Mezelurile, o piață polarizată între premiumizare și atenția acordată prețului și promoțiilor

O categorie care s-a menținut relativ constantă în ultimul an din punct de vedere valoric și volumic, piața mezelurilor a suferit modificări majore în privința comportamentului de achiziție. Principalul factor disruptiv, pandemia de COVID-19, a dus la o polarizare a pieței - au devenit importante calitatea, sănătatea și siguranța produselor – ceea ce s-a tradus, pe de o parte, într-o creștere a produselor premium, a celor feliate sau a ambalajelor mai mici, iar pe de altă parte, într-o atenție sporită pe preț și promoții în contextul pragmatismului consumatorilor. Mezelurile, o piață polarizată între premiumizare și atenția acordată prețului și promoțiilor

Categoria mezelurilor și-a menținut constanța în ultimul an, atât în ceea ce privește valoarea vânzărilor, cât și volumele comercializate. Astfel, în perioada august 2020 - iulie 2021 față de august 2019 - iulie 2020, mezelurile au înregistrat o creștere ușoară de 1,4% în valoare și 1,8% în volum, potrivit datelor de retail audit furnizate de NielsenIQ România. La nivelul categoriei, salamurile dețin cea mai mare cotă de piață, de 26% în termeni valorici și 21% în termeni volumici, urmate îndeaproape de specialități precum mușchi, ceafă, cârnați sau caltaboș, cu o cotă de piață de 19% în valoare și 12% în volum.

În schimb, dacă ne referim la segmentarea categoriei pe tipuri de produse, anumite segmente au bifat creșteri în termeni volumici, precum șunca (+10,4%), micii (+8,9%), parizerul (+8,2%), în timp ce alte categorii de mezeluri nu au mai fost atât de achiziționate în ultimul an, precum specialitățile (-5%) sau salamul (-2,9%). În termeni valorici, creșteri au bifat micii (+7,9%) sau parizerul (6,6%), iar la polul opus se remarcă specialitățile (-1,2%) și salamurile (-0,9%).
La nivelul segmentării producătorilor, cele mai mari cinci companii - Caroli Foods, Cris-Tim, Elit Prod Impex, Fox și Meda - dețin 30% din volumul pieței totale de mezeluri și 37% din valoare, în timp ce mărcile private își adjudecă o felie de 28% în volum și 21% în valoare. Topul brandurilor din piața de mezeluri este dominat de aceiași mari producători, care dețin o cotă de piață de 31% în valoare și 25% în volum.

262-analiza-mezeluri-gr-01

Cum simt producătorii acest an

Deși a rămas o categorie constantă, pozițiile jucătorilor din piață sunt împărțite când vine vorba de 2021. Astfel, în cadrul Caroli Foods Group, avansul moderat înregistrat în 2020 s-a menținut la un nivel similar în 2021, „în ciuda provocărilor continue la care este supusă industria noastră în această perioadă”, spune Ana Maria Băjan, Marketing Director Caroli Foods Group. Și în cazul producătorului Diana, volumul la categoria de mezeluri în primele opt luni ale anului s-a menținut la același nivel ca în perioada similară a anului trecut. „A fost un efort considerabil, ținând cont de faptul că practic cantități de mezeluri aproape similare au plecat din fabrica noastră în gramaje mai mici – 80 de grame, 100 de grame, 150 de grame - și în ambalaje adaptate acestora”, adaugă Adina Crăciunescu, Managing Partner grup companii Diana.

Cris-Tim, pe de altă parte, spune că bifează o creștere peste nivelul anului trecut și peste media pieței, evoluție înaintată și de Meda. „În prima jumătate a anului 2021 piața de mezeluri a arătat o ușoară revenire. Există o scădere în cantitatea tranzacționată (aproximativ -5%), mult mai mică decât cea din 2020 (de circa -10%). Valoric însă, piața se menține la același nivel cu anul 2020. Contrar trendului pieței, vânzările Meda au avut o creștere atât cantitativ, cât și valoric, comparativ cu anul 2020”, explică Constantin Tănase, Director Comercial Meda. Și producătorul Vascar bifează o creștere a vânzărilor de până în 10% în primele 8 luni ale anului față de perioada similară a anului trecut și mizează pe o menținere a trendului pozitiv până la finalul anului.

În schimb, în cadrul Salbac, specializați pe categoria crud-uscate, produsele comercializate sub brandul Agricola au înregistrat o scădere relevant mai mică decât media pieței, spune Angelica Șmil, Director General al companiei. O ușoară scădere înregistrează și Sole Mizo, Nicolae Liviu Blaga, directorul companiei, explicând că produsele crud-uscate bifează anumite creșteri, dar scăderea este influențată de segmentul HoReCa, care nu a revenit la consumul dinainte de pandemie.

„Sesizăm fluctuații de la o lună la alta, în cadrul aceleiași grupe de produse sau chiar monitorizând un singur produs. În cazul nostru, făcând o medie a mediilor, forțând nota de dragul statisticii, am putea spune că avem de-a face cu o stagnare, însă în permanență înregistrăm oscilații în jurul valorilor acestei referințe”, explică și Simina Arsene, Manager Rețea în cadrul Sergiana.

Citește în continuare analiza de tip Focus pe categoria Mezelurilor AICI. 

Specialitățile de brânză, categoria unde educația și bugetul disponibil dictează performanța
Specialitățile de brânză, categoria unde educația și bugetul disponibil dictează performanța
O categorie de nișă, afectată de creșterea prețurilor și reducerea cheltuielilor, brânzeturile de specialitate pot crește odată cu educarea...
Mezelurile, o categorie în care inflația pune frână fenomenului de premiumizare
Mezelurile, o categorie în care inflația pune frână fenomenului de premiumizare
Scădere în volum, orientare către formate și cantități mai mici, downtrading, nivel de loializare scăzut. Acestea sunt doar câteva dintre...
Cum se raportează cumpărătorii români la preț în această perioadă
Cum se raportează cumpărătorii români la preț în această perioadă
Prețul devine un subiect tot mai dezbătut în ultima perioadă, odată cu creșterea inflației și a costurilor pe toate palierele; mai mult,...
Context nefavorabil, dar așteptări mari în piața conservelor de legume
Context nefavorabil, dar așteptări mari în piața conservelor de legume
După doi ani în care pandemia și războiul au dictat evoluția pieței conservelor de legume, 2022 aduce reversul medaliei în lipsa...