Ce aduce 2021 pe piața bunurilor de larg consum

Intrarea în noul an nu a adus schimbarea la care cei mai mulți speram, ci mai degrabă o imagine asemănătoare cu cea de acum 12 luni. Dacă în anumite state restricțiile sunt aproape omniprezente, în altele limitările sunt minime. Ce aduce 2021 pe piața bunurilor de larg consum

Privind la nivel general, cei de la Kantar au analizat cele mai importante tendințe de anul trecut, așa cum ar fi impactul creșterii FMCG sau accelerarea puternică a canalului digital, manifestată în special în țările în care e-commerce-ul era încă o zonă secundară.

Până la finalul primului trimestru al anului, piața de FMCG va crește cu 10%, spun analiștii Kantar. Cu toate acestea, e greu de crezut că vom mai vedea prea curând un astfel de avans, căci o corecție este inevitabilă. Magnitudinea și momentul acestei corecții depind însă de foarte mulți factori: strategia de vaccinare, impactul recesiunii economice, sistemul de lucru post-pandemie, modificarea restricțiilor și altele.

Pe de altă parte, creșterea FMCG în China, cel mai important contributor la nivel global, a încetinit. Vânzările slabe din timpul Noului An chinezesc reprezintă principala cauză pentru acest fenomen, iar ridicarea aproape integrală a restricțiilor ar trebui să revitalizeze piața asiatică în lunile ce urmează.

Cota de piață a comerțului online în total FMCG va atinge valoarea de 12% până la finalul acestui trimestru, adică echivalentul a doi ani de creștere comprimați într-unul singur, potrivit datelor Kantar. În Europa, valoarea va fi de 9% din vânzările FMCG, devenind astfel trendul cu cea mai importantă evoluție de-a lungul anului. Creșteri există și în America Latină, dar acolo cota de piață rămâne una extrem de mică, respectiv sub 1%.

De pe primul pe ultimul loc

Segmentul de înfrumusețare și îngrijire a trecut de la cea mai rapidă creștere în 2019 la cea mai înceată evoluție în timpul pandemiei. La polul opus se află segmentul alimentar (fără a include produsele destinate consumului în afara casei). Mai exact, toate segmentele FMCG (cu excepția zonei de înfrumusețare și îngrijire) au avut de câștigat din faptul că noi, consumatorii, am petrecut mai mult timp acasă. Este de așteptat ca și segmentul mai sus-menționat să aibă o revenire puternică odată ce libertatea de mișcare va fi restaurată, iar evenimentele permise.

Creșterea puternică a FMCG poate fi observată și la nivelul categoriilor, unde două din trei au avut un avans mai mare decât în perioada de dinaintea pandemiei. Ce este și mai interesant, subliniază cei de la Kantar, este modul în care pandemia a „readus la viață” produse precum cidrul. Întrebarea care se pune este dacă și în ce măsură vor fi aceste categorii vulnerabile atunci când lucrurile revin la normal.

Produsele de igienă, vedetele anului 2020

Trei producători cu operațiuni la nivel global au avut creșteri de cel puțin 10% de la începutul pandemiei: Reckitt Benckiser, Kellogg's și Kraft Heinz. Chiar dacă micul dejun a reprezentat întotdeauna o ocazie de consum în interiorul casei, asta nu a oprit plusul semnificativ al celor de la Kellogg's. În ceea ce privește Kraft Heinz, lucrurile nu au fost atât de surprinzătoare, pentru că multe dintre condimente sau sosuri sunt necesare atunci când consumatorii gătesc acasă.

Două dintre brandurile cu cele mai importante plusuri în 2020 sunt „ucigași” ai virusului Sars-COV-2, Dettol (+52%) și Harpic (+29%), ambele produse de Reckitt Benckiser. Nu este surprinzător, din moment ce obiceiurile legate de igienă sunt cele care au suferit probabil cele mai importante modificări anul trecut. Chiar dacă vânzările acestor categorii se vor reduce probabil în viitor, ele vor rămâne totuși la un nivel superior față de cel pre-pandemic. Top 5 al brandurilor care au crescut semnificativ anul trecut este completat de Royal (+27%), Hellman's (+17%), dar și Nutella (+17%).

Efectele economice, vizibile pe termen lung

Un fenomen întâlnit în toată lumea a fost reducerea vizitelor în magazine, dar fiecare ocazie a însemnat o valoarea mai mare a coșurilor de cumpărături.

Articolul complet poate fi citit aici.

Jovan Radosavljevic, Coca-Cola HBC România: Vom vedea cât de afectată va fi piața anul acesta
Jovan Radosavljevic, Coca-Cola HBC România: Vom vedea cât de afectată va fi piața anul acesta
Pentru Coca-Cola HBC România ultimii ani au atins puncte nevralgice în ceea ce privește predictibilitatea, legislația, impozitarea,...
Ramona Pârvescu, Unilever: Pe măsură ce așteptările consumatorilor continuă să crească, digitalizarea va fi un catalizator pentru creștere
Ramona Pârvescu, Unilever: Pe măsură ce așteptările consumatorilor continuă să crească, digitalizarea va fi un catalizator pentru creștere
Piața de retail și bunuri de larg consum din România va continua să fie influențată de tehnologie și digitalizare, consideră Ramona...
Strategia Coca-Cola HBC România în noua normalitate din piața răcoritoarelor
Strategia Coca-Cola HBC România în noua normalitate din piața răcoritoarelor
După doi ani care au pus o presiune uriașă asupra businessului și au determinat o creștere masivă a prețurilor, Coca-Cola HBC România nu...
Dan Nistor, Nordic Group: Trebuie să resetăm modul în care gândim viitorul
Dan Nistor, Nordic Group: Trebuie să resetăm modul în care gândim viitorul
După un 2023 ca un roller-coaster, dar care în final s-a dovedit a fi un an bun pentru businessul Nordic Group, 2024 se anunță a fi un „mare...