2021, imaginea unui val de scumpiri
2021 poate fi catalogat simplu drept anul scumpirilor pentru produsele de bază. Lună de lună, prețurile acestora au înregistrat noi creșteri, la bază fiind atât scumpirea materiilor prime, cât și a costurilor de transport și, nu în ultimul rând, a gazelor și energiei electrice. Cumulat, potrivit analizei Shopping Basket pe care o realizăm lunar, valoarea coșului de cumpărături a crescut pe parcursul anului 2021 cu o medie de aproximativ 8%.
La finalul anului 2021, toate alimentele pe care Institutul Național de Statistică le analizează lună de lună în raportul privind evoluția prețurilor de consum, erau mai scumpe raportat la finalul anului 2020. În anumite cazuri, cum ar fi uleiul, prețurile au crescut cu peste 25%, potrivit datelor publice. În coșul lunar de cumpărături, aceste procente cumulate s-au tradus prin zeci de lei diferență de la începutul lui 2021 până la finalul anului. Lună de lună, prin intermediul proiectului Shopping Basket, am monitorizat evoluția a 30 de produse alimentare și nealimentare de marcă cu ajutorul platformelor online ale marilor retaileri. Toate brandurile alese sunt SKU lider în segmentul IKA, iar în analiza noastră ne-am oprit asupra prețurilor de achiziție, fără impactul transportului perceput de retaileri pentru livrarea la domiciliu. Una dintre concluzii? Numai în cazul alimentelor de bază, cum ar fi pâinea, carnea ori legumele, scumpirile au fost cuprinse între 3% și 10%.
Cele mai mari majorări de preț
Una dintre cele mai notabile scumpiri a anului 2021 în cazul alimentelor de bază rămâne de departe cea a uleiului comestibil. În luna februarie a anului trecut, un litru de ulei Unisol costa 6,75 lei pe auchan.ro, fiind de altfel cel mai mic preț întâlnit în cazul celor patru magazine online monitorizate lunar: cora.ro, auchan.ro, mega-image.ro și Carrefour prin Bringo. La finalul anului trecut, același produs achiziționat de la același retailer, costa 8,6 lei. În cazul celor care fac cumpărăturile folosind aplicația Bringo, cumpărătorii au plătit în luna decembrie a lui 2021 8,89 de lei pentru un litru de ulei, față de 6,99 lei la începutul anului trecut. De altfel, uleiul alimentar este pe lista alimentelor cu cea mai puternică evoluție a prețului și în statistica INS. Ultimele date disponibile la momentul redactării acestui material arată că în noiembrie 2021, uleiul costa cu 25,47% mai mult față de decembrie 2020 și cu 28,17% mai mult raportat la noiembrie 2020.
Un alt produs de bază care s-a scumpit de la lună la lună a fost zahărul. Datele INS spun că acest produs costa la finalul lunii noiembrie 2021 cu aproape 11% mai mult față de aceeași lună a lui 2020. Media calculată de INS se traduce la raft printr-o scumpire de 50 de bani, de la 2,55 lei cât costa un kilogram de zahăr la începutul anului trecut la 3,05, prețul disponibil în luna decembrie. Dacă vorbim despre făină, pe parcursul anului trecut, prețul per kilogram a crescut cu aproape un leu, de la 3,9 lei în luna februarie a anului trecut la 4,89 lei în luna decembrie.
Important de menționat este că toate aceste produse sunt, în același timp, și materii prime, lucru care duce la scumpiri în lanț. Concret, un cost mai mare pentru kilogramul de făină a dus la scumpirea pâinii, procentul fiind de 9,21% în 2021 față de 2020 potrivit datelor INS. Sau, în cazul specialităților de panificație unde sunt folosite atât uleiul, cât și zahărul, scumpirea a fost de 6,98%.
Evoluția valorii coșului lunar
Pentru a avea o imagine clară asupra modului în care a evoluat valoarea coșului de cumpărături, începând cu luna februarie a anului 2021 am căutat lunar aceleași produse, fără să înlocuim brandurile ori să căutăm alternative ale produselor. Astfel, în luna februarie din 2021, pentru un coș care a inclus 20 de produse alimentare și nouă nealimentare, valoarea cumulată a cumpărăturilor făcute de la Carrefour Orhideea, prin intermediul Bringo, se ridica la puțin peste 292 de lei. Din această sumă am exclus costul transportului de 19.99 care, în momentul de față, se aplică doar pentru livrările la domiciliu, nu și în cazul în care comanda este plasată online și cumpărăturile ridicate personal de la hypermarket. 11 luni mai târziu, în cazul aceluiași magazin, dar cu trei produse out of stock și alte trei aflate la promoție, valoarea totală a cumpărăturilor se ridica la 272 lei.
În cazul magazinului online Auchan, la începutul anului 2021, valoarea coșului de cumpărături se ridica la 288 de lei, cu mențiunea că un produs dintre cele analizate nu era disponibil și alte două se aflau la promoție. La finalul anului trecut, deși în oferta magazinului șase dintre produsele analizate aveau prețuri reduse datorită promoțiilor de sezon și unul singur era out of stock, valoarea totală a cumpărăturilor s-a ridicat la 298,60 lei, cu zece lei peste valoare din luna februarie, în ciuda tuturor promoțiilor practicate.
Pe lista magazinelor monitorizate lunar avem și cora.ro, unul dintre hypermarketurile cu cele mai puține situații de out of stock întâlnite pe perioada anului trecut. În luna februarie din 2021, dintre produsele analizate de noi, nu erau disponibile două dintre acestea, iar alte două aveau prețuri promoționale. Chiar și în aceste condiții, valoarea cumulată a produselor incluse în coșul lunar s-a ridicat la 304,6 lei, aceasta fiind de altfel și cea mai mare valoare a coșului din luna februarie a anului trecut. În decembrie 2021, cu doar un produs out of stock și alte patru aflate la promoție, valoarea cumpărăturilor s-a ridicat la 335,08, cu 31 de lei peste valoarea de la începutul anului.
A fost, din nou, cea mai mare valoare a coșului lunar dintre toate magazinele analizate. De altfel, pe parcursul anului trecut, au fost doar două luni în care valoarea cumpărăturilor de la cora a fost sub 300 de lei, față de șase luni în cazul Auchan și zece luni în cazul Carrefour, hypermarket care a apelat la multe promoții pe parcursul anului 2021. Situația de la cora este însă similară cu cea a Mega Image, unde am înregistrat tot două luni cu valori ale cumpărăturilor sub 300 de lei, în mai și august. Dacă ne raportăm la întreg anul, în luna februarie, cu două produse indisponibile și unul la ofertă, valoarea cumpărăturilor s-a ridicat la 302 lei.
În decembrie 2021, cu două produse out of stock și niciunul la promoție, valoarea totală a coșului a fost de puțin peste 325 de lei. În privința promoțiilor, acestea au fost vizibile și cu accent pe alimentele de bază în lunile cu sărbători mari, adică aprilie și luna decembrie. Concret, în luna aprilie, cu excepția cora, toate magazinele online monitorizate aveau în oferta lor promoții. Între produsele aflate cel mai des la promoție s-au regăsit băuturile, ciocolata, laptele, cafeaua, telemeaua și uleiul în perioada sărbătorilor.
În cazul produselor nealimentare, hârtia igienică a avut cele mai multe reduceri de preț pe parcursul anului trecut, urmată de balsamul de rufe.
Estimări rezervate pentru 2022
La o privire de ansamblu, acest an va pune și mai multă presiune asupra prețurilor de consum, toate estimările analiștilor vorbind despre scumpiri. Și, deși la finalul anului trecut a fost adoptată legea care prevede plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru anumite instituții publice, gazele costă cu aproape 50% mai mult față de 2020, combustibilii cu peste 23%, energia electrică cu aproape 10%, potrivit INS, lucru care se resimte în lanțul de producție.
Mai mult, Banca Națională a României estimează că în aprilie 2022, odată cu expirarea măsurilor de compensare a consumatorilor casnici de energie electrică și gaze naturale, rata anuală a inflației va atinge 8,6% în trimestrul II 2022, un maxim din intervalul prognozei, potrivit raportului asupra inflației publicat de BNR în noiembrie 2021. După acel moment, rata inflației ar urma să se tempereze până la 5,9% la sfârșitul acestui an, cu 2,5 puncte procentuale peste proiecția făcută de BNR la jumătatea anului trecut.