Războiul din Ucraina, o nouă lovitură pentru lanțurile de aprovizionare

Ambițiile Federației Ruse de a invada Ucraina, precum și sancțiunile economice de o duritate nemaiîntâlnită până în prezent amenință nu doar lanțurile de aprovizionare aflate pe teritoriul rusesc, ci și pe cele la nivel european sau chiar global. În cazul României, aflată la o graniță distanță de război, efectele deja se resimt. Cătălin Putineanu, Directorul General al companiei de distribuție și logistică IB Cargo, a explicat într-un interviu pentru Progresiv care este impactul războiului asupra lanțurilor de aprovizionare. Războiul din Ucraina, o nouă lovitură pentru lanțurile de aprovizionare

Indiferent de gradul de expunere al unui retailer la războiul Rusiei cu Ucraina, fiecare companie va simți impactul crizei pe măsură ce aceasta se răsfrânge asupra lanțului de aprovizionare. Efectele războiului sunt amplificate de impactul persistent al COVID-19, mai exact congestionarea porturilor și limitarea forței de muncă. Aceste lipsuri vor fi și mai accentuate pe măsură ce tot mai multe rute de aprovizionare devin indisponibile, punând mai multă presiune pe lanțurile globale de aprovizionare. Prin urmare, deși vorbim de un conflict desfășurat pe o zonă limitată și oarecum de mici dimensiuni, efectele acestuia vor fi resimțite în întreaga lume.

Prețurile la energie și la gaze vor crește pe măsură ce conflictul din Ucraina escaladează, dar impactul asupra energiei nu va fi singura consecință. Pentru diverse materii prime, așa cum ar fi grâul, orzul sau chiar cuprul, lanțurile de aprovizionare vor fi întrerupte pe măsură ce criza se înrăutățește. Ucraina este considerată „coșul de pâine al Europei”, iar invazia are un puternic impact asupra lanțului de aprovizionare cu alimente. Ucraina este, de asemenea, un mare producător de porumb. Și chiar dacă sezonul de recoltare este încă la câteva luni distanță, un conflict prelungit ar crea penurie de pâine și ar crește prețurile de consum în această toamnă. În fapt, nu doar Uniunea Europeană va fi lovită - multe națiuni din Orientul Mijlociu și Africa se bazează, de asemenea, pe grâu și porumb ucrainean, iar întreruperile acestei aprovizionări ar putea afecta securitatea alimentară în acele regiuni.

Efectele războiului asupra lanțurilor de aprovizionare locale

Nici România nu avea cum să scape de efectele negative ale acestui conflict, dată fiind și proximitatea față de statele implicate. Conflictul din Ucraina a impactat toate tipurile de transport: maritim, feroviar, rutier și aerian, spune Cătălin Putineanu, Directorul General al companiei de distribuție și logistică IB Cargo. În ceea ce privește transportul maritim, majoritatea mărfurilor cu destinație porturi din Marea Neagră afectate de război sunt descărcate în Portul Constanța, ducând astfel la congestionarea acestuia.

„De aici, parte din mărfuri sunt livrate rutier către țările de destinație, excepție făcând Rusia și Ucraina. Pentru a reduce costurile, liniile maritime încetinesc viteza de navigare pentru a optimiza consumul de combustibil, lucru ce duce la întârzieri.” Mai mult, liniile maritime percep suprataxe de urgență, care cresc costurile pentru destinatarii mărfurilor. În cazul transportului rutier, Cătălin Putineanu explică faptul că există sute de camioane și containere confiscate în Ucraina ca și captură de război. Astfel, majoritatea transporturilor rutiere către și dinspre Ucraina și Rusia sunt suspendate. El adaugă și prețul în creștere al combustibilului ca factor disruptiv generat de acest conflict. Un alt aspect de menționat este că în prezent în Uniunea Europeană sunt interzise toate importurile de mărfuri de origine Donețk și Lugansk (regiunile separatiste ale Ucrainei).

„Situația actuală din Ucraina și închiderea spațiului aerian rusesc pentru transportatorii UE au avut ca rezultat o creștere semnificativă a costurilor și problemelor operaționale din transportul aerian. Pentru a compensa parțial aceste costuri suplimentare, principalele linii aeriene aplică, începând cu a doua săptămână din martie 2022, o suprataxă de război pentru toate mărfurile care au ca origine sau destinație Asia”, potrivit directorului general al IB Cargo. „Această taxă suplimentară se va aplica la greutatea taxabilă și va fi în valoare de aproximativ 0,20 USD / 0,18 EUR (sau echivalentul în moneda locală) pe kilogram. Suprataxa va rămâne în vigoare până când se va putea reveni la modul normal de funcționare.”

În ceea ce privește categoriile de mărfuri puternic impactate de conflict, Cătălin Putineanu spune că majoritatea industriilor sunt afectate. „Creșterea costului carburanților, congestionarea portului Constanța, lipsa de spațiu suficient pe toate tipurile de transport, problemele din China cu noul val de COVID-19, toate contribuie la creșterea costurilor pentru clienții finali. Pentru o parte dintre produsele care erau în mod tradițional importate, poate fi o oportunitate pentru furnizorii/producătorii români, vom vedea probabil în perioada următoare cum se va așeza piața.”

O altă problemă actuală este cea legată de noile focare de COVID-19 din Asia. Mai exact, explică Putineanu, China se confruntă cu o răspândire mare a virusului COVID-19, iar politica chineză este în continuare de toleranță zero la cazuri, astfel că, după carantinarea Shenzhenului, oraș strategic din punct de vedere economic, la începutul acestei luni, acum Shanghai-ul, alt mare hub industrial, cu peste 25 milioane de locuitori, va fi carantinat în două etape, pentru a permite efectuarea de testări în masă pentru depistarea cazurilor de COVID-19. Pe perioada carantinei, locuitorilor li se interzice să-și părăsească locuințele, transportul public este suspendat, precum și transportul rutier de mărfuri. Portul din Shanghai, cel mai mare din lume, va menține operațiunile deschise pe durata carantinei. Aeroportul Shanghai Pudong (PVG) și Aeroportul Hongqiao (SHA) vor fi însă afectate de carantină.

„Domeniul în care activăm este unul plin de provocări”, adaugă Cătălin Putineanu. „Am învățat să ne adaptăm, să fim flexibili, să avem parteneriate cu cei mai buni furnizori, astfel încât, la rândul nostru, să venim cu cele mai bune soluții. Din fericire pentru noi, nu desfășurăm un business foarte mare cu zonele afectate de conflict. Efectele acestuia se resimt și cu siguranță vor fi resimțite și în viitor, nu doar în România, ci în întreaga lume.”

Gebrüder Weiss: Piața de transport și logistică, ritm de creștere mai lent în 2022
Gebrüder Weiss: Piața de transport și logistică, ritm de creștere mai lent în 2022
Gebrüder Weiss România, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de transport și logistică, estimează că piața de profil va fi...
Industria alimentară, sub presiunea războiului din Ucraina
Industria alimentară, sub presiunea războiului din Ucraina
Războiul pornit de Rusia în Ucraina a schimbat cursul vieții de mai bine de o lună încoace, dar implicațiile și efectele încă sunt analizate...
IB Cargo: Importurile din China, afectate de un nou val de Covid-19
IB Cargo: Importurile din China, afectate de un nou val de Covid-19
Cazurile de infectare cu Sars-CoV-2 înregistrate în China s-au triplat și au fost impuse noi măsuri stricte de combatere a virusului care...
IB Cargo: Toate tipurile de transport sunt afectate de situația conflictuală din Ucraina
IB Cargo: Toate tipurile de transport sunt afectate de situația conflictuală din Ucraina
Războiul din Ucraina impactează întreg lanțul de aprovizionare, ducând la blocaje, congestii, creșteri de prețuri pe toate tipurile de...