest: Comerțul independent rămâne un canal important la nivelul pieței locale
Léber László, CBA Nord-Vest: Comerțul independent rămâne un canal important la nivelul pieței locale
Consumatorul român se maturizează și își dorește tot mai mult să aibă parte de aceleași produse și servicii ca în Vest, consideră Leber...

2021 se înscrie cu succes în lista anilor care au testat viteza de reacție, flexibilitatea, dar și capacitatea de adaptare a retailerilor independenți. ”Nu am mai putut să aplicăm fidel modele testate în anii anteriori, să ne bazăm pe un istoric obișnuit al unor comportamente ale clienților, ori să folosim aceleași repere pentru perioadele de consum”, spune Adina Crăciunescu. Aceasta adaugă pe lista de provocări și deciziile pe care a trebuit să le ia pentru a contracara pe cât posibil creșterile de prețuri la energie și materii prime, care îi afectează direct, dar și din perspectiva scăderii puterii de cumpărare a consumatorului.

”Cele mai mari provocări au început să apară abia în a doua jumătate a anului și mai exact spre finalul lui 2021 odată cu creșterea prețului la energia electrică și la gazele naturale.  De criza sanitară nu mai amintesc pentru că a intrat în zona de banalitate-normalitate. Din păcate, se pare că de ceva timp creșterile reale nu mai pot fi atinse decât prin dezvoltare de noi magazine,  pentru că creșterile per unitate sunt datorate doar inflației și creșterilor de preț la raft ale produselor”, susține Feliciu Paraschiv. Astfel, pentru Paco Supermarkets, creșterea puternică vine din apropierea de parametrii setați ai depozitului logistic Paco Cash&Carry și din regândirea și reorganizarea întregului lanț de aprovizionare. ”Abia acum reușim să avem o deschidere largă către colaborări directe cu producători din toată țara”, susține proprietarul rețelei.

Tot la acest capitol merită menționată și expansiunea retailerilor internaționali care pune frâu dezvoltării rețelelor locale, dar care în același tip câștigă cotă de piață de la comercianții locali, dar și deficitul de personal calificat, care se resimte acut în retail.

”În ciuda acestor dificultăți, comerțul de proximitate a fost totuși unul dintre câștigători, clienții reîntorcându-se în comunitate, în zona unde se simt cel mai mult în siguranță. Acesta este motivul pentru care vedem în continuare zonele rurale și de urban mic ca și oportunitate în dinamica de expansiune. Și tot ca și oportunitate vedem tendința de premiumizare, ca atare am continuat și vom continua dezvoltarea conceptului Gourmet, atât prin magazine independente, cât și cornere in store în magazinele Diana”, punctează Adina Crăciunescu.

Un an al investițiilor în expansiune și consolidare

Deși din punct de vedere numeric universul de magazine tradiționale a scăzut cu 3% versus anul 2020, potrivit datelor NielsenIQ, nu sunt puțini jucătorii care au ales să continue investițiile în dezvoltarea rețelei. Annabella, cel mai mare jucător independent după cifra de afaceri, a alocat peste 5 milioane de euro în deschiderea a 14 magazine noi în județele în care activează – Vâlcea, Argeș și Olt. ”Căutăm să ne consolidăm prezența în județele în care suntem prezenți și acoperirea nu este una completă, însă nu excludem extinderea rețelei și în alte județe”, explică Alexandru Șoacăte, Director General Annabella.
Investiții de peste 1 milion de euro a finalizat și rețeaua Barta Ati. ”Am încheiat anul cu 22 de magazine, după trei renovări, două extinderi și deschiderea unui magazin nou. Toate aceste acțiuni au contribuit decisiv la creșterea cifrei de afaceri și în lupta cu competitorii din piață ”, precizează Barta Atilla, Director General Barta Ati.

Retailul modern, într-un maraton constant în ultimii 25 de ani
Retailul modern, într-un maraton constant în ultimii 25 de ani
De la câteva rețele de retail modern în 1999, IKA a ajuns în prezent la borna 4.750. Chiar dacă industria a făcut în mod constant slalom...
Viitorul pieței de retail independent, încotro?
Viitorul pieței de retail independent, încotro?
Deși numărul jucătorilor independenți din retailul local care au o poveste de peste 30 de ani nu este deloc neglijabil, experiența nu mai este...

Expansiunea a avut un rol important în susținerea creșterii și pentru CBA Nord-Vest, retailer care a ales să fructifice oportunitățile din canalul cash&carry. ”Primul magazin CBA C+C a fost deschis în 2013. Acum, la 8 ani de la acea inaugurare operăm patru unități cash&carry cea mai recentă deschidere fiind în luna octombrie, în Cluj-Napoca”, spune Leber Laszlo, Director de Vânzări CBA Nord-Vest. Chiar dacă vorbim despre un magazin cash&carry, retailerul a redefinit conceptul clasic de magazin, adaptând formatul la profilul de cumpărător. ”Am gândit un spațiu mai modern, care să răspundă nevoilor cumpărătorilor noștri. Și dincolo de design și sortimentație, unde am încercat să venim cu un upgrade, am înțeles orientarea spre protejarea mediului și avem două stații de încărcare pentru mașini electrice. Drept urmare, investiția s-a ridicat la peste 2 milioane de euro”, punctează reprezentantul CBA Nord-Vest.

Trei deschideri a bifat și rețeaua Home Garden, ajungând la 15 locații pe piața din Cluj, cea mai recentă deschidere fiind chiar în luna decembrie. ”În ianuarie urmează o nouă deschidere și planul nostru este să continuăm extinderea numărului de magazine și remodelarea altor două magazine, cel puțin”, precizează Ghassan Shakhshir.

De departe însă, cea mai importantă investiție din punct de vedere valoric a fost bifată de Elan-Trio, operatorul magazinelor Markur și al depozitelor C+C, proiecte care vor duce businessul în liga celor mari. ”Am închis anul trecut cu 15 magazine de retail și trei depozite, după ce am inagurat două locații noi, în Fântânele, respectiv Sfântu Gheorghe. În plus, am remodelat magazinul nostru fanion din Odorheiul Secuiesc, investiția ridicându-se la 1,5 milioane de euro. Cele două inaugurări au presupus aproximativ 450.000 de euro. În plus, pentru că suprafețele de vânzare erau insuficiente, am demarat și finalizat construcția unei platforme logistice, cu care eficiența la nivel de business va crește enorm. În cazul acesta vorbim despre o investiție de 14,9 milioane de euro”, explică Atilla Fazakas, Directorul Comercial și Administrator al retailerului.

După mai bine de 30 de ani în care și-a consolidat prezența pe piața din Covasna, în 2020 retailerul Bertis a făcut primul pas pentru extinderea dincolo de județul care l-a consacrat, bifând prima deschidere din Brașov. La finalul lui 2021 retailerul și-a consolidat prezența cu o nouă deschidere, iar pe lista de inaugurări se află și Miercurea Ciuc.

La polul opus sunt jucătorii care au depus armele, sub presiunea provocărilor din ultimii ani. Iar aici vorbim despre preluarea celui mai mare francizat Carrefour de către Profi, închiderea magazinului Turbotequila din Capitală și cedarea spațiului către Penny, dar și vânzarea businessului Agra’s, care a inclus și divizia de retail, către Scandia. Cu toate acestea, în cazul Pronto, antreprenorii din spatele businessului au pariat pe reinventare și au lansat AuGust, un nou concept de retail. ”2021 a fost pentru noi anul în care pentru a face față unui mediu extern extrem de turbulent, am experimentat cu succes foarte multe schimbări, prin care ne-am adaptat și pregătit pentru un viitor mult mai bun. Am închis anul cu 10 magazine, chiar dacă ne doream o expansiune mai rapidă, pentru că proprietarii de spații preferă să piardă bani în loc să realizeze că retailul stradal nu mai este și nu va mai fi niciodată ceea ce a fost din cauza migrării spre online. Am deschis 3 magazine complet noi și remodelat 2 magazine vechi, am investit circa 150.000 euro și am reușit sa avem astfel exact jumătate din rețea modernizată, jumătate funcționând exact la fel ca în ultimii 7 ani”, susține Gabriel Sandu, Directorul General AuGust.

Ce se întrevede pentru 2022?

Speranță umbrită de incertitudine. Acestea ar fi cuvintele care descriu cel mai bine modul în care retailerii locali se raportează la anul 2022. ”Ne dorim ca piața pe care activăm să își revină, dar rămânem pregătiți să ne reconfigurăm metodele și strategiile cu aceeași agilitate cu care am învățat să o facem de la debutul pandemiei. Suntem optimiști, dar rămânem realiști, având în vedere provocările pe care le aminteam mai devreme”, susține Adina Crăciunescu. Astfel, deși nu am putea numi contextul actual unul tocmai stabil, pe agenda lui 2022 a liniei de retail Diana sunt proiecte pentru care vor fi alocate sume aproximativ similare anului 2021, buget direcționat în mare parte către noi deschideri, inclusiv construcția de la zero a unor magazine noi, cu suprafețe generoase. ”Mizăm în continuare pe creșterea rețelei, iar ca  rază de acțiune, vom păstra tiparul dezvoltării concentrice care caracterizează demersurile noastre de expansiune. În același timp, vom continua să aducem la standarde superioare magazinele care funcționează de ani buni, cu accent pe utilitate, creșterea gradului de confort la cumpărături, optimizarea experienței de cumpărare, extinderea sortimentației”, adaugă reprezentanta Diana.

În liga celor optimiști se înscriu și retailerii care fac parte din alianța CBA Parteners. ”În 2021 am avut o creștere la valoarea coșurilor și o stagnare sau scădere la numărul de achiziții ceea ce dă de înțeles că shopperul își face aprovizionarea mai bine gândit și mai rar. Pentru anul acesta ne-am setat ca target atingerea pragului de 225 de milioane de lei ca cifră de afaceri și suntem pregătiți să deschidem trei unități Merkur, să remodelăm două magazine existente și să cumpărăm un imobil în Sfântu Gheorge pentru depozitul C+C existent”, susține Atilla Fazackas.

Pentru Dacia, obiectivul pentru 2022 este creșterea cu 10% a cifei de afaceri pe același univers de magazine. Cât despre planurile de viitor, retailerul își va concentra investițiile în deschiderea unui magazin în județul Alba, dar și în echipamente de frig și IT.

Mai puțin optimist este însă proprietarul Paco Supermarkets care susține că 2022 se arată un an extraordinar de dificil pentru industria de retail. ”Pornind de la materia primă, de la agricultură și mergând mai departe spre producție, transporturi și desfacere, tot lanțul comercial va fi afectat de criza energetică, de criza transporturilor, de criza forței de muncă, lucru care va avea o finalitate predictibilă: vom plăti un preț cu mult mai mare pentru orice lucru cumpărat. Este  greu să  facem prognoze și planuri  pentru un an care nu știm cum va arăta. Este evident faptul că anul viitor va aduce cu siguranță schimbări pe piața de business, multe companii vor închide temporar, își vor reduce activitatea sau chiar vor ieși de pe piață”, spune antreprenorul.

Și directorul general al rețelei Barta Ati este de părere că 2022 va fi un an greu. ”Asistăm la o inflație neobișnuită, creșterea cheltuielior cu personalul și cu transportul și cel mai probabil vor fi probleme în continuitatea achizițiilor. Dar rămânem optimiști. Mizăm tot pe cartea dezvoltării astfel că în 2022  vom demara construcția unei platforme logistice de cca. 10.000 mp. Acest proiect important ne va ajuta în demersul nostru prin care, deschizând anual 2-3 locații noi, să extindem rețeaua la un număr de 40 magazine. Doar așa,  cu investiții, dezvoltare continua și asocierea în vederea achizițiilor ne vom putea stabiliza și chiar crește pe această piață în care cota TT scade an de an”, este de părere Barta Atilla.

Dezvoltarea este și rețeta pe care MCA Comercial mizează pentru anul acesta. ”Pentru anul trecut bugetasem un avans de 15%, însă am bifat un plus de 13% pentru că nu luasem în calcul provocările noi aduse de pandemie. Pentru 2022 avem alocată o creștere a cifrei de afaceri pentru toate cele trei divizii  - retail, distirbuție, import, de 15%. În luna noiembrie am preluat un magazin în localitatea Pogoanele din județul Brașov și  pentru anul acesta continuăm remodelarea și modificarea suprafețelor de vânzare ale magazinelor pe care le avem deja. Primul dintre ele – Cash & Carry - intră în modificări chiar acum, în primul trimestru, iar în semestrul al doilea vrem să mai deschidem un magazin. În plus, implementăm și activăm canalul de vânzare online, începând cu B2C local și în comunele limitrofe municipiului Rm. Sarat, continuând apoi cu canal de vânzare online B2B, necesar dezvoltării naționale a diviziei de import MCA”, explică Maria Cruceru, Director General MCA Comercial.

Câștigătorii viitorului

”Piața de retail este din ce în ce mai afectată și mai aglomerată de deschiderile marilor jucători,  lucru care evident diminuează cifrele de vânzări ale celorlalți retaileri de pe piață. Cu fiecare deschidere de magazin nou, indiferent dacă face pare din IKA, LKA sau TT, piața existentă se împarte în feliii mai mici pentru fiecare dintre jucători, pentru că nu există o creștere a numărului de locuitori sau o creștere a volumului de bani din piață”, susține Feliciu Parschiv.

În acest context, care sunt jucătorii care își vor asigura un loc stabil pe această piață? ”Dincolo de provocări, retailul independent are avantajele lui – sistemul decizional este mai scurt și mai simplu, ne putem replia imediat, pentru modificări de prețuri sau implementări de campanii, prin prisma interacțiunii mai personale, mai directe, cu clientul, a feedback-ului pe care îl obținem rapid. De asemenea, avem o flexibilitate mai mare în listarea produselor, asigurând astfel o sortimentație variată, dar și adaptată rapid zonei și categoriilor de clienți cărora se adresează fiecare dintre magazinele noastre. Această flexibilitate se traduce și printr-un acces mai facil al producătorilor locali și brandurilor mai mici, regionale, ceea ce înseamnă lanțuri de aprovizionare mai scurte”, adaugă Adina Crăciunescu. Pentru magazinele Diana, unul dintre atuuri este faptul că zona de atracție și cu greutate în economia formatelor magazinelor este gama de produse și preparate din carne proprii Diana. ”Suntem o afacere de familie, născută și crescută în mijlocul comunității, permanent conectată la aceasta. Afacerile de familie se dovedesc incredibil de rezistente în contextul actual, orientându-se mai natural către noi soluții, setând ca priorități suportul acordat echipei și partenerilor, valorificând mixul dintre experiență și know how cu viziunea și flexibilitatea noii generații. Atunci când crești timp de 30 de ani într-un mediu din ce în ce mai competitiv și dinamic, capeți exercițiu în a rezista și a identifica oportunități, inclusiv în perioadele de criză”, mai punctează reprezentanta Diana.

În plus, perseverența și seriozitatea sunt doi dintre factorii care cântăresc semnificativ în ecuația reușitei, susține Feliciu Paraschiv. ”Pe piața de retail, nu este recomandat pentru un jucător local doar să supraviețuiască. Cheia este să se dezvolte și să-și stabilească o strategie pe termen mediu sau lung.  Trebuie să investească permanent în dezvoltare, să fie inovator să fie deschis la nou, dar și foarte calculat și strict în analiza balanței de plăți și cheltuieli. Întotdeauna în afaceri concurența se construiește pe slăbiciunile, neputințele și pe comoditatea ta”, concluzionează proprietarul Paco Supermarkets și Vicepreședinte al Asociației Naționale a Comercianților Mici si Mijlocii din România.

Rețeaua Magazine DIANA face pasul de la local la regional
Rețeaua Magazine DIANA face pasul de la local la regional
Cu o prezență de peste 32 de ani pe piața retailului independent și 68 de magazine operate în șase județe, rețeaua Magazine Diana face...
Vremea creșterilor în retailul independent
Vremea creșterilor în retailul independent
Sunt deja câțiva ani buni de când se vorbește despre declinul retailului independent și, dacă din perspectivă numerică, anul trecut nu a...